1 Corinthians 5
1 „În toate părțile, se știe, Cum că, la voi, este curvie. Și încă o curvie care, Nici la păgânele popoare, Iată, că nu se pomenește. Știu că la voi, unul trăiește Chiar cu femeia cea pe care, De soață, tatăl său o are.
2 Cu toate-acestea, v-ați fălit, În loc ca să vă fi mâhnit, Iar pe cel care s-a purtat Așa, afară, să-l fi dat!
3 Voiesc să vă mai spun apoi, Căci chiar dacă n-am fost la voi, În trup, cu duhul m-am aflat Alături, și l-am judecat – Ca și cum eu aș fi văzut – Pe-acela care a făcut Fapta aceea, cum v-am spus.
4 În Sfântul Nume-al lui Iisus Fiind cu toții adunați – Și voi și duhul meu, dragi frați, Doar prin acea putere mare, Pe cari, al nostru Domn o are –
5 Am hotărât ca, de îndat’ Omul acel să fie dat, Satanei, ca să îl muncească Și carnea să i-o nimicească, Pentru ca duhul – negreșit – Să poată a-i fi mântuit, În ziua când, din cer, de sus, Va reveni Domnul Iisus.”
6 „Nu-i bine cum vă lăudați. Sau nu știți voi – dragii mei frați – Că dramul de-aluat, din oală, Dospește-ntreaga plămădeală?
7 Deci trebuie ca, măturat, Să fie vechiul aluat, Ca astfel – fără îndoială – Să fiți o nouă plămădeală – Așa precum v-ați arătat – În care nu e aluat, Căci al nost’ Paște, negreșit – Hristosul deci – a fost jertfit.
8 Acuma, trebuie să știm Ca praznicul să-l prăznuim, Nu cu acel vechi aluat, Sau cu acel amestecat Cu răutăți și viclenie, Ci cu azimi de curăție Și doar de adevăr, mereu – Acesta este sfatul meu.”
9 „V-am scris dar, în scrisoarea mea, Că legătură, nimenea Să n-aibă cu aceia cari Se dovedesc a fi curvari.
10 Prin felu-n care i-ați ales, Eu cred că nu m-ați înțeles. N-am zis de-acei curvari, pe care, În ea, lumea aceasta-i are; N-am zis de cei ce dovedesc Căci după bani se lăcomesc; De-asemenea, nu m-am gândit La hrăpăreți, când am vorbit; Nu m-am gândit nici la cei care Aduc, la idoli, închinare; Nu m-am gândit, precum că voi Nu veți mai fi cu ei apoi, Căci dacă-ar fi să-i părăsiți, Ar trebui ca să ieșiți, Din astă lume, negreșit.
11 Când vă scriam, eu m-am gândit Să n-aveți legătură dar, Cu oamenii care – măcar Că își zic „frați” – se dovedesc Că sunt curvari, sau lăcomesc La bani, sau sunt închinători La idoli, ori defăimători, Sau hrăpăreți, ori pot să fie Cuprinși de patimi de beție. Cu oamenii acești, dragi frați, Nu trebuie nici să mâncați.
12 Într-adevăr, pe cei de-afară, Îi judec eu? Și vă-ntreb iară: Nu trebuie să-i judecați Pe cei ce-s, între voi, aflați?
13 Pe cei de-afară, Dumnezeu Are să-i judece, mereu. Voi dați afară, negreșit, Pe cel cari, rău, s-a dovedit.”