1 Corinthians 6
1 „Când, ne-nțelegeri, între voi, Se vor ivi, mergeți apoi, Ca pricina s-o-nfățișați Și judecată s-așteptați, De la acei nelegiuiți?
2 Dar vă întreb: oare, nu știți Că sfinții sunt aceia care Vor judeca, pe fiecare, Din astă lume? Dacă voi Aveți a-i judeca apoi, Pe toți, nevrednici vă găsiți, Ca judecată să rostiți În lucruri mici și ne-nsemnate Cari, între voi, au fost iscate?
3 Nu știți că-i veți judeca voi, Chiar și pe îngeri, mai apoi? Și-atunci, vă-ntreb, dragii mei frați: Oare, nu o să judecați Și lucrurile mici, pe care, Viața, de pe pământ, le are?
4 Când ne-nțelegeri, voi aveți, În lucrurile vieții, vreți, Judecători să căutați, Cari nici măcar nu sunt luați În seamă, de cei sfinți, pe care Biserica, în ea, îi are?
5 Lucrul acesta-i spus de mine, Ca să vă facă de rușine. Nu se găsește, printre voi, Un înțelept, care – apoi – Să judece dar, cu dreptate, Între un frate și alt frate?
6 Când e o pricină-ntre frați, Voi, însă, grabnic, alergați La cei necredincioși apoi, Ca ei să judece-ntre voi.
7 Chiar faptul că vă judecați, E un cusur, dragii mei frați. Dacă sunteți nedreptățiți, De ce nu vreți să suferiți? Oare de ce nu încercați, Ca paguba, să o răbdați?
8 Voi singuri, însă-i păgubiți Și singuri îi nedreptățiți – Prin felu-n care vă purtați – Pe cei cari sunt ai voștri frați!
9 Nu știți căci cei ce se vădesc A fi nedrepți, nu moștenesc Împărăția cea pe care, Al nostru Dumnezeu o are? De-aceea, zic, dragii mei frați, Ca nu cumva să vă-nșelați Voi singuri, în astă privință. Pentru că nu e cu putință Ca cineva, dintre cei cari Se dovedesc a fi curvari, Sau cineva dintre cei care Le-aduc, la idoli, închinare, Sau cei care sunt preacurvari, Ori sodomiți, sau acei cari Malahi se dovedesc să fie,
10 Hoți, sau cu patimi de beție, Ori lacomi și defăimători, Sau hrăpăreți și-asupritori, Să poată ca să moștenească Împărăția cea cerească – Pe care-o are Dumnezeu – Spre a o stăpâni, mereu.
11 Așa au fost unii din voi – Precum am spus. Însă, apoi, Ați fost spălați și-ați fost sfințiți Și socotiți neprihăniți, În Sfântul Nume-al lui Iisus, Prin Duhul Tatălui de Sus.”
12 „Să știți că, pe acest pământ, Îngăduite, toate-mi sânt. Dar nu tot ce se-ngăduiește Înseamnă că îmi folosește. Chiar dacă am îngăduire Față de toate, stăpânire, Nu va putea pune, nimic, Asupra mea. De-aceea, zic:
13 Mâncărurile s-au făcut Doar pentru pântec, și-i știut Că pântecul – la fiecare – Este făcut pentru mâncare. Acestea toate sunt vădite Că au să fie nimicite, De către Dumnezeu. Se știe, Că trupul nu-i pentru curvie, Ci, pentru Domnul, este el, Iar Domnu-i pentru trup, astfel.
14 Deci, Dumnezeu, cari L-a-nviat Pe Domnul – sunt încredințat – Căci cu puterea Sa, apoi, O să ne-nvie și pe noi.
15 Nu știți că trupul vostru este Un mădular, care zidește Al lui Hristos trup? Așadar, Cum să iau eu, un mădular, Al lui Hristos, și să-ndrăznesc, Drept mădular, să-l folosesc Pentru o curvă? Nu, nici gând! Nu pot să fac așa, nicicând!
16 Nu știți că cine s-a lipit De-o curvă, a și devenit Un singur trup cu ea, apoi? Căci este scris: „Astfel – cei doi – Un singur trup, alcătuiesc.”
17 Cu-aceia care se lipesc, De Domnul, este tot la fel: Un singur duh, vor fi, cu El.
18 Deci, fiecare, vreau să știe, Să se ferească de curvie; Un alt păcat de-i săvârșit, Nu este-n trup înfăptuit. Însă, acela ce curvește, Să știe că păcătuiește Chiar împotriva trupului, Adică împotriva lui.
19 Nu știți că trupul se vădește Templul, în care locuiește Duhul Cel Sfânt, ce L-ați primit Și-i de la Dumnezeu venit? De-asemenea, nu știți că voi Nu mai sunteți ai voștri-apoi?
20 Căci cu un preț, dragii mei frați, Ați fost, acuma, cumpărați. În al vost’ trup și duh, mereu, Să-L proslăviți pe Dumnezeu, Căci duhul și cu trupul sânt Ale lui Dumnezeu Cel Sfânt.”