1Împărăteasa cea pe care Ținutul Seba-n frunte-o are, De Solomon, a auzit, Pentru că zvonul s-a lățit Despre înțelepciunea lui Și despre slava Domnului. La Solomon, ea a venit, Căci, să încerce, a voit, De-s drepte vorbele acele, Prin întrebări multe și grele
2Un mare-alai o însoțise Când la Ierusalim venise. De-asemenea, o însoțeau Cămilele care duceau Aur și multe nestemate, Și mirodenii minunate. La Solomon, toate le-a dus, Spunându-i tot ce-avea de spus;
3Iar Solomon, răspuns, i-a dat, La tot ceea ce l-a-ntrebat. Nimic, cu înțeles ascuns, Nu a rămas fără răspuns.
4Împărăteasa înțelese Că-n Solomon, Domnul pusese Atât de multă-nțelepciune, Cât nimeni nu putea s-adune. De-asemenea, ea a văzut Ce case el a mai făcut;
5Văzut-a ce bucate are, Puse pe masa lui cea mare, Văzut-a slujitorii lui, Paharnici-mpăratului Și hainele ce le-au avut. Împărăteasa a văzut Și jertfele ce se socot A fi drept ardere de tot – Duse la Casa Domnului – Din partea împăratului.
6Uimită, ea a cuvântat: „Văd că era adevărat Tot ceea ce am auzit, Pe seama ta, că s-a vorbit. Acum, eu însumi pot a spune Că ai o mare-nțelepciune, Pentru că iată, am văzut Ce fel de fapte ai făcut!
7Până acuma, nu credeam Cuvintele ce le-auzeam – Pe seama ta – dar am venit Eu însumi și m-am dumirit Că veștile de mine-aflate Nu mi-au spus nici pe jumătate, Ce fel de lucruri ai făcut. Căci după cum eu am văzut, Pot liniștită-acum a spune Că ai mai multă-nțelepciune Și ai mai multă propășire, Decât e zvonul, peste fire, Cari despre tine s-a iscat.
8Ferice zic dar, necurmat, La oamenii pe care-i ai Și peste cari împărat stai! Ferice slujitorilor, Ferice-apoi zic tuturor Cari, lângă tine, pot a sta, S-asculte-nțelepciunea ta!
9Deci binecuvântat, mereu, Să fie Domnul, Dumnezeu Care, de tine, S-a-ndurat Punându-te drept împărat, Pe scaunul lui Israel – Popor care-i iubit de El – Să-l cârmuiești cu scumpătate Și să îl judeci, cu dreptate.”
10Mult aur, ea – apoi – i-a dat, Lui Solomon. S-au numărat Talanții ce-l alcătuiau Și-o sută douăzeci erau. I-a mai dat pietre nestemate Și mirodenii minunate, Precum nu s-au mai pomenit. Nicicând, de-atunci, n-au mai venit Atât de multe-n Israel, Așa precum primise el.
11Corăbiile cele care – De la Hiram – plecau pe mare, Cu aur din Ofir veneau. Lemn de santal mai aduceau, Precum și pietre nestemate Care erau nenumărate.
12Din lemnul cel mirositor, Prin iscusința mâinilor De meșteri, s-au făcut apoi, Harfe și alăute noi. Făcute-au fost și pălimare – Multe la număr – după care, S-au pus în Casa Domnului Și-n cea a împăratului. Atâta lemn mirositor – În al lui Israel popor – Nicicând nu s-a mai pomenit, Și nici de-atunci n-a mai venit.
13Crăiasa Sebei a plecat, Iar Solomon, în dar, i-a dat Tot ceea ce-și dorise ea. Apoi i-a dat, de-asemenea, Și pe deasupra daruri mari, Ce-s vrednice de unul cari E împărat, cum numai el Se mai aflase-n Israel.
14La șase sute șaizeci’șase Talanți – pe an – se numărase Tot aurul care-i venea Lui Solomon, făr’ a ținea
15La socoteală pe cel care El îl scotea, fără-ncetare, De la neguțătorii cari Se dovediseră-a fi mari, Și din negoțul ce-l făcea Cu marfa care îi venea De la-mpărații cei pe care Arabia în frunte-i are, Sau de la cei care luară Dregătoriile din țară.
