Bible

Transform

Your Worship Experience with Great Ease

Try RisenMedia.io Today!

Click Here

1 Chronicles 24

:
Romanian - BIV2014
1 Iată-i pe fiii cei pe care, Urmași, Aron, în lume-i are: Nadab, Abihu, Eleazar, Iar ultimul e Itamar.
2 Nadab și-Abihu au murit, Însă urmași n-au dobândit. După ei, preoți, Eleazar A fost apoi, și Itamar. Nadab și-Abihu-avură parte, În fața lui Aron, de moarte.
3 David, pe fiii cei pe care Aron, urmași, în lume-i are, La Templu, când i-a rânduit, După-a lor slujbe i-a-mpărțit. Țadoc era din Eliazar, Și-Ahimelec din Itamar.
4 Mai mulți în număr se vădeau Cei care căpitani erau, Din ramura lui Eliazar, Decât cei ai lui Itamar. Șaptesprezece au ieșit, Din Eliazar, și-au stăpânit În casele părinților, Fiind astfel mai marii lor. Din Itamar, opt au ieșit, Cari, căpitani, s-au dovedit.
5 Când a voit să-i împărțească, David a pus hotărască Sorții atuncea între ei. De-aceea, oamenii acei Care peste locașul sfânt, Drept căpetenii puse, sânt, Iar căpetenii sunt, mereu, În slujbă, pentru Dumnezeu Au fost aleși din Eleazar Și-asemenea, din Itamar.
6 Nataneel, un fiu, avea, Care Șemaia se numea. Din a lui Levi seminție, Se pogora. Precum se știe, Acesta scriitor fusese Și-astfel, pe toți, el îi scrisese, În fața împăratului, Precum și-a preoților lui Țadoc și-Ahimelec, cel care, Pe-Abiatar, părinte-l are În fața tuturor cei cari, Peste familii sunt mai mari, În fața preoților lor Și-a tuturor Leviților. Când au fost scriși s-au mai aflat Acolo, lângă împărat, Și oamenii aceia cari Peste popor erau mai mari. Sorții aveau hotărască, Câte o casă părintească: Întâi, una din Eleazar Și-apoi alta din Itamar.
7 Iehoiarib s-a nimerit Primul la sorți, care-a ieșit. Cel cari Iedaia e chemat, De-al doilea sorț e arătat.
8 Al treilea sorț e-al lui Harim; Al patrulea, lui Seorim;
9 Al cincilea fusese dat Celui cari Malchia-i chemat; E Miamin al șaselea;
10 Hacoț este al șaptelea; Al optulea sorț a fost dat Celui cari Abia-i chemat.
11 E Iosua al nouălea; Șecania-i al zecelea;
12 Al unsprezecelea ieșise Eliașib; apoi venise Iachim al doisprezecelea,
13 Hupa al treisprezecelea, Iar Ieșebeag s-a dovedit Al paisprezecelea ieșit.
14 Bilga e-al cincisprezecelea; Imer al șaisprezecelea.
15 Pe locul șapteșpe-a urmat Cel cari Hezir a fost chemat; Pe optsprezece a ieșit Cel cari Hapițet s-a numit.
16 În urmă, pe nouăsprezece, Petahia-i cel care trece; Pe douăzeci, e Eziechel;
17 Iachin urmează, după el, Al douăzecișiunulea. La două’șidoi, Gamul ieșea;
18 Pe douăzeci și trei, venise Cel cari Delaia se numise. Pe două’șipatru s-a aflat Cel care-i Mazia chemat.
19 Acesta-i șiru-n care ei Adică oamenii acei La Casa Domnului urmau Să-și facă slujba ce-o aveau, Așa precum a rânduit Aron și cum a poruncit Chiar Dumnezeu, atunci când El, Legi i-a făcut, lui Israel.
20 Iată-i pe cei care erau Mai mari și care se vădeau Drept căpetenii rânduiți Asupra celorlalți Leviți. Dintre feciorii cei pe care, Urmași, Amram, în lume-i are, Întâiul este Șubael, Iar Iehdia-i ieșit din el.
21 Din fiii lui Rehabia, Drept căpitan e Ișia.
22 Iată-i pe cei ce-au fost ieșiți Din neamul de Ițehariți: Primul e Șelomot chemat, Din care a ieșit Iahat.
23 Ai lui Hebron fii sunt: Ieria, Urmat apoi de Amaria; A mai venit Iahaziel; Ecameam e după el Și se vădea al patrulea.
24 Din Uziel, Mica ieșea, Din cari Șamir s-a întrupat.
25 Mica un frate-a căpătat, Cari se chemase Ișia. Fiul pe care îl avea, Drept Zaharia, s-a numit.
26 De la Merari au ieșit Mahli, și Muși cari avea Un fiu chemat Iaazia.
27 Feciori, și el a zămislit: Șoham, întâiul s-a numit. În urma lui, au mai fost doi: Zecu și Ibri mai apoi.
28 Din Mahli, Eleazar ieșise, Dar el, feciori, nu zămislise.
29 Din Chis, Ierahmeel venea.
30 Din Muși, Mahli se trăgea; Eder, în urmă-i, s-a-ntrupat, Fiind de Ierimot, urmat. Aceștia-s fiii cei pe care, Neamul Leviților îi are, Puși după-nsemnătatea lor Și casele părinților.
31 În ăst fel, toți acești bărbați Alăturea de ai lor frați Care atunci îi însoțeau Și-ai lui Aron feciori erau Au tras la sorți locul pe care Avea să-l aibă fiecare. Când sorții fost-au aruncați, La împărat erau aflați. De-asemenea, în acel loc, Erau și preoții Țadoc Și-Ahimelec, cu toți cei cari, Peste popor, erau mai mari. Atunci, de față mai erau Și toți cei cere se vădeau Drept căpeteni ai caselor Ce sunt ale Leviților.