1 Samuel 4
1 A lui Israel adunare, Despre-a lui Samuel chemare, Aflat-a-ndată, negreșit. Israeliții au ieșit În fața Filistenilor, Să lupte împotriva lor. La Eben-Ezer s-au oprit, Iar Filistenii au venit Pân’ la Afec, unde au stat Și tabăra și-au așezat.
2 În linie – pentru război – Ei și-au pus oastea mai apoi, Și astfel, lupta a-nceput, Iar Israel a fost bătut. Pierit-au cam la patru mii – Dintre-ai lui Israel copii – În luptele care s-au dat.
3 Poporul s-a înapoiat În tabără, de la război, Iar cei bătrâni au zis apoi: „Dar pentru ce ne-a părăsit Domnul și azi a-ngăduit Să fim bătuți de-acest popor – De cel al Filistenilor? Haidem, la Silo să plecăm Și de acolo să luăm Chivotul legământului. În mijlocul poporului, Să-l punem, căci în acest fel, Scăpați vom fi – de către el – Din mâinile vrăjmașilor.”
4 Mai mulți plecară, din popor, La Silo, căci au stabilit Ca să aducă, negreșit, Apoi, din casa Domnului, Chivotul legământului Al Domnului oștirilor Cari, în al heruvimilor Mijloc, șade neîncetat. Hofni și Fineas s-au aflat Lângă chivotul Domnului.
5 Chivotul legământului A fost luat și-apoi adus În tabără, unde l-au pus În mijlocul poporului. Poporul, la vederea lui – De bucurie – a strigat, Încât pământul s-a mișcat.
6 Strigătul fost-a auzit De Filisteni, care-au gândit: „Ce-nseamnă strigătele care Se-aud acum, atât de tare, Din tabăra Evreilor?” Ajunse la urechea lor, Apoi, un zvon ce i-a-ngrozit, Cum că chivotul a sosit În tabăra lui Israel.
7 Când au aflat lucrul acel, Toți Filistenii s-au temut, Pentru că ei chiar au crezut Precum că Dumnezeu venise, Dacă chivotul Lui sosise. Înspăimântați, au zis apoi: „De-acuma, este vai de noi!
8 Vai nouă! Cine oare poate – Pe noi – acum, a ne mai scoate Din mâna unor dumnezei Atât de tari? Noi știm că ei, Pe Egipteni, i-au pedepsit Și cu urgii mari, i-au lovit.
9 Acuma, întăriți-vă! Fiți oameni! Pregătiți-vă Oameni ai Filistenilor, Ca nu cumva, Evreilor, Robi să le-ajungeți mai apoi, Așa cum i-ați robit și voi!”
10 Din nou, ei lupta-au început, Iar Israel a fost bătut Și fiecare a fugit La cortul lui. Cei ce-au pierit, Pedeștri-au fost – treizeci de mii – Dintre-ai lui Israel copii.
11 Chivotul Domnului – apoi – A fost luat. Fiii cei doi, Pe cari Eli i-a zămislit – Hofni și Fineas – au murit.
12 Un om, din Beniamin, s-a dus La Silo, veste, de-a adus. El, hainele, și-a sfâșiat, Țărână-n creștet și-a turnat Și către Silo a pornit.
13 Pe Eli, omul l-a găsit, Stând pe un scaun, lângă drum, Fiind neliniștit de-acum, Pentru chivotul Domnului. Omul a spus, poporului Care-n cetate s-a aflat, Tot ceea ce s-a întâmplat. Speriat, poporul a răcnit,
14 Iar Eli – când a auzit Strigătul lui – a întrebat: „De ce țipați? Ce s-a-ntâmplat?” Îndată, omul a venit În față și i-a povestit Tot ceea ce s-a petrecut, Cum Israel a fost bătut.
15 Mulți ani pe Eli-l apăsau, Căci nouăzeci și opt erau. De-acuma, el îmbătrânise Și mult, vederea îi slăbise.
16 Omul, lui Eli, i-a vorbit: „De la război, eu am fugit.” Eli a zis: „Ce s-a-ntâmplat? Vorbește fiule, de-ndat’!”
17 Atunci, omul acel a spus: „Tot Israelul a fost pus Pe fugă, căci oștirea lor – De cea a Filistenilor – A fost înfrântă, iar cei doi Copii ai tăi pieiră-apoi. Hofni și Fineas au murit Și-apoi, chivotul – negreșit – A fost, de Filisteni, luat, Și-n a lor tabără, mutat.”
18 Când, de chivot, a auzit Eli, pe loc, s-a prăbușit De pe-al său scaun și-a picat Pe spate, căci era aflat Chiar lângă poartă. S-a lovit Atunci, la ceafă și-a murit, Căci om bătrân se dovedea Și greutate mare-avea. Peste-al lui Israel popor, Eli a fost judecător Și patruzeci de ani a stat, În fruntea lui și-a judecat.
19 Nora pe care o avea – Soața lui Fineas era ea – Însărcinată se găsise. În clipa-n care auzise Că al ei socru a pierit, Că soțul ei s-a prăpădit Și că chivotul e luat De Filisteni, simți de-ndat’ Că-i vin durerile pe care Sorocul nașterii le are. Femeia-n urmă a născut, Însă grea naștere-a avut.
20 Pe când moartea-i se-apropia, Femeile, de lângă ea, Au zis: „Ai un fecior! N-ai teamă!” Dar ea nu le-a luat în seamă, Căci nici o vorbă nu le-a spus.
21 Apoi, copilului, i-a pus, Drept nume, „I-Cabod”. Astfel, „ Nu mai e slavă ”-nseamnă el. În urmă, a adăugat: „Iată, acum s-a depărtat Slava pe care Israel, Oriunde, o avea cu el.” În felu-acesta a vorbit, Doar pentru că a fost răpit – Atunci – chivotul Domnului, Și pentru moartea socrului Și-al soțului ce îl avuse.
22 Apoi la urmă, ea mai spuse: „S-a dus slava din Israel, Pentru că nu mai e, la el, Mereu, chivotul Domnului, Căci l-au răpit vrășmașii lui.”