1 John 3
1 „Acum, și voi ați observat, Ce dragoste ne-a arătat Tatăl, când ne-a îngăduit, Copii ai Săi, de ne-am numit. Și chiar suntem copiii Lui. Suntem copiii Domnului, Chiar dacă lumea nu ne șie. Cum ar putea, altfel, să fie? Că nici pe El – cum am văzut Noi toți – ea nu L-a cunoscut.
2 Deci prea iubiților, zic eu, Că suntem ai lui Dumnezeu Copii, acum. Iar ce-o să fie, În vremile ce au să vie, Nu știm, căci nu s-a arătat. Dar știm – și sunt încredințat – Că și noi o să fim la fel – Asemeni Lui – când vine El. Așa va fi, nu-i o poveste: Îl vom vedea așa cum este.
3 Acel care-a nădăjduit Astfel în El, s-a curățit, Precum curat este și El.
4 Oricine-ar fi omul acel – Dacă păcate-a săvârșit – Și făr’delegi a făptuit; Căci și păcatul – se-nțelege – Că este tot fărădelege.
5 Și știți că El S-a arătat Să ia păcatele. Păcat, În El, nicicând, nu se găsește.
6 Așadar, nu păcătuiește Acela cari rămâne-n El. Însă, referitor la cel Care, mereu, păcătuiește, Pot ca să spun, că dovedește Că nicicând nu L-a cunoscut, Și-asemenea, nu L-a văzut.
7 Deci ascultați vorbele mele, Și nimenea să nu vă-nșele Cu basme, copilașilor! Spun, spre știința tuturor, Că omul care s-a vădit A fi un om neprihănit, În curăție viețuiește, Asemeni Celui care este, De-a pururea, neprihănit.
8 Dar cel care-a păcătuit Și încă mai păcătuiește, Al diavolului se vădește, Căci el, păcate – am văzut – Că săvârșea de la-nceput, Și săvârșește, tot mereu. Însă, Fiul lui Dumnezeu, S-a arătat să nimicească Astă lucrare diavolească.
9 Omul născut din Dumnezeu, Nu va păcătui. Mereu, Rămâne înlăuntrul lui Sămânța sfântă-a Domnului. El n-are să păcătuiască, Fiindcă fost-a să se nască Din Dumnezeu. Astfel, îi știm –
10 Putând să îi deosebim – Pe toți copiii Domnului, De cei ce-s ai diavolului. De-aceea, să se știe bine, Lucrul acesta: orișicine, În curăție, nu trăiește – Și nici cel care nu-l iubește Pe al său frate – vă spun eu, Că nu e de la Dumnezeu.
11 Fiindcă ce ați auzit De la-nceput că s-a vestit, Cere – așa cum bine știm – Ca toți, mereu, să ne iubim, Unii pe alții, nu precum
12 Cain a făcut, pe-al vieții drum; Căci el era de la cel rău, Și l-a ucis pe frate’ său. Dar pentru ce l-a osândit Și l-a ucis? S-a dovedit Că, rele fapte, el făcea, În timp ce frate’ său avea Doar faptele neprihănite, Care-i erau nesuferite.
13 Deci fraților, nu vă mirați Atuncea când o să aflați Că vă urăște lumea. Iată,
14 Noi am trecut din moarte-odată, La viață, pentru că noi știm, Pe-ai noștri frați, să îi iubim. Acela care nu-l iubește Pe frate’ său, se osândește La moarte și rămâne-n ea.
15 Cel care, ură, va avea, Pentru-al său frate, e vădit, Că ucigaș e dovedit. Un ucigaș n-are – știți bine – O viață veșnică, în sine.
16 Noi, fraților, am cunoscut Dragostea Lui, căci am văzut Că Și-a dat viața, pentru noi. Iar noi, la rândul nost’ apoi, Va trebui – să nu uitați! – Să ne dăm viața, pentru frați.
17 Acela cari, în lume, are O bogăție foarte mare – Și-l vede pe fratele său, Că-i în nevoie și-i e rău – Iar inima și-o va închide, Fără ca, mâna, a-i întinde, Cum va rămâne – întreb eu – În dragostea lui Dumnezeu?
18 De-aceea, copilașilor, Îndemnul meu, dat tuturor, Este ca voi să vă iubiți, În adevăr, cum bine știți, Cu fapta – precum se cuvine – Și nu prin vorbe doar, de bine.
19 În felul-acesta, dovedim, Că noi, din adevăr, venim, Iar inimile ne vom ști, Astfel, a ni le liniști, În fața Lui, de câte ori
20 Simțim, în inimă, fiori Care ne osândesc; căci El – Deci Dumnezeu – este Acel Care se află mult mai mare, Decât ni-e inima, și care Cunoaște, lucrurile toate.
21 Deci preaiubiților, se poate – Dacă nu sunteți osândiți, În inimă – să vă simțiți, Cu îndrăzneală, tot mereu, Față de Domnul Dumnezeu.
22 Tot ce vom cere noi atunci – Căci ținem ale Lui porunci, Făcând ceea ce-i place Lui – Primim, din mâna Domnului.
23 Și iată ce a poruncit: Să credem dar, necontenit, În Numele Fiului Lui, Iisus Hristos, și-asemeni Lui, Să ne iubim – cum a lăsat – Unii pe alții, ne-ncetat.
24 Cel cari, porunca, Îi păzește, În Dumnezeu se regăsește, Iar Domnul va rămâne-n el. Cunoaștem că, în acest fel, El e în noi, prin Duhul dat, Duh care-i de la El plecat.”