1 Samuel 22
1 David – în urmă – a scăpat De la Achiș și a plecat, Un loc anume, să-și găsească, În care să se-adăpostească. O peșteră – un loc ferit – În Adulam, el a găsit. Familia a știut că el Se-ascunde în locul acel. Când ai săi frați vestea-au aflat, S-au dus să-l caute, de-ndat’.
2 Toți cei cari, în nevoi, erau – Sau care datorii aveau, Precum și cei nemulțumiți, De stăpânire prigoniți – Și ei, la Adulam, s-au dus Și-apoi, pe David și l-au pus În frunte, drept conducător, Peste acel întreg popor. Cam patru sute se vădeau Toți cei care, cu ei, erau.
3 David, de-acolo, a plecat, La Mițpe și s-a așezat În al Moabului ținut. La cel pe care l-a avut Moabu-atuncea împărat, David s-a dus și l-a rugat: „Un lucru vreau să te rog eu: Lasă-l – la voi – pe tatăl meu, Să vină-n țară ca să stea Și-asemenea, pe mama mea. Te rog să-i lași să stea la voi, Până când eu voi ști apoi, Ce vrea să facă Dumnezeu, Cu mine și cu neamul meu.”
4 Pe-ai săi părinți, David i-a dus, La împărat – precum a spus – Și-apoi el le-a îngăduit, În țara lui, de-au locuit. În cetățuie, ei au stat, Unde și David s-a aflat.
5 Prorocul Gad, apoi, s-a dus La David și astfel, i-a spus: „Să nu mai stai în cetățuie, Ci-n a lui Iuda țară, suie!” David, îndată, a făcut Așa precum i s-a cerut Și-a mers într-o pădure mare Care, Heret, drept nume, are.
6 Saul – în urmă – a aflat Tot ceea ce s-a întâmplat, Știind astfel, unde erau David și cei ce-l însoțeau. La Ghibea, Saul se găsea – Pe înălțime – și ședea Cu slujitori-n jurul lui, La umbra tamarsicului. O suliță, în mâini, ținea, Pe care o tot cumpănea.
7 Când – veștile – el le-a aflat, Pe slujitori, i-a întrebat: „Ascultați voi, oameni pe care, Neamul lui Beniamin îi are: Oare, al lui Isai fecior, Vă va fi binevoitor? O să vă dea vii și ogoare Sau căpitani îi veți fi oare, Peste o sută ridicați, Ori peste-o mie așezați?
8 De ce, cu el, voi v-ați unit Și nimenea nu m-a vestit De legământul cel pe care – Cu David – fiul meu, îl are? Dar pentru mine, nimenea, Durere-n inimă n-avea, Încât apoi să-mi dea de știre, Despre această răzvrătire, Făcută chiar de al meu fiu? De ce n-ați vrut ca eu să știu Că pe-al meu rob l-a răsculat Chiar Ionatan și l-a-ndreptat În contra mea, ca să-mi întindă Curse, în care să mă prindă?”
9 Doeg – cel care Edomit Era, și care l-a slujit Pe Saul – zise: „L-am văzut Pe David, când el a trecut Pe la Ahimelec – cel care, Pe Ahitub, părinte-l are. El, preot este, împărate, Chiar în a Nobului cetate.
10 Ahimelec L-a întrebat Pe Domnul, pentru el, de-ndat’. Apoi, merinde-a pregătit Și-o sabie i-a dăruit – Chiar sabia unui oștean Care fusese Filistean. Tu-l știi pe-acela – negreșit – Căci, Goliat, el s-a numit.”
11 În grabă, slugi au alergat Să îl aducă la-mpărat, Pe-Ahimelec – preotul care, Pe Ahitub, părinte-l are – Cu toți cei care se aflau În casa lui și-ai săi erau. Saul, la slugi, le-a poruncit Să-i mai aducă – negreșit – Și pe toți preoții pe care, Cetatea Nobului îi are. Când toți i s-au înfățișat,
12 Saul, l-a sine, l-a chemat Pe-Ahimelec și a vorbit, Când el, în față-i, a venit: „Ascultă, tu, cari te vădești, Fiu al lui Ahitub, că ești!” El a răspuns: „Iată-mă! Eu Gata-s s-ascult, pe domnul meu!”
