1 Kings 21
1 Un timp, apoi, a mai trecut Și iată ce s-a petrecut: Nabot – un om din Israel – Avea o vie-n locu-acel, Iar via lui se întindea Chiar lângă casa ce-o avea Ahab, cel care, așezat, Era-n Samaria-mpărat.
2 Ahab, pân’ la Nabot, s-a dus Și-aste cuvinte i le-a spus: „M-am tot gândit la a ta vie. Bine ar fi, să mi-o dai mie, Căci este lângă casa mea. Grădină, am să-mi fac din ea, Pentru verdețuri. Te-nvoiești? În locul ei, ai să primești, Îndată, altă vie care Va fi mai bună și mai mare. Sau prețul viei, dacă vrei, Poți, în argint, ca să îl iei.”
3 Nabot răspunse: „Nu cutez Ca via să o-nstrăinez. Ea este moștenirea lor, Adică a părinților Cari fost-au înaintea mea. Nu pot să mă ating de ea. Deci împărate, domnul meu, Să mă ferească Dumnezeu, De-a vinde via lor, cumva! Te rog, nu-mi cere-așa ceva.”
4 Ahab, atunci, s-a întristat Și către casă a plecat. Cuvintele ce le-a rostit Nabot, adânc, l-au răscolit, Căci el spusese: „domnul meu, Să mă ferească Dumnezeu, Să-nstrăinez această vie! Nu pot ca să ți-o dărui ție, Căci via ce o stăpânesc, De la părinți o moștenesc!” Ahab, în casă, a intrat Și s-a trântit, furios, pe pat.
5 Nevasta sa iute-a venit Și-n felu-acesta i-a vorbit: „Dar pentru ce te-ai întristat, Încât nimica n-ai mâncat?”
6 „Pân’ la Nabot, astăzi m-am dus”– Ahab răspunse – „și i-am spus: Dă-mi via ta! De te-nvoiești, În locul ei ai să primești, Îndată, altă vie care Va fi mai bună și mai mare. Sau prețul viei – dacă verei – Poți, în argint, ca să îl iei.” Dar el a zis: „Nu voi putea, Nicicând, să-ți dărui via mea!”
7 Când Izabela a aflat Lucrul acesta, a-ntrebat: „Dar oare nu ești tu acel Care domnește-n Israel? Via nu e pierdută, încă. Fii vesel! Scoală și mănâncă! Voi face tot ceea ce pot, Să capeți via lui Nabot. Am să mă duc la Izreel Și-am să vorbesc chiar eu, cu el!”
8 Apoi, niște scrisori a scris, Pe care-n urmă le-a trimis Bătrânilor ce locuiau La Izreel și cari erau Chiar în a lui Nabot cetate. Scrisorile acestea toate, În numele-mpăratului Scrise erau, de soața lui.
9 În numele soțului ei, A scris bătrânilor acei: „Un mare post, vestiți dar voi. Luați-l pe Nabot apoi, Și puneți-l conducător Peste al vost’ întreg popor.
10 Pe urmă, printre-ai voștri frați, Doi oameni de nimic cătați. Aceștia să mărturisească Și pe Nabot să-l ocărască Spunându-i: „Tu i-ai blestemat, Pe Dumnezeu și pe-mpărat!” Afară după ce-l târâți, Cu pietre să îl omorâți.”
11 Cei din cetate au făcut Așa precum li s-a cerut.
12 Un post vestiră de îndat’, Iar pe Nabot l-au așezat, Pe urmă, drept conducător, Peste al lor întreg popor.
13 Doi oameni răi, ei au găsit Și-aceștia au mărturisit Cum că Nabot l-a blestemat Pe Dumnezeu și pe-mpărat. Atunci, afară îl târâră, Unde cu pietre-l omorâră,
14 Iar Izabelei, ei i-au scris: „Am împlinit tot ce ai zis: Nabot cu pietre-a fost lovit, Și-n felu-acesta a murit.”
15 Când Izabela a aflat Cum că Nabot fost-a-mproșcat Cu pietre, la Ahab s-a dus Și-aste cuvinte i le-a spus: „Te scoală, căci Nabot, acel Care era din Izreel, E mort. Întreaga-i moștenire, Poți să o iei în stăpânire. Du-te, ia-ți via după care Ai jinduit, fără-ncetare.”
