Bible

Focus

On Your Ministry and Not Your Media

Try RisenMedia.io Today!

Click Here

1 Timothy 1

:
Romanian - BIV2014
1 „Pavel, chemat fie pus, Apostol, în Hristos Iisus Precum voit-a Dumnezeu, Mântuitorul nost’, mereu, Și Domnul nost’, Hristos Iisus, Nădejdea noastră, cea de sus
2 Spre Timotei, cel prea iubit, Copilul meu, adeverit A fi-n credință: îndurare, Pace și har, de la Cel care E Tatăl nostru, Cel de Sus, Și-apoi, de la Hristos Iisus!
3 Așa precum eu te-am rugat, În clipa-n care am plecat, Din Macedonia, la drum, Din nou, la fel, te rog acum, Ca, în Efes, zăbovești, Pentru vreau poruncești, La cei care au îndrăznit Și-nvățături noi, au vestit, înceteze să-i învețe, Pe alții, dându-le povețe;
4 nu se țină de fantasme, termine cu-ale lor basme Și cu-nșirări, fără sfârșit, De neamuri, căci au zămislit Certuri așa cum am văzut Fără, în schimb, fi făcut Ca prin credință, tot mereu, Ăst lucru al lui Dumnezeu, Să-nainteze, negreșit. Oameni-aceștia s-au vădit tot așa fac și acum, Înaintând pe-al vieții drum.
5 Ținta porunci-i dragostea, Căci e știut numai ea Vine din inima curată, Dintr-o credință-adevărată, Neprefăcută negreșit Și dintr-un cuget, bun vădit.
6 Unii, însă, s-au depărtat, De-aceste lucruri, și-au urmat Un drum, pe cari s-au rătăcit Și, în ăst fel, s-au pomenit doar de flecăreli, se țin, Când, printre voi, aceștia vin.
7 Învățători ai Legii, vor A fi, în ochii tuturor, Măcar nu știu ce vorbesc Și nici nu știu ce urmăresc.
8 Legea e bună precum știm Doar dacă bine-o folosim,
9 Pentru Legea nu s-a dat Pentru cei cari s-au arătat oameni sunt, neprihăniți, Ci pentru cei nelegiuiți; Deci, pentru cei cari se-nțelege Precum sunt fără de lege, Pentru cei neevlavioși, Sau nesupuși, ori păcătoși, Sau pentru cei cari, fără teamă, Ucid chiar și pe a lor mamă, Ori pentru cei cari, bunăoară, Pe ai lor semeni, îi omoară,
10 Sau pentru cei ce sunt curvari, Ori sodomiți; pentru cei cari Sunt vânzători de oameni, sau Pentru cei cari obicei au jure strâmb; pentru oricine Care, în contră, se va ține Cu-nvățăturile serioase, Adevărate, sănătoase,
11 Cari potrivite sunt, mereu, Cu fericitul Dumnezeu, Cu Evanghelia slavei Sale, Pe care, a găsit cu cale, Ca mie, îmi fie dată.
12 Îi mulțumesc, încă o dată, Domnului nostru, Cel de Sus Adică lui Hristos Iisus Pentru fost-am întărit Căci am fost, vrednic, socotit De-ncredere când m-a adus Și-apoi, în slujba Lui, m-a pus,
13 Măcar că, înainte eu Un hulitor am fost, mereu, Am fost un batjocoritor Și un aprins prigonitor, Căci prin tot ceea ce făceam Adică-n ceea ce lucram În marea mea necunoștință Trudeam, numai, în necredință!
14 Dar harul Domnului de Sus, Acuma s-a mărit nespus; Credința a crescut și ea, Sporind, astfel, și dragostea Care se află, ne-ndoios, În Domnul nost’, Iisus Hristos.
15 Adevărat s-a dovedit, Precum și vrednic de primit, Acel cuvânt care a zis Și care-i, în Scriptură, scris Că-n „lume, a venit Hristos, Spre-al mântui pe păcătos”, Iar dintre păcătoșii care, Această lume-acum, îi are, Întâiul, eu sunt socotit;
16 Dar, îndurare-am dobândit, Ca astfel, să-și arate-n mine Iisus acuma, cel mai bine, Îndelungata Lui răbdare, Drept pildă pentru toți cei care Veni-vor ca creadă-n El, Pentru a dobândi, astfel, Veșnica viață, arătată, Care, în urmă, va fi dată.
17 A Celui care, Împărat, E, peste veșnicii, aflat, A Celui, de la început, Nemuritor și nevăzut, A Celui care e, mereu, Singurul nostru Dumnezeu, fie salva și, din plin, Cinste aibă El! Amin.
18 Iată dar, ce poruncă, vreau Acuma, Timotei, să-ți dau: Așa cum ți s-a prorocit, Tu fiule necontenit, Puterile, ți le adună, Ca te lupți lupta cea bună,
19 Să-ți ții credința, ne-ncetat, Precum și cugetul, curat, Pentru unii l-au pierdut Și, din credință, au căzut.
20 În rândul lor, pe Imeneu Și Alexandru-i număr eu, Pe cari, Satanei, i-am lăsat, Căci, pe-a lui mână, eu i-am dat, Ca-nvățătură primească Și astfel, nu mai hulească.”