1 Kings 1
1 David era bătrân de-acum, Înaintat pe-al vieții drum. O haină groasă-l învelea, Dar el tot nu se încălzea.
2 Slujbașii săi au mers la el, Și i-au vorbit în acest fel: „Va trebui ca să plecăm Și o fecioară, să cătăm. Ea o să te-ngrijească bine Și-o să se culce lângă tine. Atunci doar, ai să reușești Și tu, ca să te încălzești.”
3 Slujbași-n urmă au plecat Și-n Israel, au căutat, O fată tânără, frumoasă, Care să fie bucuroasă Că va-ngriji de împărat. Mult timp, slujbașii au cătat Și au găsit o Sunamită Cari, Abișag, era numită. Ei au luat-o dar, pe fată, Și-au dus-o la-mpărat, de-ndată.
4 Fata, frumoasă, s-a vădit Și de-mpărat a îngrijit, Dar împăratul – niciodat’ – Cu ea, nu s-a împreunat.
5 Adonia – acel pe care, Haghita, drept fecior, îl are – Atât de mult s-a sumețit, Încât în ăst fel a vorbit: „Eu am să fiu încoronat, În Israel, ca împărat!” De-aceea, el și pregătit Care și, oameni și-a tocmit. Mulți călăreți îl însoțeau, Iar oamenii cari alergau În fața lui, necontenit, Cinzeci la număr s-au vădit.
6 Al său părinte, niciodat’, Să-l mustre, nu a cutezat, Căci nu l-a întrebat nicicând: „Ce faci băiete? Ce-ai de gând?” Foarte frumos se dovedea – La chip – a fi Adonia, Căci după Absalom urmase, Pe lume, când se întrupase.
7 El, pe Ioab, l-a căutat – Fiul Țeruiei; l-a chemat Și pe Abiatar. Cei doi, De partea lui, trecură-apoi.
8 Dar preotul Țadoc a stat, Deoparte, și nu i-a urmat. Cei care nu s-au învoit Cu ei și nu i-au însoțit, Au fost: Benaia – omul care, Pe Iehoiada, tată-l are; Natan prorocul și Șimei; Urmați și de viteazul Rei, Cu toți vitejii cei pe care, David, în slujba sa, îi are.
9 La piatra care e chemată Drept Zohelet – piatră aflată Aproape de En-Roguel – S-a dus Adonia, căci el – Și cei care l-au însoțit – S-aducă jertfe, au dorit. El a tăiat – atuncea – boi, Viței și foarte multe oi, Iar la ospățul pregătit, Pe multă lume a poftit. Chemați fost-au și frații lui – Toți fii ai împăratului – Cu toți bărbații cari erau În Iuda și care-l slujeau
10 Pe împărat. Dar n-a poftit, La praznicul ce l-a gătit Nici Pe Natan – pe-acela care Era proroc – nici pe cei care Viteji erau și l-au slujit Pe împărat. Nu l-a poftit Nici pe Benaia ca să vină. Nici Solomon, la masa-i plină, N-a fost chemat, de-asemenea, Deși, drept frate, îl avea.
11 Pân’ la Bat-Șeba – la cea care, Pe Solomon, drept fiu, îl are – Natan, atunci, grabnic s-a dus Și-aste cuvinte i le-a spus: „N-ai auzit ce s-a-ntâmplat? Știi că avem alt împărat? Iată, Adonia – pe care, Haghita, drept fecior, îl are – S-a făcut singur împărat, Iar David, încă, n-a aflat.
12 Vino te rog, pentru că vreau, Un sfat, acuma, să îți dau, Ca să scăpați – cu viață – voi, Și tu și Solomon apoi.
13 Intră degrabă, la-mpărat, Și îl întreabă: „N-ai jurat Că Solomon are să fie, Pe al tău scaun de domnie? Acum, de ce s-a așezat Adaonia, drept împărat?”
14 În acest fel, tu să vorbești, La împărat când te găsești, Căci eu merg în iatacul său Și întăresc cuvântul tău.”
15 Bat-Șeba, la-mpărat, s-a dus, Făcând așa cu i s-a spus. David – bătrân fiind – ședea Întins pe pat și se-odihnea, Iar Abișag, necontenit, Cu dragoste l-a îngrijit.
16 Bat-Șeba, lângă patul lui, În fața împăratului, Pân’ la pământ s-a închinat, Iar el, îndată, a-ntrebat: „Spune-mi ce vrei? De ce-ai venit?”
17 Ea a răspuns atunci, grăbit: „Iată-mpărate, domnul meu: Tu mi-ai jurat pe Dumnezeu, Că Solomon are să vie, Pe al tău scaun de domnie.
