1David ținu apoi, un sfat, La care-atunci s-au adunat Toți cei care se dovedeau Drept căpetenii că erau, Peste-ai lui Israel copii, Alcătuind cete de mii Sau sute. El a mai chemat La sine, pentru-a ține sfat, Pe oamenii aceia cari, Peste popor, erau mai mari
2Și a vorbit în acest fel, Copiilor lui Israel: „Dacă, cu cale ați găsit Și credeți că e potrivit Să faceți precum vă spun eu, Gândind că de la Dumnezeu Lucrul acest acum vine, Sunt de părere că e bine, La frații noștri – risipiți, În Israel – și la Leviți, Soli să trimitem, ca apoi, Cu toții să vină la noi;
3Iar după ce ne adunăm, Doresc să mergem să luăm Chivotul Domnului, de care, Nimeni acum, grijă, nu are, Căci de când Saul a domnit, De el, noi nu ne-am îngrijit.”
4Atunci, întreaga adunare A hotărât – cu mic, cu mare – Că așa trebuie făcut, Căci lucru bun li s-a părut A împlini ce-a cuvântat David, față de-ntregul sfat.
5David a strâns apoi, la el, Întreg poporul Israel. Era o parte din popor Venită de pe la Șilhor, Din al Egiptului ținut. O altă parte, s-a văzut Că e de la intrarea care, Hamatu-n fața sa o are. Spre Chiriat-Iearim, de-ndat’, Oameni-acei s-au îndreptat, Să ia chivotul Domnului.
6David și tot poporul lui, Apoi, spre Bala, au pornit, Cu gând s-ajungă – negreșit – La Chiriat-Iearim, ținut Aflat în Iuda. Ei au vrut Să ia chivotul cari, mereu, Fusese-al neamului Evreu, Pentru că înaintea lui, Chemat era, al Domnului Nume mărit și-nfricoșat, Cari e-ntre heruvimi aflat.
7S-au dus cu toții, așadar, Și-au pus chivotul, într-un car. Carul ce fost-a folosit, Era un car nou întocmit. Pe-atunci, chivotul s-a aflat În casa celui cari chemat Era Abinadab. S-au dus La el și-apoi, în car, l-au pus. Uza și Ahio erau Acei care îl cârmuiau.
8David – și-alăturea de el, Întreg poporul Israel – În fața Domnului, jucau Și plini de râvnă Îi cântau. Ei însoțeau carul, pe cale, Cu harfe, trâmbițe, chimvale Și alăute. Mai aveau Tobe în cari, mereu, băteau.
9Când a ajuns al lor sobor Lângă al lui Chidon ogor, Boii aproape-au răsturnat Chivotul. Uza a-ncercat Să-l sprijine și a întins Mâna, însă, când l-a atins,
10Domnul, pe loc, S-a mâniat Și-atuncea l-a ucis de-ndat’, Căci, să atingă, a voit, Chivotul. Astfel, a murit Uza, în fața Domnului, Din cauza chivotului.
11David, văzând ce s-a-ntâmplat, Pe Dumnezeu s-a mâniat Și tare mult s-a necăjit, Căci El, pe Uza, l-a lovit. Apoi, „Pereț-Uza” i-a spus Acelui loc. Numele pus, Este „ A lui Uza spărtură! ”.
12Acest fapt fost-a în măsură, Pe David să-l neliniștească Și teama-n sine-i să se nască. De-aceea, el, înspăimântat, În acea zi, s-a întrebat: „Cum să aduc, la mine, eu, Chivotul de la Dumnezeu?”
13De-aceea, în cetatea lui, N-a dus chivotul Domnului, Ci la Obed-Edom din Gat, S-a dus și-n grijă, i l-a dat.
14Astfel, chivotul Domnului, Trei luni, a stat, în casa lui. Domnul l-a binecuvântat, Pe-acel Obed-Edom din Gat.