Bible

Designed

For Churches, Made for Worship

Try RisenMedia.io Today!

Click Here

1 Samuel 5

:
Romanian - BIV2014
1 Când Filistenii au luat Chivotul, el era aflat Lângă Eben-Ezer. L-au dus Și la Asdod, apoi, l-au pus.
2 Chivotul Domnului Cel Viu, L-au așezat, într-un târziu, În casa lui Dagon, pe care Neamul de Filisteni îl are Drept dumnezeu. El e numit Și Zeul pește ”, tălmăcit.
3 În zori de zi, s-au deșteptat Cei din Asdod, și l-au aflat Pe-al lor Dagon, jos prăbușit Cu fața la pământ trântit Lângă chivotul Domnului. L-au așezat la locul lui
4 Și-adoua zi în zori apoi, Mergând la templu, înapoi, Pe-al lor Dagon iar l-au găsit, Lângă chivot, zăcând trântit, Pe pragul ușii templului, Iar capul și mâinile lui, Se-aflau cu toate înșirate, Căci de pe trup, au fost tăiate.
5 De-aceea, preoții pe care Zeul Dagon în slujbă-i are, Cei ce-n Asdod azi locuiesc, Precum și cei ce îl slujesc, De-atunci nu calcă pragul lui, Când deschid ușa templului.
6 Peste Asdod, a apăsat, Greu, mâna Domnului, de-ndat’, Până când fost-a pustiit. Cu bube rele, i-a lovit Pe oamenii Asdodului Și pe acei din jurul lui. Bubele care le-au avut, Doar pe șezut li s-au făcut.
7 Când aste lucruri le-au pățit, Cei din Asdod așa-au vorbit: „Chivotul Domnului, pe care Neamul lui Israel îl are, De vină-i pentru tot ce noi Am suferit, după război. Acum, de-aici, îl luați, Căci nu mai vrem ca, apăsați De mâna Domnului fim: Nici zeul căruia-i slujim Dagon adică iar apoi, nu fim apăsați nici noi.”
8 În urmă, la mai marii lor La capii Filistenilor În grabă, soli, ei au trimis, Prin care, în ăst fel, au zis: „Ce facem, cu chivotul care, Domnul lui Israel îl are?” Mai mari-au spus: „Să îl luați Și-apoi, la Gat, îl mutați.” Ei au făcut precum au spus Și-astfel, chivotul a fost dus La Gat, și-acolo l-au lăsat.
9 Dar Dumnezeu a apăsat Peste cetatea Gatului, În cari trimis-a groaza Lui. Pe cei care au locuit Cetatea, Domnul i-a lovit Cu bube de la mic, la mare Încât atuncea, fiecare, Spuză de bube a avut, Cari la șezut i s-a făcut.
10 Când au văzut ce s-a-ntâmplat, Grabnic, chivotul l-au luat Și la Ecron, ei l-au trimis. Văzându-l, Ecroniți-au zis: „Iată chivotul cel pe care Domnul lui Israel îl are, Acuma l-au adus la noi, Căci vor ne omoare-apoi.”
11 În urmă, spre mai marii lor Spre domnii Filistenilor Solie-n grabă, au trimis, Prin care, în ăst fel, au zis: „Chivotul Domnului, pe care Poporul Israel îl are, Luați-l iute, de la noi, Ca să-l trimiteți înapoi, La neamul Său, la Israel. De moarte, vom scăpa astfel, Și noi, și oamenii pe care Neamul de Filisteni îi are.” Cetatea fost-a îngrozită, Fiind, de moarte, urmărită, Căci mâna Domnului ședea Apăsătoare, peste ea.
12 Oamenii care nu mureau, Loviți cu bube se trezeau, Iar bubele li s-au făcut, În mare număr, pe șezut. Toată cetatea suferea Din astă pricină. Din ea, Țipete mari se auzeau Care, până la cer, suiau.