1„Când, ne-nțelegeri, între voi, Se vor ivi, mergeți apoi, Ca pricina s-o-nfățișați Și judecată s-așteptați, De la acei nelegiuiți?
2Dar vă întreb: oare, nu știți Că sfinții sunt aceia care Vor judeca, pe fiecare, Din astă lume? Dacă voi Aveți a-i judeca apoi, Pe toți, nevrednici vă găsiți, Ca judecată să rostiți În lucruri mici și ne-nsemnate Cari, între voi, au fost iscate?
3Nu știți că-i veți judeca voi, Chiar și pe îngeri, mai apoi? Și-atunci, vă-ntreb, dragii mei frați: Oare, nu o să judecați Și lucrurile mici, pe care, Viața, de pe pământ, le are?
4Când ne-nțelegeri, voi aveți, În lucrurile vieții, vreți, Judecători să căutați, Cari nici măcar nu sunt luați În seamă, de cei sfinți, pe care Biserica, în ea, îi are?
5Lucrul acesta-i spus de mine, Ca să vă facă de rușine. Nu se găsește, printre voi, Un înțelept, care – apoi – Să judece dar, cu dreptate, Între un frate și alt frate?
6Când e o pricină-ntre frați, Voi, însă, grabnic, alergați La cei necredincioși apoi, Ca ei să judece-ntre voi.
7Chiar faptul că vă judecați, E un cusur, dragii mei frați. Dacă sunteți nedreptățiți, De ce nu vreți să suferiți? Oare de ce nu încercați, Ca paguba, să o răbdați?
8Voi singuri, însă-i păgubiți Și singuri îi nedreptățiți – Prin felu-n care vă purtați – Pe cei cari sunt ai voștri frați!
9Nu știți căci cei ce se vădesc A fi nedrepți, nu moștenesc Împărăția cea pe care, Al nostru Dumnezeu o are? De-aceea, zic, dragii mei frați, Ca nu cumva să vă-nșelați Voi singuri, în astă privință. Pentru că nu e cu putință Ca cineva, dintre cei cari Se dovedesc a fi curvari, Sau cineva dintre cei care Le-aduc, la idoli, închinare, Sau cei care sunt preacurvari, Ori sodomiți, sau acei cari Malahi se dovedesc să fie,
10Hoți, sau cu patimi de beție, Ori lacomi și defăimători, Sau hrăpăreți și-asupritori, Să poată ca să moștenească Împărăția cea cerească – Pe care-o are Dumnezeu – Spre a o stăpâni, mereu.
11Așa au fost unii din voi – Precum am spus. Însă, apoi, Ați fost spălați și-ați fost sfințiți Și socotiți neprihăniți, În Sfântul Nume-al lui Iisus, Prin Duhul Tatălui de Sus.”
12„Să știți că, pe acest pământ, Îngăduite, toate-mi sânt. Dar nu tot ce se-ngăduiește Înseamnă că îmi folosește. Chiar dacă am îngăduire Față de toate, stăpânire, Nu va putea pune, nimic, Asupra mea. De-aceea, zic:
13Mâncărurile s-au făcut Doar pentru pântec, și-i știut Că pântecul – la fiecare – Este făcut pentru mâncare. Acestea toate sunt vădite Că au să fie nimicite, De către Dumnezeu. Se știe, Că trupul nu-i pentru curvie, Ci, pentru Domnul, este el, Iar Domnu-i pentru trup, astfel.
14Deci, Dumnezeu, cari L-a-nviat Pe Domnul – sunt încredințat – Căci cu puterea Sa, apoi, O să ne-nvie și pe noi.
15Nu știți că trupul vostru este Un mădular, care zidește Al lui Hristos trup? Așadar, Cum să iau eu, un mădular, Al lui Hristos, și să-ndrăznesc, Drept mădular, să-l folosesc Pentru o curvă? Nu, nici gând! Nu pot să fac așa, nicicând!
16Nu știți că cine s-a lipit De-o curvă, a și devenit Un singur trup cu ea, apoi? Căci este scris: „Astfel – cei doi – Un singur trup, alcătuiesc.”
17Cu-aceia care se lipesc, De Domnul, este tot la fel: Un singur duh, vor fi, cu El.
18Deci, fiecare, vreau să știe, Să se ferească de curvie; Un alt păcat de-i săvârșit, Nu este-n trup înfăptuit. Însă, acela ce curvește, Să știe că păcătuiește Chiar împotriva trupului, Adică împotriva lui.
19Nu știți că trupul se vădește Templul, în care locuiește Duhul Cel Sfânt, ce L-ați primit Și-i de la Dumnezeu venit? De-asemenea, nu știți că voi Nu mai sunteți ai voștri-apoi?
20Căci cu un preț, dragii mei frați, Ați fost, acuma, cumpărați. În al vost’ trup și duh, mereu, Să-L proslăviți pe Dumnezeu, Căci duhul și cu trupul sânt Ale lui Dumnezeu Cel Sfânt.”