1Astfel, chivotu-a fost adus Și într-un cort, apoi, l-au pus, Pe care David l-a-nălțat Spre-a fi chivotul așezat. Arderi de tot – când au sfârșit – Lui Dumnezeu I-au dăruit, Precum și daruri cu menire De jertfe pentru mulțumire.
2În urmă, după ce-a sfârșit Cu jertfele de rânduit, David a binecuvântat Întreg poporul adunat, În Numele Celui pe care Israelul, drept Domn, Îl are.
3La toți, apoi, el a-mpărțit Câte o pâine – negreșit – Și câte o bucată mare De carne, pentru fiecare. O turtă de stafide iar, El le-a mai dat, la toți, în dar.
4A dat, în fața tuturor, Sarcini apoi, Leviților. Acestea fost-au privitoare La slujbele cele pe care, De împlinit, ei le aveau. În felu-acesta, trebuiau Să stea-n fața chivotului Care era al Domnului, Să-L cheme și să Îl cinstească, Să-L laude și să-L mărească Pe Domnul, pe Acel pe care, Drept Dumnezeu, poporu-L are.
5Primul, Asaf, era chemat, Drept căpetenie-așezat. E Zaharia, după el, Urmat de către Ieiel; Șemiramot, apoi, venea, Cu Iehiel, Matitia, Cu Eliab, Benaia-apoi, Iar la sfârșit au mai fost doi: Obed-Edom, iar după el, Ultimul este Ieiel. Ei, instrumente, foloseau: Harfe și alăute-aveau. Asaf, doar, trebuia a pune Țimbalele ca să răsune.
6Preoți erau, în timpu-acel, Benaia și Iahaziel. Aceștia, trâmbițe, aveau Din care, tot mereu sunau Lângă chivotul Domnului Cari este-al legământului.
7În ziua ‘ceea, David, iată, I-a-nsărcinat, întâia dată, Pe-Asaf și pe toți frații lui, De laudele Domnului, Mereu, de-atunci, să se-ngrijească, Necontenit să le vestească.
8„Laude, dați-I Domnului! Chemați, mereu, Numele Lui! Faptele care-au fost făcute De El, le faceți cunoscute Printre popoarele ce sânt Pe fața-ntregului pământ!
9Cântați, în cinstea Domnului! Vorbiți despre minunea Lui!
10Cu-al Său Nume, vă lăudați Și-n inimi să vă bucurați!
11Căutați Fața Domnului, Cerând, mereu, sprijinul Lui!
12Să v-amintiți, necontenit, De ce minuni a săvârșit, De judecățile pe care, El le-a rostit, fără-ncetare,
13Căci sunteți ai lui Israel – Fii ai lui Iacov – iar, astfel, Sunteți aleșii Domnului!
14Iată că judecata Lui, Pe tot pământul se-mplinește. Doar Domnul ne călăuzește, Căci El este Acela care E, Pentru noi, Dumnezeu tare.
15Să v-amintiți, necontenit, De legământul rânduit De El; apoi să căutați, Mereu, aminte să luați La tot ce a făgăduit, Când El, la neamuri, le-a vorbit. O mie-n număr, iată, sânt Aceste neamuri, pe pământ, La care, El le-a dăruit Făgăduinți, când le-a vorbit.
16Să v-amintiți, de-asemenea, De legământul ce-l avea Cu-Avram, de al Său jurământ Făcut cu Isac, pe pământ.
17Lui Iacov, lege, i-a făcut Și-un legământ, El a avut Cu Israel, zicându-i: „Iată,
18Țara Canaan, îți va fi dată, Căci moștenire, la-mpărțeală, Ea ți-a căzut, fără-ndoială.”
19Puțini, la număr, ei erau; Străini, în țară, se vădeau.
20Ei rătăceau, în țara lor – De la popor, la alt popor –
21Dar Domnul n-a îngăduit Ca nimeni să-i fi asuprit. I-a pedepsit pe împărați, Peste popoare-ncoronați, Din pricina poporului Care este al Domnului,
22Zicându-le: „Să nu-ncercați, De-ai Mei unși, să v-apropiați! Prorocilor Mei, nu cumva, Rău să le facă cineva!”
