Bible

Simplify

Your Church Tech & Streamline Your Worship

Try RisenMedia.io Today!

Click Here

1 Corinthians 13

:
Romanian - BIV2014
1 „Chiar de-aș vorbi limbi omenești, Sau de-aș vorbi limbi îngerești, Însă, iubirea îmi lipsește, știți atunci, se vădește toate n-au nici o valoare, sunt aramă sunătoare; Sunt un nimic dar, fraților, Sunt un chimval zăngănitor.
2 Apoi, chiar dacă-ar fi fie am un dar de prorocie, stăpânesc toată știința, Sau dacă avea credința, Cu care, munții, putea Să-i mut, după voința mea Însă, n-am dragoste zic Cum că, atunci, sunt un nimic.
3 Chiar dacă, avuția mea, da-o, hrănesc cu ea, Pe cei săraci, care-o duc greu, Sau ars, dacă, e trupul meu, Dacă n-am dragoste zic Nu-mi folosește, la nimic.
4 Dragostea-i plină de răbdare Și, multă bunătate, are; Dragostea nici nu pizmuiește, Nici laude, ea nu dorește, Și nu se umflă de mândrie;
5 Iubirea nu poartă mânie, Nu caută folosul său Și nu are nici un gând rău. Apoi, iubirea ne-ndoios Se poartă numai cuviincios.
6 Ea nu se bucură din fire De tot ce e nelegiuire, Ci-n adevăr doar dragii mei Se află bucuria ei.
7 Pentru iubire nu e greu S-acopere totul, mereu; Ea crede tot, necontenit; Suferă totul, negreșit, Și, de asemeni, dovedește Precum tot nădăjduiește.
8 De-aceea, dragostea curată Nu o piară niciodată. Curând, nu are mai fie, Făcută, nici o prorocie, Limbile n-au mai vorbească, Cunoașterea o sfârșească.
9 Acum, numai în parte știm Și doar, în parte, prorocim.
10 Însă, așa precum se știe, Atuncea când are vie Desăvârșirea, negreșit, Acest, „în parte”, s-a sfârșit.
11 Pe vremea când, copil, eram, Ca și copiii, eu vorbeam; Ca un copil, eu am gândit Și, tot așa, am și simțit. Acum, om mare, găsesc, Iar tot ce-a fost copilăresc, În mine, e de mult uitat, Pentru fost-a lepădat.
12 Ca-ntr-o oglindă, azi, putem Întunecoasă vedem. Dar va veni o dimineață, Când vom privi față în față. Astăzi, cunosc numai în parte, Însă, în vremi ce nu-s departe, Totul, deplin, voi fi știut, Cum și eu fost-am cunoscut.
13 Acum, aflați dar, dragii mei, Cum rămân aceste trei: Credința-ntâi, iar după ea, Nădejdea și cu dragostea. Dar cea mai mare, s-a vădit A fi iubirea, negreșit.”