Bible

Engage

Your Congregation Like Never Before

Try RisenMedia.io Today!

Click Here

1 Peter 4

:
Romanian - BIV2014
1 „Astfel, dacă Iisus Hristos A pătimit aicea, jos În trup vă-narmați și voi, Cu-aceleași gânduri mai apoi. Căci cu păcatul, a sfârșit Cel care-n trup a pătimit;
2 Pentru el, în vremea-n care, În trup s-o mai petreacă are, Va trebui ca trăiască Nu după pofta omenească; Doar după voia Domnului, Își va trăi el, viața lui.
3 Ajunge dar, în trecut, Voi ați trăit și ați făcut Doar voia Neamurilor, care Nu-i alta, decât desfrânare, Poftă, ospețe și beție, Chefuri cu multă veselie, Și idolești slujiri vădite, Cari toate-s neîngăduite.
4 De-aceea, iată, sunt mirați Acum, când nu mai alergați, Cu ei, pe ale lor cărări, La un potop de desfrânări; De-aceea, ei prigonesc Acum, și batjocoresc.
5 Dar, socoteală, au dea, Curând, în fața Celuia Cari gata e, de judecată, Și cari va judeca odată, Vii și morții, negreșit.
6 Căci de aceea, s-a vestit Acuma, Evanghelia, Și morților, ca ei stea, La judecata ce-o vie Și astfel, judecați fie, Asemeni oamenilor care, În trup sunt, însă, fiecare viețuiască-apoi mereu, În duh dar, după Dumnezeu.
7 Iată sfârșitul tuturor Al tuturor lucrurilor Este aproate. Deci știți, Ca înțelepți, mereu, fiți, Și doar în rugăciune, voi Trebuie vegheați apoi.
8 Dar mai presus de toate, vreau, Un sfat, acuma, dau: S-aveți o dragoste fierbinte, Unii, de alții țineți minte! Pentru dragostea, doar, poate, S-acopere multe păcate.
9 De oaspeți, primitori fiți, Voi între voi, și nu cârtiți,
10 Ispravnici buni, fiind mereu, Ai harului lui Dumnezeu, Care-i atât de felurit; Voi după harul dobândit Unii, pe alții, vreau știți, trebuie slujiți.
11 Dacă vorbește cineva, Când va avea de spus ceva, folosească, tot mereu, Cuvintele lui Dumnezeu. Atunci când are cineva, îi slujească altcuiva, Slujirea trebuie-mplinită După puterea dobândită De-acela, de la Dumnezeu; Pentru ca astfel, tot mereu, fie Dumnezeu slăvit, Prin Cel ce fost-a răstignit, Deci prin Iisus Hristos, Cel care Și slavă și putere are, Acum, în anii care vin, Și-n vecii vecilor! Amin.
12 Deci prea iubiților mei frați, rog ca nu mirați Acum, de-această încercare, A focului acesta, care, În al vost’ mijloc, a venit, Căci el e felul potrivit, Ca fiecare-a fi-ncercat. Deci voi, ca de ceva ciudat, nu mai mirați, deloc, Când atinge acest foc.
13 Ci dimpotrivă, încercați, Mereu, ca bucurați parte ați avut apoi, De-a lui Hristos patimi, și voi, Ca-n urmă, bucuroși fiți, Putând ca veseliți, La arătarea slavei Lui, La revenirea Domnului.
14 Dacă sunteți batjocoriți, Pentru-al Său Nume, fericiți Trebuie ca fiți apoi. Ferice dar, este de voi, Pentru Duhul Domnului Adică Duhul slavei Lui Se odihnește, peste voi.
15 Nimeni nu sufere-apoi, Ca ucigaș, ca furător, Sau ca, de rele, făcător, Ori ca și unul, nechemat, Cari singur s-a amestecat Deși, pe el, nu îl privea În treburile altuia.
16 Din contră, dacă cineva Are sufere, cumva, Pentru el creștin se ține, Nu trebuie a-i fi rușine; Ci trebuie, pe Dumnezeu, Să-L proslăvească, tot mereu, Pentru-acest nume ce-l avem.
17 Căci iată că, acum, suntem În clipa-n care este gata Ca înceapă judecata, Și va începe spun eu! Din casele lui Dumnezeu. Și dacă ea-ncepe cu noi, Care va fi sfârșitu-apoi, Al celor care n-au voit S-asculte când li s-a vestit De Evanghelia Domnului Și-au refuzat chemarea Lui?
18 Iar dacă cel neprihănit Greu scapă, cel nelegiuit Și păcătosu-asemenea scape dar, cum vor putea?
19 Deci, cei care, pe-al vieții drum, Pe voia Lui, suferă-acum, Mereu se îmbărbăteze Și-apoi, își încredințeze, Netemători, sufletul lor, În credinciosul Ziditor. În urmă, trebuie oricine facă doar ce este bine.”