1 Samuel 3
1 Tânărul Samuel slujea Lui Dumnezeu, căci el ședea Cu Eli, cu preotul Lui. Pe-atunci, cuvântul Domnului, De rare ori se auzea; Vedenii, de asemenea, Rare s-au dovedit și ele A fi, în vremurile-acele.
2 De la un timp, Eli avea Ochi tulburi și cu greu vedea. Odată, el era culcat Pe al său loc stând așezat,
3 Iar candelele Domnului Încă ardeau, în fața Lui. Tânărul Samuel dormea, În Templu, unde se găsea Chivotul legământului.
4 Atuncea, glasul Domnului Chematu-l-a pe Samuel. „Iată-mă!” – spuse-ndată el.
5 Apoi, la Eli-a alergat: „Aicea sunt, căci m-ai chemat” – I-a zis lui Eli, Samuel. Eli răspunse-n acest fel: „Bine, dar eu nu te-am chemat. Du-te și culcă-te, de-ndat’!” Copilul merse înapoi Și se culcă din nou, apoi.
6 Abia s-a pus la locul lui, Când iată, glasul Domnului, Iar l-a chemat pe Samuel. La Eli alergat-a el Și-i spuse-apoi: „Te-am ascultat Și iată-mă!” „Nu te-am chemat! Întoarce-te dar, înapoi, Și liniștit, te culă-apoi” – Răspunse Eli. Samuel
7 Nu-L cunoștea, în nici un fel, Pe Domnul, căci Cuvântul Lui Nu i-a vorbit copilului Și nu i-a fost descoperit Până atuncea, negreșit.
8 În urmă, glasul Domnului, I-a vorbit iar, tânărului, Și-a treia oară l-a chemat. „Iată-mă!” – a răspuns, de-ndat’. Apoi, la Eli, el s-a dus, În graba mare, și i-a spus: „Aicea sunt, am alergat, Să-mi spui de ce am fost chemat.” Eli privi la Samuel. Și înțelese-n acest fel, Că Dumnezeu, la El, îl cheamă, Pe Samuel – de bună seamă –
9 Și-i spuse: „Du-te înapoi Și culcă-te. Dacă apoi, Ai să mai fii din nou chemat, Tu să răspunzi astfel, de-ndat’: „Vorbește Doamne! Robul Tău Te-ascultă!” Când, la locul său, Copilul iarăși s-a culcat,
10 Domnul i S-a înfățișat, Zicând: „Ascultă, Samuel!” „Vorbește Doamne!” – spuse el – „Căci robul Tău e pregătit Să Te asculte, negreșit.”
11 Domnul i-a zis, lui Samuel: „Iată că fac, în Israel, Un lucru cari îl va surzi Pe-acela ce-l va auzi.
12 În acea zi, cuvântul Meu, Pe care despre Eli, Eu – Mai dinainte – l-am rostit, Are să fie împlinit. Ce-am spus, încep și isprăvesc.
13 I-am zis că vreau să pedepsesc Casa pe care el o are, Pentru fărădelegea care, Feciorii săi chiar au făcut-o – Pe care Eli a știut-o. Prin ceea ce au săvârșit, Feciorii săi au dovedit Că vrednici sunt de lepădat, Iar Eli nu a încercat Să îi oprească-n nici un fel, Deși preot Îmi este El.
14 De-aceea-i jur casei pe care Preotul Eli-acum o are, Că niciodată, ispășită – Fărădelegea săvârșită – Prin jertfe și prin daruri care Date au fost pentru mâncare, Nu va putea ca să mai fie. Lucrul acesta să se știe!”
15 Tânărul Samuel a stat, Apoi, până în zori, culcat. Când soarele de dimineață A răsărit pe-a lumii față, Ușile casei Domnului, El le-a deschis. Preotului Nu-i spuse ce s-a petrecut În templu-atunci, căci s-a temut.
16 Dar Eli l-a chemat la el, Apoi, pe micul Samuel, Zicându-i: „Fiule!” Îndată, El i-a răspuns: „Iată-mă, tată!”
17 „Care-i cuvântul Domnului? Să nu-mi ascunzi, din spusa Lui, Nimic!” – Eli i-a poruncit,
18 Iar Samuel i-a povestit Totul: nimica n-a ascuns. Eli a fost adânc pătruns De veștile ce le-a aflat, Și-a zis: „Da, e adevărat! Acesta este Dumnezeu! Să faci precum vrea El, mereu!”
19 Tânărul Samuel creștea, Iar Dumnezeu îl însoțea, Și n-a lăsat ca, la pământ, Să cadă-n urmă vreun cuvânt Pe care îl rostise El.
20 Întreg poporul Israel – De la Beer-Șeba începând Și-apoi până la Dan mergând – A cunoscut, în acest fel, Că Dumnezeu, pe Samuel, L-a așezat, proroc să-I fie.
21 Domnul n-a încetat să vie La Silo, ca să-l întâlnească Pe Samuel și să-i vorbească.