16 Ahab, atunci, s-a ridicat Și bucuros, el a plecat, La Izreel, căci se grăbea Ca via lui Nabot s-o ia.
17 Atunci, cuvântul Domnului, Pornit din ‘naltul cerului, Pân’ la Ilie a venit – La cel ce-a fost de neam Tișbit –
18 Și-i spuse: „Scoală-te Ilie Și du-te la Nabot, în vie, La împăratul cel pe care Neamul lui Israel îl are. Ahab e-acolo, căci el vrea Ca via lui Nabot s-o ia.
19 Spune-i, când ești în fața lui: „Ascultă glasul Domnului! „Nu ești un ucigaș vădit? Nu ești tu, hoțul dovedit?” Apoi, spune-i cuvântul Meu: „Așa vorbește Dumnezeu: „Câinii au lins sângele tot, Ce-a curs din trupul lui Nabot, Când el cu pietre-a fost bătut. În locu-n care a căzut, Și sângele-ți se va prelinge, Iar câini-n urmă îl vor linge.”
20 Ilie, la Ahab, s-a dus, Făcând precum Domnul a spus. Ahab, când l-a văzut că vine, La întrebat: „Ce vrei cu mine, Vrăjmașule? M-ai urmărit, Încât și-aicea m-ai găsit?” Ilie-a zis: „Te-am căutat Și iată-acum că te-am aflat. Prea bine știu că te-ai vândut Și numai rău tu ai făcut, În fața Domnului, mereu.
21 Iată ce zice Dumnezeu: „Trimit necazuri, peste tine Și peste-acela care ține De casa ta: fie rob el, Sau om liber, în Israel.
22 Iată că am găsit cu cale, La fel să-i fac și casei tale, Precum celei ce o avea Ieroboam, și-asemenea Casei aceleia pe care Baeșa-n Israel o are. Ieroboam, cum ai aflat, Fusese fiul lui Nebat; Apoi, Baeșa e cel care, Pe Ahia, părinte-l are. Și tu ai să pățești la fel, Căci l-ai făcut, pe Israel, Ca să ajungă în păcat. De-aceea, Eu M-am mâniat.”
23 Domnul, atuncea când vorbise, Și despre Izabela zise: „Câinii se vor vădi acei Cari vor mânca din trupul ei, Chiar lângă-ntăritura care Cetatea Izreel o are.
24 Cel ce-n cetate o să piară, Va fi mâncat de câini. Afară – Atunci când întâmpla-se-va Că o să moară cineva – De păsările cerului Va fi mâncată carnea lui. Așa păți-vor cei pe care, Ahab, în casa lui, îi are.”
25 Nimeni n-a fost, în Israel, Care să fi făcut la fel Precum Ahab. El s-a vândut Și foarte mult rău a făcut, Pentru că fost-a, ne-ncetat, De Izabela ațâțat. Doar ea l-a dus pe soțul său – Întotdeauna – către rău.
26 El a lucrat, neîndoios, În chipul cel mai urâcios Căci doar pe idoli i-a slujit, La fel ca neamul Amorit, Pe care Domnu-l alungase, Atunci când Israel intrase În țara ce fusese dată Pentru ai săi părinți, odată.
27 Ahab, atent, a ascultat Cuvântul spus și s-a speriat. Apoi, îndată s-a smerit, Straiul și-a rupt și a postit. Mergea încet, înfășurat În sac, ținând capul plecat.
28 Cuvântul Domnului s-a dus Pân’ la Ilie și i-a spus:
29 „Pe-Ahab, acuma, l-ai văzut? Să se smerească, a știut, În fața Mea. De-aceea, Eu N-am să trimit necazul greu – Ca a lui casă s-o lovească – Cât timp el are să trăiască. În timpul vieții fiului, Am să lovesc în casa lui. Atunci abat nenorocire Și am s-o șterg de peste fire!”