1 Kings 11
1 Femei străine, Solomon – Afară de-a lui Faraon Copilă – a mai îndrăgit. Cele pe care le-a iubit, Sidoniene se vădeau; Hetite altele erau; Unele fost-au Edomite, Sau din Moab, ori Amonite.
2 Acestea, toate, s-a văzut Precum că parte au făcut Din neamurile despre care Domnul spusese: „Fiecare, Seama, mereu, să ia la ele Și-astfel, cu neamurile-acele, Nimeni să nu se însoțească, Ci Israel să se ferească De ale lor femei apoi. De ele, nu v-atingeți voi Și nici femeile acele Să nu intre la voi, căci ele, De Mine, vă vor depărta Și-alți dumnezei veți căuta. Astfel, va merge-al Meu popor, Urmând pe dumnezeii lor.” De-aceste neamuri s-a lipit Și Solomon, căci a iubit Femeile neamurilor, Cari l-au târât pe calea lor.
3 Soțiile, de el, avute, În număr fost-au șapte sute. Crăiese-mpărătești sunt ele, Iar la femeile acele, Trei sute s-au mai alipit Cari țiitoare s-au vădit. Ele – așa cum s-a văzut – În inimă l-au abătut De la porunca Domnului Și-asemeni, de la calea Lui.
4 Când Solomon a-mbătrânit, Nevestele au reușit Ca să-l întoarcă înapoi, Plecându-și inima apoi, Spre-alți dumnezei. Inima lui N-a mai fost toată-a Domnului. Nu mai era, precum odată, Fusese David, al său tată,
5 Căci Solomon s-a-ndepărtat De Domnul său, și a urmat Pe calea Sidoniților Slujind astfel, zeiței lor Cari, Astarteia, s-a chemat; Și pe Milcom, el l-a urmat – Milcom e urâciunea care Neamul de Amoniți o are.
6 Nu l-a urmat pe tatăl său Și astfel, el a făcut rău Față de Domnul, negreșit.
7 De-aceea, el a construit – Pe muntele acela care Ierusalimu-n față-l are – Un loc înalt și l-a-nchinat Lui Chemoș – zeul adorat De Moabiți. Tot acel loc, L-a închinat și lui Moloc, Acela cari era slăvit De întreg neamul Amonit.
8 Acestea toate-au fost făcute, Pentru nevestele avute – Care, străine, se vădeau – Și cari tămâie aduceau Pe vârful înălțimilor, Drept jertfă idolilor lor.
9 Domnul – atunci când a văzut Că Solomon s-a abătut, De la porunca Domnului Cari i se arătase lui De două ori – S-a mâniat,
10 Căci El – când i S-a arătat Lui Solomon – i-a poruncit Să nu se-abată, negreșit, Din calea Lui și să vegheze, Alți dumnezei să nu urmeze! Dar Solomon n-a ascultat, Poruncile ce i s-au dat.
11 Atuncea, Domnul a venit Și-n felu-acesta i-a vorbit: „Nu ai făcut ce ți-am spus Eu! Călcat-ai legământul Meu, Căci legile-Mi nu le-ai păzit. De-aceea – iată – am găsit Cu cale, să rup, de la tine, Împărăția, căci mai bine E, altuia, s-o dăruiesc. Iar cel pe care îl găsesc Că pentru ea se potrivește, E tocmai cel ce te slujește. Slujbașul tău are să vie, Pe al tău scaun de domnie.
12 Dar lucru-acesta nu-l voi face Cât tu trăiești, deci fii pe pace, Pentru că tatăl tău, mereu, A ascultat de glasul Meu. De la al tău fiu, care vine Ca să domnească după tine, Voi rupe-această-mpărăție.
13 Nu toată, ruptă, va să fie, Căci pentru David – robul Meu – Pentru Ierusalim, mereu, Voi avea grijă ca să fie Lăsată dar, o seminție.”
14 Așa precum a cuvântat, Domnul apoi i-a ridicat, Lui Solomon, aprig vrăjmaș, Ce se vădea a fi urmaș Al neamului de împărați Peste Edom încoronați. Hadad, dușmanul se numea, Iar Solomon slugă-l avea.