16Apoi, din aurul bătut, El, multe scuturi, a făcut. Acestea-n număr se vădeau, La două sute că erau. Tot aurul ce s-a cerut Pentru-a se făuri un scut – Cari în talanți s-a socotit – La șase sute s-a vădit.
17Și scuturi mici a mai turnat, Cari tot din aur s-au lucrat. Trei sute ele s-au vădit Și pentru-aceste-a folosit Trei mine. Când s-au terminat, El, scuturile, le-a luat Și într-o casă-apoi le-a pus. Casa în care le-a adus, Era o casă însemnată, „Pădurea din Liban”, chemată.
18Un mare scaun de domnie, A poruncit, apoi, să fie – Numai din fildeș – întocmit, Pe care l-a acoperit Cu aurul cel mai curat.
19În urmă, s-au mai așezat – În față – șase trepte care Duceau spre scaunul cel mare. Chiar sus, jilțul era apoi, Rotund, în partea dinapoi. Două rezemători erau, Care, pe margini, îi ședeau, Iar lângă ele, așezați, Erau doi lei, frumos sculptați.
20Pe cele șase trepte care, În față, scaunul le are, Tot câte doi lei se aflau, Căci doisprezece, se vădeau. Așa ceva nu s-a văzut, Și nicicând nu s-a mai făcut, Oricât de mare-a fost să fie, În urmă, o împărăție.
21Ale lui Solomon pahare De aur fost-au fiecare. Vasele ce le-a folosit În casa care s-a numit „Pădure a Libanului”, Din aur sunt. În vremea lui, Deși argint mult se găsea, El fără preț se dovedea. Astfel, nimic nu s-a văzut Că este din argint făcut.
22Căci Solomon pe mare-avea Corăbii multe și făcea Negoț cu Tarsul. Lângă ele, Erau corăbiile-acele Pe cari Hiram le-a construit. Din Tars, corăbii au venit O dată la trei ani. În ele, Purtau corăbiile-acele, Aur și mult argint curat. Fildeș apoi au mai purtat, Multe maimuțe, după care Păuni, în număr foarte mare.
23În felu-acesta s-a văzut Că Solomon i-a întrecut Pe toți cei care-au fost aflați, În alte țări, ca împărați. El i-a-ntrecut – se poate spune – În bogății și-nțelepciune.
24Întreaga lume își dorea, Pe Solomon, de a-l vedea, S-asculte-nțelepciunea lui, Dată din partea Domnului.
25Iar fiecare, când venea, Câte un dar îi aducea. Lucruri din aur, a primit, Sau din argint. A dobândit Și haine măiestrit lucrate, Și mirodenii minunate; Cai și catâri i s-au mai dat, Și multe arme-a căpătat. Astfel de daruri a primit, An după an, necontenit.
26Iar toate carele avute, Au fost o mie patru sute. La doisprezece mii erau Toți călăreții ce-l slujeau. Multe cetăți a construit, Pe care-apoi le-a folosit Ca adăpost al carelor, Precum și-al călăreților. Chiar și-n Ierusalim erau Mulți călăreți cari îl slujeau.
27Sub a lui Solomon domnie, Argintu-ajunse ca să fie Obișnuit, căci îl găsim Ca pietrele-n Ierusalim, Iar cedri-atât de mulți erau Precum smochinii se vădeau În a Egiptului câmpie.
28Apoi, întreaga herghelie Cari Solomon o stăpânise, Doar din Egipt o dobândise; Căci negustorii săi mergeau Și din Egipt, cai, aduceau. Aceștia fost-au adunați Și la grămadă cumpărați, La prețul care stabilit Era-nainte, negreșit.
29Dacă un car se aducea, El, în argint, se prețuia, Iar sicli care s-au plătit, La șase sute s-au vădit. Aceiași negustori erau Cei care, cai, le aduceau Și împăraților aflați, Peste Hetiți, încoronați Și-asemeni și celor pe care, În frunte, Siria îi are.