23Cântați-I, Domnului Cel Sfânt, Voi toți acei de pe pământ! Vestiți dar, mântuirea Lui!
24Vorbiți de slava Domnului, La neamurile care sânt Pe fața-ntregului pământ! Minunile, de El făcute, La toți, le faceți cunoscute!
25Căci Domnu-i mare, ne-ncetat, Și vrednic e, de lăudat. Mereu, El este de temut, Pentru ceea ce a făcut. E mai presus de toți acei Care se cheamă dumnezei;
26Căci dumnezeii tuturor Sunt idoli ai popoarelor, Dar Domnu-i Cel care-a întins Al cerurilor necuprins.
27Iată, ‘naintea Feței Lui, E strălucirea Domnului. O însoțește măreția. Tăria și cu bucuria Se află în locașul Lui.
28Popoare-ale pământului, Slavă și cinste, căutați Ca Domnului, mereu, să-I dați!
29Slăviți Numele Domnului Și daruri, dați, în fața Lui. Podoabe sfinte, vă luați Și-n fața Lui, vă închinați!
30Toți oamenii pământului Să tremure, în fața Lui! Căci lumea este întărită Și nu poate a fi clintită.
31În ceruri, fie bucurie, Iar pe pământ, doar veselie! Seama luați, căci se vestește Precum că Domnu-mpărățește!
32Să urle-acum întreaga mare, Cu tot ce, în adânc, ea are! Câmpia, cu tot ce-i pe ea, Se veselească-asemenea!
33Pădurile să chiuiască, Fiindcă Domnu-o să sosească Și o să judece pământul!
34Să-L lăudați, căci El, Preasfântul, E bun și plin de îndurare, Iar bunătatea Lui cea mare Ține în veac! Ziceți mereu:
35„Al mântuirii Dumnezeu, Ne strânge! Dă-ne ajutor! Din mijlocul neamurilor, Ne scoate Doamne, să plecăm Și Numele-Ți să-L lăudăm! Slava pe care ne-o vei da, Pe Tine, Te va lăuda!”
36Și binecuvântat să fie, Din veșnicie-n veșnicie, Marele Dumnezeu, pe care Neamul lui Israel Îl are!” Întreg poporul adunat, „Amin!”, atuncea, a strigat Și laude, necontenit, Lui Dumnezeu, I-a dăruit.
37Lângă chivotul Domnului, Asaf – precum și fii lui – De David, fost-au așezați. Ei toți erau însărcinați, În fața lui de a fi stat Și să slujească, necurmat.
38Hosa și-Obed-Edom erau Drept ușieri. Îi însoțeau Și frații lor. Oameni-acei Erau șaizeci și opt, cu ei. De-asemenea, acela care, Pe Ieditun, părinte-l are, Lângă cei doi, loc, își avuse, Căci și el tot ușier fuse.
39Țadoc, cari preot se vădea, Și ai săi frați – asemenea – Ședeau în fața cortului Care-i locașul Domnului. Pe-o înălțime ei au stat – Cari, Gabaon, s-a fost chemat –
40Spre a da jertfe Domnului, În zori și seara-n fața Lui. Aceste jertfe se socot A fi drept ardere de tot Și trebuit-au dăruite Așa cum fost-au rânduite În legea Domnului, pe care, Neamul lui Israel o are.
41Cu ei, Heman se mai găsea, Cu Ieditun, și-asemenea, Toți cei cari fost-au așezați – Chemați pe nume, dintre frați – Spre-a lăuda-ndurarea care, Domnul, în veci de veci, o are.
42Heman și Ieditun aveau Trâmbiți în grijă. Ei țineau În a lor pază, și țimbale Și instrumente muzicale. Pe-acestea, ei le împărțeau La cei care meniți erau, Cântări de laudă, mereu, Să-nalțe pentru Dumnezeu. Fiii lui Ieditun ședeau La uși, căci ușieri erau.
43Întreg poporul, mai apoi, S-a-ntors la case, înapoi. David a binecuvântat Casa și-n urmă, a plecat.