1Pe Israel, s-a mâniat Satana și l-a ațâțat Pe David, care s-a gândit Precum că este potrivit Să facă o numărătoare Să știe dar, câți oameni are, Cât e de mare Israel.
2Atuncea, pe Ioab, la el, Îndată, David l-a chemat Și-n acest fel a cuvântat: „Ai să pornești prin Israel, Și-l vei străbate-n acest fel, De la Beer-Șeba începând, În Dan în urmă ajungând! Numeri poporul, ca să poți Să-mi spui câți oameni sunt, de toți!”
3Ioab a zis către-mpărat: „Domnul să facă, ne-ncetat, Să se sporească-al tău popor, Să vezi numărul tuturor Crescând de-o sută de ori dar, În al lui Israel hotar! De ce vrea domnul meu, acum, Ca să pornesc la acest drum? De ce să-l faci, pe Israel, Ca să păcătuiască-astfel?”
4David, însă, a stăruit În ceea ce a poruncit; Ioab, atuncea, a făcut Așa precum i s-a cerut. Când a-mplinit ce i s-a spus, Iar, la Ierusalim s-a dus.
5Ioab a mers la împărat Să-i spună ceea ce-a aflat. În tot poporul Israel – Așa cum numărase el – Au fost o mie dar, de mii Și încă o sută de mii, De oameni care mânuiau Săbii și de război erau; În Iuda numărat-a deci, La patru sute șaptezeci De mii de oameni; fiecare Să poarte arme-a fost în stare.
6Pe cei ce-au fost de neam Levit Și-asemenea și Beniamit, Ioab nu i-a mai numărat. Porunca dată de-mpărat, În nici un fel, nu îi plăcea, Căci urâciune îi părea.
7Ceea ce David a făcut, Lui Dumnezeu nu I-a plăcut. De-aceea, S-a mâniat El Și l-a lovit, pe Israel.
8Domnului, David i-a vorbit: „Mare păcat am săvârșit, Când acest lucru l-am făcut! Abia acuma am văzut, Că lucru-acesta este rău! Doamne, greșit-a robul tău! Iartă a sa nelegiuire, Căci a făcut-o fără știre! O Doamne, trebuie să-Ți spun Că am lucrat ca un nebun!”
9Către prorocul Gad – pe care David, drept văzător, îl are – Domnul, din ceruri, a vorbit:
10„Spune-i lui David: „M-am gândit Ca trei nenorociri s-adun Și-n a ta față să le pun. Alege una – cum vei vrea – Iar Eu te voi lovi vu ea!”
11Atuncea, Gad iute s-a dus Până la David și i-a spus: „Ascultă dar, cuvântul meu: Așa vorbește Dumnezeu:
12„Vrei, șapte ani, acum, să-ți vie, În care foamete să fie? Sau vrei, trei luni, când, urmărit Ești de vrăjmași și nimicit? Ori vrei, trei zile, bunăoară, Când ciuma va lovi în țară? Alege dar” – Gad l-a-ndemnat – „Și cheamă-mă apoi, de-ndat’, Să știu ce voi avea de zis, Către Cel care m-a trimis.”
13David apoi, îngândurat, I-a zis lui Gad: „Sunt strâmtorat! Și mie, și poporului, Mai bine-n mâna Domnului O să ne fie, de cădem, Căci îndurări, la El, avem; Și știu că o să fim iertați, Căci iarăși fi-vom ridicați. Știu că-ndurarea Lui cea mare E veșnică, fără hotare. Mai bine-n mâna Domnului, Decât în mâna omului!”
14Domnul – așa precum a zis – Ciumă-n Israel, a trimis. Pierit-au șaptezeci de mii, Dintre-ai lui Israel copii.
15Pe când îngerul Domnului Își întinsese brațul lui – Către Ierusalim, cătând Spre-al nimici cât mai curând – Domnul, din ceruri, S-a căit De răul ce s-a săvârșit; A zis dar, îngerului care Se pregătise să omoare Poporul din Ierusalim: „Gata! E timpul să sfârșim!” – Și a adăugat apoi – „Îți trage brațul, înapoi!” Lângă o arie ședea Îngerul Domnului, iar ea Fusese-a unui Iebusit Care, Ornan, era numit.