13 „Îmi spune, cum ați îndrăznit”– Saul a zis – „de v-ați unit, Tu și cu fiul lui Isai? Cum ai putut, apoi, să-i dai Pâine? Ba chiar l-ai înarmat Cu sabia lui Goliat! Cum de te-ai dus – te întreb eu – Ca pentru el, pe Dumnezeu, Să Îl întrebi – să vezi ce zice – Să poată-apoi să se ridice În contra mea, curse să-ntindă, Voind – în ele – să mă prindă?”
14 Ahimelec a cutezat Să îl întrebe, pe-mpărat: „Din cei ce sunt în slujba ta, Oare, poți tu a-mi arăta Un om, să fie – ne-ndoios – Cum este David, credincios? La fel ca fiul lui Isai – Ca ginerele ce îl ai – Cine mai este, împărate, Să împlinească, cu dreptate, Poruncile ce le rostești? Pe cine oare, mai găsești – La tine-n casă așezat – De-atâta cinste-nconjurat?
15 De astăzi, început-am eu, Ca pentru el, pe Dumnezeu, Să Îl întreb? Pricepe bine, Cum că departe e de mine, Așa ceva! Deci împărate Stai și socoate, cu dreptate, Și nu căta s-arunci apoi, Această vină, peste noi, Căci nu am nici o vină eu, Nici casele tatălui meu! Din tot ce-ai spus, pot ca să-ți zic Precum că noi nu știm nimic!”
16 Atuncea, împăratu-a zis: „Ahimelec va fi ucis, Cu toată casa cea pe care Tatăl său – Ahitub – o are!
17 Ahimelec, tu – negreșit – Morții ai să îi fii sortit, Cu toată casa tatălui Pe care-l ai! Scăpare nu-i, Pentru că tu știut-ai bine Ce se petrece, dar, la mine – Să-mi dai de veste – n-ai venit, Ci cu dușmanul te-ai unit!” Către alergători, apoi, Saul s-a-ntors și spuse: „Voi, Ucideți-i acum, pe toți! Ucideți-i pe-acești preoți Ai Domnului, pentru că ei, Cu David – și cu toți acei Cari sunt cu el – s-au învoit Și împotrivă-mi s-au unit! Cu toți să piară așadar, Căci au știut că e fugar David, dar nu mi-au dat de veste, Să pot să aflu unde este!” Dar slujitorii n-au făcut Ceea ce Saul le-a cerut.
18 Saul, atunci, s-a mâniat Și pe Doeg el l-a chemat La sine și i-a poruncit: „Du-te și-omoară, negreșit, Pe-acești preoți!” Doeg s-a dus Și a făcut precum i-a spus: Optzeci și cinci de inși erau Cei cari, efodul, îl purtau, Cari, pradă morții, au căzut.
19 Saul, îndată, a trecut Prin ascuțișul sabiei, Cetatea Nob. Bărbați, femei, Tineri, bătrâni, copii și prunci, Uciși au fost, cu toți, atunci. A mai ucis cirezi de boi, Măgari și turmele de oi. Nimeni – din Nob – nu a scăpat, Căci Saul nu a arătat Cruțare, vrând să nimicească Toată cetatea preoțească.
20 Un fiu, Ahimelec avea – Abiatar, el se numea. El singur, doar, a reușit Să scape-atunci și a fugit, La David, căruia i-a zis
21 Precum că Saul i-a ucis Pe preoții lui Dumnezeu.
22 David a spus: „Gândit-am eu, Cum că Doeg nu va putea, De veste, ca să nu îi dea Lui Saul, căci m-a întâlnit Atunci când m-am adăpostit La Nob. Motivul morții lor – A tuturor sufletelor Din casele tatălui tău – Sunt eu. Îmi pare tare rău, De ceea ce s-a petrecut, De tot ce Saul a făcut.
23 Rămâi cu mine-n astă vreme, Căci nu mai ai de ce te teme. Cel ce mă caută pe mine, Știu că voiește, și pe tine, Să te găsească, iar apoi Să ne omoare pe-amândoi. Dar lângă mine – negreșit – Tu ai să fii bine păzit.”