15 Pe vremea-n care a bătut David, Edomul, s-a făcut Să meargă chiar Ioab – cel care Peste oștire-a fost mai mare – Să își îngroape morții. El, Când a ajuns în locu-acel, A hotărât să nimicească Pe orice parte bărbătească E-n al Edomului ținut. Cum a gândit, a și făcut,
16 Căci șase luni rămase el, Cu tot poporul Israel, Ca să-i ucidă pe bărbați Cari în Edom erau aflați.
17 Hadad, atuncea, a fugit, Căci el fusese sprijinit De slugile ce le-a avut Al său părinte. A trecut Iute-n Egipt și a scăpat. Hadad era încă băiat,
18 În acel timp. Din Madian, El a fost dus până-n Paran, Iar de acolo a trecut În al Egiptului ținut, Căci Faraon i-a dăruit O casă și s-a îngrijit Să aibă haine și mâncare, Precum și o moșie mare.
19 Cinste, Hadad a căpătat Și-n urmă, Faraon i-a dat Pe-a lui cumnată, de soție. Ea fost-a – după cum se știe – Sora aceleia pe care, Drept soață, Faraon o are, Și cari, Tahpenes, s-a numit. Un fiu, apoi, a zămislit
20 Sora Tahpeniei, și-a dat Fiului, nume, Ghenubat. Copilu-acela a crescut Cu ceilalți fii ce i-a avut Măritul Faraon. Astfel, În casa lui, a stat și el, Până când mare s-a făcut.
21 În goană, timpul a trecut, Iar într-o zi – îmbătrânit – David, din lume, s-a sfârșit. Pierit-a și Ioab cel care Peste oșteni a fost mai mare. Hadad – de-ndată ce-a aflat – La Faraon a alergat, Zicându-i: „Lasă-mă să plec, Căci vreau, în țara mea, să trec.”
22 Când Faraon l-a auzit, L-a întrebat, nedumerit: „Dar în Egipt, nu-ți este bine? Ce îți lipsește-aici, la mine, De vrei să pleci, în Israel?” „Nimic” – răspunse-ndată el – „Dar lasă-mă, căci tare-aș vrea Să mă întorc în țara mea.”
23 Domnu-l aduse pe Rezon, Apoi, vrăjmaș, lui Solomon. Rezon era acela care, Pe Eliada, tată-l are – Pe-acela care a fugit De la al său stăpân, numit Hadadezer, cari împărat, În Țoba, fost-a-ncoronat. (Hadadezer, de bună seamă Că și Hadarezar, se cheamă.)
24 El, niște oameni, a avut Și cap al cetei s-a făcut, În vremea-n care a venit David, de a măcelărit Oștirile stăpânului Ce îl avea. Cu ceata lui, El, la Damasc, a alergat Și-o vreme-apoi, acolo-a stat.
25 Pentru poporul Israel, Aprig vrăjmaș fusese el, Când Solomon a-mpărățit. Solomon fost-a dușmănit Și de Hadad, acela care Ajunsa-n Siria mai mare.
26 Ieroboam a fost, la fel, Contra lui Solomon, și el. Ieroboam este cel care, Drept tată, pe Nebat, îl are. De neam, fusese Efratit Și din Țereda a venit. O văduvă care se cheamă Țerua, fost-a a lui mamă.
27 Iată dar, cum s-a întâmplat Când el, mâna și-a ridicat Față de Solomon: era Vremea când Solomon lucra La Milo, și se închideau Spărturile care erau Chiar la cetatea ridicată De către David, al său tată.
28 Ieroboam era om care Se arăta viteaz și tare, Iar Solomon – când l-a văzut – Priveghetor l-a și făcut Peste acei care erau Pentru corvoadă și veneau Cu toți, din a lui Iosif casă.