18 Acuma – precum se zvonește – Adonia împărățește! De-aceea am venit să-ți zic, Pentru că tu nu știi nimic.
19 El, mulți viței, a-njunghiat Și multe oi, și a chemat Pe fiii împăratului. Să vină, la ospățul lui, A fost poftit Ioab – cel care Peste oștire e mai mare – Cu preotul Abiatar. Chemați au fost cu toții, dar Pe Solomon nu l-a chemat.
20 Tot Israelul și-a-ndreptat Ochii, spre tine, ca să știe Cine anume o să fie Pus – după tine – împărat.
21 Iată, curând, vei fi culcat Lângă ai tăi părinți. Dar eu Ce fac? Ce face fiul meu? Ca niște vinovați apoi, Priviți vom fi atuncea noi.”
22 Ea nu sfârșise de vorbit, Când iată că a și sosit Natan – prorocul – la-mpărat.
23 Slujbașii-ndată au intrat, La David, și au zis: „La Tine, Iată, Natan – prorocul – vine. Natan se duse la-mpărat, În fața lui s-a închinat
24 Și-n felu-acesta i-a vorbit: „Spune-mi acuma – negreșit – Ai zis cumva: „Adonia Este cel care va avea Cinstea ca, împărat, să fie Pe al meu scaun de domnie”?
25 Căci iată, el a tăiat boi, Viței și foarte multe oi Și un ospăț a pregătit La care-n urmă, i-a poftit Pe fiii împăratului, Pe-Abiatar – preotul lui – Și pe Ioab – acela care Peste oștire, e mai mare. În viață, tu te afli încă, Dar ei, cu toți, beau și mănâncă La masa lui, căci au strigat: „Trăiască noul împărat! Adonia să ne trăiască Și peste noi să-mpărățească!”
26 Eu, însă, nu am fost poftit Și nici Țadoc nu a venit. Nici robul tău, Benaia – care Pe Iehoiada, tată-l are – N-a fost la masă invitat. Nici Solomon n-a fost chemat.
27 După porunca ta-mpărate, Se fac, acum, aceste toate? Atunci, de ce nu mi-ai făcut Lucrul acest de cunoscut, Să știu și eu, cine-o să vie, Pe al tău scaun, de domnie?”
28 David a zis: „Vreau să plecați Și pe Bat-Șeba s-o chemați!” Bat-Șeba-ndată a intrat Și-n fața lui s-a închinat.
29 David, atunci, cu jurământ, A cuvântat: „Viu e Cel Sfânt – Cel ce m-a scos din orice rău –
30 Că după mine, fiul tău Are să fie împărat, Așa precum eu am jurat Pe Dumnezeul Cel pe care Poporul Israel Îl are, Când spus-am: „Solomon să fie, Pus pe-al meu scaun de domnie!” Cahiar astăzi dar, așa voi face – Precum am zis – să fii pe pace!”
31 Bat-Șeba-n urmă s-a plecat În fața lui și s-a-nchinat, Zicând apoi: „Să ne trăiască Și pe vecie să domnească David, al nostru împărat, Peste Israel așezat!”
32 Bat-Șeba și Natan s-au dus, Iar David, slugilor, le-a spus: „Să vină preotul Țadoc! Să îl chemați și pe proroc, Și pe Benaia, pe cel care Pe Iehoiada, tată-l are!” Cei trei veniră, de îndat’, Și-au fost poftiți la împărat.
33 David a cuvântat apoi: „Luați dar slujitori, cu voi. Pe Solomon să-l mai luați, Căci vreau ca să îl așezați Pe-al meu catâr. Când isprăviți, Către Ghihon, o să porniți
34 Când veți ajunge-n acel loc, Natan și preotul Țadoc Au să îl ungă, de îndat’, Pe Solomon, drept împărat, Ca să domnească-n acest fel, Peste întregul Israel. Apoi, din trâmbiți să sunați În fața lui și să strigați: „Trăiască Solomon, cel care, Peste Israel, e mai mare! Trăiască noul împărat, Peste Israel așezat!”
35 Când veți pleca din locu-acel, Aveți să mergeți după el Și vă-ngrijiți ca pus să fie, Pe al meu scaun de domnie! Atunci, încredințat sunt eu, Că va domni în locul meu Și peste Iuda-n acest fel Și peste-ntregul Israel.”
36 Benaia zise: „Dumnezeu Să vrea, cum vrea și domnul meu, Ca să ne meargă tot, din plin! Să fie dar, cum zici! Amin!
37 Așa precum ai fost – mereu – Tu, însoțit de Dumnezeu, La fel și Solomon să fie, Iar al său scaun de domnie, Mai sus să fie înălțat, De cât a fost al tău, vreodat’!”
38 Atuncea, preotul Țadoc, Natan – cel care e proroc – Și cu Benaia – cu cel care, Pe Iehoiada, tată-l are – Către Ghihon s-au îndreptat. Pe Solomon, ei l-au luat Și-apoi – așa precum a spus David – pe-al său catâr l-au pus. La drum, ei fost-au însoțiți De oștile de Cheretiți, Precum și de acelea care, Neamul de Peletiți le are.
