1 Kings 13
1 În vremea ‘ceea, a venit Un om al Domnului, sosit Din Iuda, pentru că, pe el Îl trimisese la Betel, Tocmai cuvântul Domnului. În față la altarul lui, Ieroboam atunci ședea, Unde, tămâie, aducea.
2 Omul lui Dumnezeu s-a dus Pân’ la altar și-astfel, a spus: „Altarule! Domnul, prin mine, Are-un cuvânt, azi, pentru tine: „Iată, din a lui David casă, Un fiu – curând – are să iasă. Numele lui e Iosia. Pe tine, el va junghia – În fața-ntregului popor – Pe preoți-nălțimilor, Care tămâie-aduc – drept dar – Ca să o ardă, pe altar! Astfel, tu ai să mistuieși Chiar oseminte omenești!”
3 În urmă, omul Domnului, Un semn i-a dat altarului: „Pentru a ști cu-adevărat, Că Domnu-i Cel ce-a cuvântat Atunci când m-a trimis pe mine, Iată ce semn am, pentru tine: Altarul se va despica, Și-a lui cenușă va pica, Vărsându-se în jurul lui!”
4 Auzind vorba omului, Ieroboam a fost cuprins, De furie. Mâna a-ntins Către altar și a strigat: „Să-l prindeți!” Dar, i s-a uscat – Îndată – brațul, iar apoi, N-a mai putut ca înapoi, Să și-l aducă, rămânând Întins, către altar cătând.
5 Altaru-atunci s-a despicat Și-a lui cenușă s-a vărsat, Așa precum omul a zis, Pe care Domnul l-a trimis.
6 Ieroboam, când a văzut Minunea ce s-a petrecut, Spre omul Domnului, de-ndat’ – Cuprins de spaimă – a strigat: „Roagă-te-acum lui Dumnezeu Să-nzdrăvenească brațul meu, Să-l facă sănătos și-apoi Să îl pot trage înapoi!” Omul acela s-a rugat, Iar brațul i s-a vindecat.
7 Apoi, pe omul Domnului, Ieroboam, la casa lui, Să vină-n urmă, l-a poftit: „Mănânci ceva și, negreșit Am să îți dau un dar apoi, ‘Nainte de-a pleca ‘napoi.
8 Atunci, omul lui Dumnezeu A zis: „Cu tine, nu vin eu. Din casa ta, chiar jumătate Dacă mi-ai da tu, împărate, Eu tot nu aș intra la tine. Lasă-mă dar, nu mă mai ține! De-aici, nici apă n-am să beau Și nici mâncare n-am să iau,
9 Căci iată ce mi-a poruncit Domnul, atunci când mi-a vorbit: „Din locu-acela, să nu iei Pâine, nici apă să nu bei! Să nu te-ntorci pe-același drum, Pe care-acolo mergi acum.”
10 Când a sfârșit omul acel, Pe alt drum, merse la Betel.
11 În acel timp, s-a potrivit Că la Betel a locuit Un alt proroc. Omul acel Bătrân era și astfel el, Mulți fii, pe lume-a dobândit. Când fiii săi au auzit Tot ceea ce s-a întâmplat, La tatăl lor au alergat, Să-i spună ce s-a petrecut.
12 În urmă, tatăl lor a vrut Să știe pe ce drum pornise Omul pe care îl trimise Chiar Dumnezeu, la împărat, Și pe-ai săi fii, i-a întrebat: „Pe ce drum mers-a înapoi, Omul lui Dumnezeu, apoi?” Ai săi feciori, atunci, i-au spus Pe ce drum, omu-acel s-a dus.
13 Prorocul zise: „Bine dar; Puneți-mi șeaua pe măgar!” Ei au făcut cum a dorit, Iar el, la drum, a și pornit,
14 Zorindu-se să îl găsească Pe acel om și să-i vorbească. Sub un stejar, el l-a găsit, Unde, la umbră, s-a oprit Cătând odihnă. De îndat’ Pe om, bătrânul l-a-ntrebat: „Tu ești trimis de Dumnezeu, Din a lui Iuda țară?” „Eu” – Răspunse omul. „Ce dorești, Și pentru ce mă urmărești?” – În urmă, l-a mai întrebat.