29 Când el s-a întâmplat să iasă Pe porțile acelea care, Ierusalimul – la intrare – Le-avea, în cale i-a ieșit Prorocul Ahia, grăbit. Lângă cetate se aflau Cei doi, și-n câmp, singuri erau. Cu un strai nou, era-mbrăcat Prorocul Ahia. De-ndat’,
30 Își scoase haina de pe el, Și-a rupt-o în bucăți. Astfel, Straiul acela s-a vădit În doisprezece-a fi-mpărțit.
31 Ahaia-n fața lui s-a dus Și lui Ieroboam i-a spus: „Vezi dar, bucățile acele? Alege-ți zece, dintre ele! Căci Dumnezeul Cel pe care Poporul Israel Îl are, În felu-acesta a vorbit: „Iată, voi rupe – negreșit – Împărăția, de la el, Deci de la Solomon. Astfel, Acum am hotărât – să știi – Să îți dau zece seminții.
32 Pentru Ierusalim, mereu – Și pentru David, robul Meu – Lui Solomon o să îi fie Lăsată doar o seminție,
33 Pentru că el s-a-ndepărtat De Domnul său și a urmat Pe calea Sidoniților Slujind astfel, zeiței lor Cari, Astarteia, s-a chemat; Și pe Milcom, el l-a urmat – Pe urâciunea cea pe care Neamul de Amoniți o are; Pe Chemoș, zeul Moabit – De-asemenea – el l-a slujit. N-a ascultat de glasul Meu: Poruncile ce le-am dat Eu Și legile, nu le-a păzit Așa precum le-a împlinit Tatăl său David – robul Meu – Care M-a ascultat, mereu.
34 Nu toată-mpărăția vreau – Din Mâna lui – ca să o iau, Căci Solomon o să domnească, Atât timp cât o să trăiască, Din pricina lui David care M-a ascultat, fără-ncetare. Poruncile, Mi le-a păzit Și legile Mi le-a-mplinit.
35 Domnia are-a fi luată De la al său fiu, dar nu toată. De-aceea domn, tu ai să fii Doar peste zece seminții.
36 Al său fiu, domn, are să fie Numai peste o seminție, Pentru ca David – robul Meu – Să aibă-n fața Mea, mereu, O rază de lumină vie Cari în Ierusalim să fie, Căci e cetatea cea aleasă Pentru-al Meu Nume, a fi casă.
37 Tu, însă, fi-vei așezat În Israel, ca împărat, Domnind în tot cuprinsul său, Peste ce vrea sufletul tău.
38 Dacă tu Mă vei asculta, Dacă pe calea Mea vei sta Păzindu-Mi legile lăsate – Poruncile care-au fost date – La fel cum a făcut mereu, ‘Nainte-ți, David – robul Meu – Eu am să fiu, mereu, cu tine Și-n toate o să-ți meargă bine. O casă trainică, voiesc Și ție-apoi, să îți zidesc, Așa precum tu ai văzut Că și lui David i-am făcut. Am să îți dau, în acest fel, În mâini, întregul Israel.
39 Prin ce voi face, Eu doresc – Pentru o vreme – să smeresc Sămânța ‘ceea care iasă, Acum, din a lui David casă. Un timp, smerită o să fie, Dar nicidecum, pentru vecie.”
40 Ieroboam a fost cătat De Solomon, cari – ne-ncetat – Să îl omoare a voit. Ieroboam însă-a fugit În al Egiptului ținut, Unde apoi, el a putut Să viețuiască liniștit, Cât Solomon a mai trăit. Șișac fusese împărat, Peste Egipt, încoronat.
41 Dar faptele ce-au fost făcute De Solomon, nu sunt trecute În cărțile faptelor lui? Și-apoi, a împăratului Înțelepciune foarte mare, Nu tot acolo-i scrisă, oare?
42 Patru decenii fost-a el, Drept împărat, în Israel Și la Ierusalim a stat.
43 Când a murit, l-au îngropat Chiar în cetatea cea pe care, David al său părinte-o are. În urma lui, s-a ridicat Al său fiu, Roboam chemat. El este cel care-a venit Și în al său loc a domnit.