39 Țadoc, cu sine, a luat Cornul cu untdelemn, aflat În cortul întâlniri-ascuns. Apoi, pe Solomon l-a uns Cu untdelemn, drept împărat. Din trâmbiță, ei au sunat, Popor în jurul lor strângând Și-n fața tuturor strigând: „Trăiască Solomon, cel care, În Israel, este mai mare! Trăiască noul împărat, Pe care, azi, l-am așezat!”
40 Poporu-ntreg – neîndoios – Se arătase bucuros Și pe-a lor urmă, imediat, Cântând din fluier, a plecat, În strigăte de veselie, Cuprins de-o mare bucurie.
41 Zvonul îndată s-a lățit, Încât el fost-a auzit Și la Adonia în casă, De toți cei cari, la el la masă, În timpu-acela, se găseau Și fără grijă petreceau. Când trâmbițe a auzit, Ioab a întrebat, uimit: „Ce vuiete îndepărtate Se-aud, acuma, din cetate? Nu auziți voi, cum răsună? Ce se întâmplă? Nu-i a bună!”
42 Pe când el, încă, mai vorbea, Iată că Ionatan grăbea Spre masa lor. El e cel care, Pe-Abiatar, părinte-l are. Adonia, când l-a văzut, Semn ca să vină, i-a făcut: „Apropie-te, căci tu ești Un om viteaz care-aduci vești! Vino de grabă și ne spune: Ce vești aduci? Cred că sunt bune!”
43 „Da!” – zise Ionatan îndată – „Pe Solomon, acuma – iată – David l-a pus ca împărat, Peste Israel așezat!
44 Natan – cel care e proroc – La fel și preotul Țadoc, Benaia – cu toți Cheretiții Și-asemeni și cu Peletiții – Până la Solomon s-au dus Și-apoi, călare, ei l-au pus Chiar pe catârul cel pe care David – al nostru domn – îl are;
45 Iar la Ghihon – în acel loc – Natan și preotul Țadoc L-au uns pe Solomon, de-ndat’, Peste Israel, împărat. Când au sfârșit, veniră-apoi, Către cetate, înapoi, În strigăte de veselie, Cuprinși de-o mare bucurie. S-a pus cetatea în mișcare, Căci iată, în întâmpinare, Mulțime multă le-a ieșit. Cred că și voi i-ați auzit – Chiar de aici, din depărtare – Căci fac un vuiet foarte mare.
46 Să știți că Solomon a stat, Pe scaunul de împărat.
47 Slujbașii împăratului S-au închinat în fața lui; Apoi, la David, ei s-au dus Și-aste cuvinte i le-au spus: „Să fie binecuvântat David, al nostru împărat! Fie ca numele pe care Al tău fiu – Solomon – îl are, Să îl ridice Dumnezeu, Pentru a-l face-a fi, mereu, Vestit, cu mult mai mult, în lume, Decât fusese al tău nume! Scaunul lui, cel domnie, Mai sus, decât al tău, să fie!” Atunci, al nostru împărat – Pe patul său – s-a închinat
48 Și în auzul tuturor, Le zise slujitorilor: „Mă ascultați! Domnul, pe care, Neamul lui Israel Îl are, Să fie binecuvântat În veci, pentru că El mi-a dat, Azi, un urmaș care să fie, Pus pe-al meu scaun de domnie, Și pentru că, viață, mi-a dat, Să-l văd, în locu-mi, așezat!”
49 Toți invitații ce-i avea, La masa sa, Adonia, Îndată s-au înspăimântat Și-n mare grabă au plecat.
50 Adonia, când i-a văzut, Pe loc, de spaimă, s-a umplut, Gândindu-se cu-nfrigurare, Că Solomon o să-l omoare. Îndată, la altar, s-a dus Și mâinile, el și le-a pus, Pe coarnele altarului, Șezând astfel, în fața lui.
51 Cei care l-au văzut, s-au dus La Solomon apoi, și-au spus: „Adonia este speriat Și teamă-i e, de împărat. El, la altar, s-a dus întins Și de-ale lui coarne s-a prins. Nu vrea să plece, și-a strigat: „Să-mi jure noul împărat, Că nu va scoate sabia Și n-o să curme, viața mea!”
52 Atuncea, Solomon a spus: „Să fie-Adonia adus! Dacă se-arată om cinstit, Afle că nu-i va fi clintit Un fir de păr. Va fi iertat! Dar de cumva voi fi aflat Vreo răutate-n el, să știe Cum că, ucis, are să fie!”
53 Slujbașii săi, apoi, s-au dus, Pân’ la altar și l-au adus Pe-Adonia. Când a venit, Era speriat și îngrozit. La Solomon, el a intrat Și-n fața lui s-a închinat, Iar Solomon a zis apoi: „Pleacă acasă, înapoi.”