16David, ochii, și-a ridicat, Iar când spre cer el s-a uitat, De-ndat’, pe înger, l-a văzut. Îngeru-acela a șezut Între pământ și cer. Privea Către Ierusalim și-avea O sabie înfricoșată, Către cetate îndreptată. David și toți bătrânii lui Din mijlocul poporului, Jos, la pământ, s-au azvârlit. Și-n saci, trupul, și-au învelit.
17David, la Domnul, s-a-nchinat Și-n acest fel, a cuvântat: „Iată că am păcătuit! Eu sunt de vină, negreșit! Dar aste oi ce au făcut? Mânia ce s-a abătut, Spre mine să o-ndrepți, mereu, Spre casele tatălui meu!”
18Îngerul Domnului s-a dus Până la Gad și-apoi i-a spus Că trebuie să îi vorbească, Lui David și să-l sfătuiască Să meargă la Ornan, cel care, Iebusit este, din născare, Și un altar al Domnului, Să-nalțe, pe câmpia lui.
19David s-a dus și a făcut Așa precum i s-a cerut.
20Ornan, în zare, a privit Și-atunci, pe înger, l-a zărit. Cu patru fii ai săi, era, La câmp, și grâu-l treiera. O mare spaimă i-a pătruns Și au fugit de s-au ascuns.
21Ornan, apoi, iar s-a uitat Și l-a văzut, pe împărat Cu slujitorii săi venind, Către al său ogor grăbind. În fața lui, a alergat Grabnic, și i s-a închinat.
22David se-apropie de el Și îi vorbi, în acest fel: „Aicea – Domnului Ceresc – Vreau, un altar, să Îi zidesc. Îmi vinde dar, aria asta, Să pot opri, astfel, năpasta.”
23Ornan răspunse: „Cum dorești! Ia aria, să pregătești Jertfe, lui Dumnezeu. De vrei, Îți dau, ca jertfe, boii mei. Uneltele, carele mele, Lemne de foc să-ți fie ele. Îți dau și acest grâu, pe care Să-l dai drept jertfă de mâncare, Căci, împărate – iată – vreau, Tot ce îți trebuie, să-ți dau.”
24David a spus: „Nu mă-nvoiesc! Al tău dar, nu pot să-l primesc! Ci vreau să cumpăr, de la tine, Totul, pe-argint! Așa e bine! Nu pot – și nu voiesc – să iau, Ca Domnului apoi să-I dau Jertfe pe cari le-am căpătat Și cari, nimic, nu m-au costat!”
25Ogorul care l-a primit David, în aur, l-a plătit Și șase sute sicli, el A dat, pentru locul acel.
26În urmă, pe ogorul lui, Pentru cinstirea Domnului, El, un altar, a ridicat Pe care-apoi, jertfe, I-a dat. Acestea au avut menire De jertfe pentru mulțumire, Iar ele, date se socot, Că fost-au ardere de tot. David, pe Domnul, L-a chemat, Iar El, din cer, răspuns i-a dat, Prin focul cere a venit Peste altar și-a mistuit Jertfele de deasupra lui.
27Domnul i-a zis îngerului, Să-și pună sabia la loc, Adică să și-o vâre-n toc.
28David, văzând că-i ascultat De Domnul, a continuat Ca jertfe să-I aducă Lui, În mijlocul ogorului Pe care-l cumpărase el, De la Ornan, de la acel Care, de neam, e Iebusit.
29Însă, locașul cel zidit De Moise-n cinstea Domnului – Și-asemenea, altarul Lui – Se-afla, pe-atuncea, în pustie, Nu în a lui Ornan câmpie. Pe-o înălțime se găsea, Care, de Gabaon, ținea.
30David, după ce l-a văzut, Pe înger, nu a mai putut Să meargă la acel altar Ca să aducă jertfe-n dar Lui Dumnezeu, căci l-a cuprins O frică mare – de ne-nvins – De acea sabie pe care, Îngerul Domnului o are.