15 Atunci, bătrânul l-a-ndemnat: „Vino cu mine, înapoi, Ca să mănânci ceva apoi.”
16 Însă, omul lui Dumnezeu A zis: „Cu tine, nu vin eu! De-aici, nici apă n-am să beau Și nici mâncare n-am să iau,
17 Căci Dumnezeu mi-a poruncit, Când către voi, eu am pornit: „Din locu-acela, să nu iei Pâine, nici apă să nu bei, Și nu te-ntoarce pe-acel drum, Pe care mergi acolo-acum!”
18 Bătrânul zise: „Știu prea bine, Dar află c-a venit la mine Un înger al lui Dumnezeu – Pentru că sunt proroc și eu – Și-n felu-acesta, mi-a vorbit: „Du-te și adă-l, negreșit, Pe acel om, la tine-acasă. Așează-l dar, la a ta masă, Dă-i să mănânce și să bea!” Bătrânul, însă, îl mințea, Căci n-a venit nimeni la el, Să îi vorbească-n acest fel.
19 Omul lui Dumnezeu, de-ndat’, De vorba lui a ascultat, S-a-ntors – în grabă – înapoi Și-a stat cu el, la masă-apoi.
20 Când au ajuns cei doi acasă Și când s-au așezat la masă, Cuvântul Domnului, de sus – Peste bătrân venit – a spus:
21 „Așa vorbește Dumnezeu: „N-ai ascultat cuvântul Meu, Iar ce ți-am spus, n-ai împlinit!
22 Când ai plecat, ți-am poruncit: „Ai grijă, apă să nu bei Și nici mâncare să nu iei! Să nu te-ntorci pe-același drum, Pe care-acolo mergi acum!” Tu, însă, nu M-ai ascultat. De-aceea, fii încredințat Că trupul tău nu va putea, Lângă ai tăi părinți să stea! Nu va intra-n al lor mormânt, Căci n-ai făcut ce-a zis Cel Sfânt!”
23 În urmă, omul a mâncat, A băut apă și-a plecat.
24 Însă, pe drum, s-a pogorât Un leu, care l-a omorât. Trupul lui mort, pe drum, zăcea, Iar lângă el – alăturea – Măgarul ce îl călărise Și leul care îl ucise.
25 Când niște oameni au trecut – Din întâmplare – au văzut Trupul prorocului acel Și leul șezând lângă el. Ei, în cetate-apoi, s-au dus Și grabnic, tuturor le-au spus Ce lucru mare s-a-ntâmplat. Prorocul cel bătrân, de-ndat’,
26 Când auzi, a glăsuit: „Omul acela – negreșit – Era un om al Domnului. N-a ascultat porunca Lui Și-atunci, El, pradă, l-a lăsat, Leului ce l-a sfâșiat. Cuvântul care l-a rostit Domnul, acuma s-a-mplinit!”
27 Fiilor săi, le-a vorbit iar: „Puneți-mi șeaua, pe măgar.”
28 În urmă, omul a plecat Și trupul mort l-a căutat. Întins, în drum, el l-a găsit Și-alăturea a mai zărit Măgarul ce îl călărise Și leul care îl ucise.
29 Prorocul, trupul, l-a luat, Pe-al său măgar l-a așezat Și către casă, înapoi, S-a-ntors în grabă, iar apoi – După ce l-a jelit – l-a dus
30 Și în al său mormânt, l-a pus. A mers, în urmă, în cetate, Jelindu-se mereu: „Vai, frate!”
31 Apoi, le zise fiilor: „Să mă luați, când am să mor, Și trupul să mi-l puneți voi, Alături de ăst om apoi.
32 Vorbele care le-a spus el, Despre altarul din Betel, Să știți că au să se-mplinească Și au ca să se năruiască Toate-nălțimile pe care Samaria, acum, le are.”
33 După tot ce s-a întâmplat, Ieroboam n-a ascultat, De Dumnezeu, ci și-a văzut De calea rea, neabătut. Din tot poporul, a adus, Preoți și, pe-nălțimi, i-a pus. Oricine-atuncea și-a dorit Preot a fi, a fost sfințit Și, pe-nălțimi, a fost adus, Fiind astfel, în slujbă, pus.
34 Faptele împăratului Adus-au, peste casa lui, Prilejul de păcătuire Și-n urmă, a ei nimicire.