1„Ceea ce-a fost de la-nceput, Ce-am auzit, ce am văzut Cu ochii noștri, ce-am privit, Ceea ce noi am pipăit Cu mâinile și avem știre De lucrurile cu privire La viață – la al ei Cuvânt; –
2Căci viața – daru-acesta sfânt – Acuma, fost-a arătată, Iar noi, care-am văzut-o, iată Că despre ea, mărturisim Și, tuturora, vă vestim De viața veșnică, aflată, La Tatăl – nouă – arătată;
3Deci ce-am văzut și-am auzit, Și vouă v-am împărtășit, Ca astfel, să puteți și voi În părtășie-a fi, cu noi. Toată această părtășie, Cu Tatăl, trebuie să fie Și cu al Său Fiu – cum am spus – Cu Domnul nost’, Hristos Iisus.
4Și-acum, vă scriem, ca să fie, Deplină-a voastră bucurie.
5Vestea pe care-am auzit-o, Chiar de la El am dobândit-o Și, grabnic, iată că venim, Ca să vă propovăduim Cu drag, și vouă, astă veste, Căci Dumnezeu, lumină, este, Iar întunericul mișel, N-a fost, și nu se află-n El.
6Umblând în beznă, tot mereu, Spunând că noi – cu Dumnezeu – În părtășie ne găsim, E o dovadă că mințim.
7Dacă umblăm însă-n lumină – Căci El, lumină, e, deplină – Avem cu toții, părtășie, Unii cu alții și, se știe, Că sângele ce l-a vărsat Hristos – al Său Fiu – ne-a spălat De ale noastre mari păcate, Care, astfel, au fost iertate.
8De zicem că n-avem păcat, Ne înșelăm, neîncetat, Și are să se vadă-apoi, Că, adevăr, nu e, în noi.
9Dar dacă ne mărturisim Păcatele, o să găsim Că Domnul este credincios Și-o să ne ierte, ne-ndoios, Greșelile; a noastră fire – De orișice nelegiuire – Are să fie curățată Și astfel, ea va fi curată.
10Atunci când zicem, negreșit, Că noi nu am păcătuit, Îl facem mincinos, pe El. Dacă vorbim în acest fel, Al Său Cuvânt – să știți și voi – Că nu sălășluiește-n noi.”