1 Thessalonians 4
1 „Încolo, sunteți învățați, Cum trebuie să vă purtați, Pentru a fi plăcuți, mereu, De către-al nostru Dumnezeu. Așa să faceți – vă rugăm – Și, totodată, vă-ndemnăm În Sfântul Nume-al lui Iisus, Cu o dorință de nespus, Ca în astă privință-apoi, Necontenit, să creșteți voi.
2 Cunoașteți ce v-am arătat Și ce învățături v-am dat, În Domnul nost’, Hristos Iisus.
3 Sfințirea noastră, cum v-am spus, Dorită e, de Dumnezeu. Deci căutați ca tot mereu, Să stați departe, de curvie.
4 Oricare, dintre voi, să știe Să-și țină vasu-n stăpânire, Prin cinste doar, și prin sfințire,
5 Și nu prin focul poftelor – Asemenea Neamurilor Cari nu-L cunosc pe Dumnezeu.
6 Urmați, vă rog, îndemnul meu, Și, vicleșug, să n-arătați – Sau nedreptate – între frați, Pentru că Domnul pedepsește, Pe-acela care săvârșește Aceste lucruri, negreșit, Așa cum v-am adeverit.
7 Căci Dumnezeu, dragii mei frați, Nu ne dorește necurați, Ci, la sfințire, ne-a chemat.
8 De-aceea, cel care-a călcat Aceste-nvățături apoi, Să afle dar, că nu pe noi – Pe oameni – ne-a nesocotit, Ci el, prin ce a făptuit, Pe Dumnezeu, se dovedește, Precum că Îl nesocotește, Adică pe Acela care V-a dat, Duh Sfânt, la fiecare.
9 Cât despre dragostea frățească, Nevoie, nu-i să se vorbească, Pentru că voi – dragii mei frați – Chiar singuri, fost-ați învățați, De Dumnezeu, să vă iubiți Unii pe alții, și-astfel, știți
10 Să îi iubiți, cu-adevărat, Pe frații care s-au aflat, În Macedonia. Dar eu Vă-ndemn ca să sporiți, mereu, În dragostea ce-o arătați.
11 În liniște, să căutați Ca să trăiți, necontenit – Așa precum v-am sfătuit – Lucrând, cu mâna, fiecare, După priceperea ce-o are.
12 Cu cei de-afară, ne-ndoios, Să vă purtați doar cuviincios, Cătând, în orișice privință, Să n-aveți nici o trebuință, De nimeni și nimic apoi.
13 Dorim dar, fraților, ca voi Să n-aveți știre, despre cei Ce-au adormit – sărmani de ei – Să nu fiți prinși, de întristare, La fel ca și aceia care, Fără nădejde, s-au vădit.
14 Dacă Hristosul a murit Iar după-aceea a-nviat, Credință-avem, neîncetat, Că Dumnezeu – cu El, apoi – Îi va aduce, înapoi, Pe toți cei care-au adormit În Domnul nostru, negreșit.
15 Într-adevăr, am spus oricui – Eu – prin Cuvântul Domnului, Că, dintre cei ce s-or găsi În viață-atunci când va sosi Domnul, din ceruri, nimenea, Cu nici un chip, nu va putea S-o ia în fața celor care Au adormit. Când Domnul are
16 Să se pogoare, pe pământ, Purtat pe-aripile de vânt, De-un strigăt, fi-va însoțit, De-un glas de-arhanghel, negreșit, De trâmbița lui Dumnezeu Și, din al morților somn greu, Îi va trezi, neîndoios, Pe cei cari, morți, sunt, în Hristos.
17 Pe urma lor, venim și noi, Cei cari vom fi rămas apoi, În viață, și vom fi răpiți, Toți, împreună – înfrățiți – Ca, în văzduh, să-l așteptăm, Pe Domnul – să-L întâmpinăm, Când, din înalturi, o să vie, Cu El, să fim, pentru vecie.
18 Cu ceea ce v-am spus, azi, eu, Voi mângâiați-vă mereu.”