Bible

Focus

On Your Ministry and Not Your Media

Try RisenMedia.io Today!

Click Here

1 Chronicles 12

:
Romanian - BIV2014
1 Iată-i pe cei care erau Cu David și îl însoțeau, Când în Țiclag el a pătruns, Atunci când se ținea ascuns De Saul, al lui Chis fecior. Ei au fost cei cari, ajutor, I-au dat lui David, ne-ncetat, Și în războaie l-au urmat. Oameni-aceștia, negreșit Mereu viteji s-au dovedit.
2 Arcași destoinici se vădeau, Încât, tragă, ei puteau, Cu dreapta de ar fi voit Dar și cu stânga, negreșit. De-asemeni, pietre aruncau Oameni-aceștia. Ei erau Din Beniamin și, numărați, Sunt printre ai lui Saul frați.
3 Întâi, Ahiezer venea, Cari căpitan se dovedea. Ioas, apoi, l-a însoțit. Cei doi, din Ghibea, au venit, Iar Șema fost-a tatăl lor. În numărul vitejilor, S-a mai aflat și Ieziel; Pelet urmat-a după el, Iar Azmavet le era tată. Beraca a venit pe dată, Iehu apoi cari se vădea de la Anatot venea
4 Ișmaia, care e plecat Din Gabaon și-i numărat Cu cei treizeci de inși pe care David în jurul său îi are, Viteaz între vitejii lui Și om al împăratului. Treizeci de oameni el avea, Pe care-n luptă-i conducea. Venea, apoi, Iahaziel, Iar Iohanan e după el; De Iozabad era-nsoțit Care din Ghedera-i venit
5 De Eluzai, Bealia, De Ierimot, Șemaria Și de Șefatia, cel care, Din Harof este, din născare.
6 Elcana vine după el; Ișia, apoi Azareel, Care-i de Ioezer urmat; De ei, s-a mai alăturat Și Iașobeam. Cei doi, ieșiți, Fuseseră din Coreiți.
7 Apoi, Ioele a sosit; Zebadia l-a însoțit; Fii ai lui Ieroham erau Și din Ghedor ei se trăgeau.
8 Viteji Gadiți se mai iviră, Pe David de-l mai însoțiră. La cetățuia din pustie, Cu David, ei au vrut fie, Pentru oamenii acei Viteji erau, ca niște lei, Și iuți ca niște căprioare. Cu scut și suliți, fiecare, Mereu, fuseseră-narmați Și-n luptă erau încercați.
9 Ezer, întâiul se numea Și căpitan se dovedea. Cel cari al doilea a venit, Obadia, era numit. Al treilea-i Eliab chemat.
10 El, de Mișmana, e urmat, Cari s-a vădit al patrulea, Iar Ieremia-al cincilea.
11 Atai e-al șaselea și-astfel, Al șaptelea e Eliel.
12 Al optulea, s-a arătat Cel cari e Iohanan chemat. Al nouălea s-a dovedit Cel cari e Elzebad numit.
13 E Ieremia-al zecelea, Iar Macbanai, al unșpelea.
14 Aceștia-s ai lui Gad feciori, Ai oștilor conducători. Acela cari se dovedea A fi mai mic, singur putea, O sută inși, ca înfrunte. Cel cari era cel mai de frunte Adică era cel mai mare Singur, se dovedea în stare țină piept unor soldați Cari la o mie-s numărați.
15 Oameni-aceștia au trecut În luna-ntâi, când au văzut apele Iordanului Părăsesc matca râului Și cu război au alungat Locuitorii care-au stat De-a lungul malurilor lui, În văile Iordanului, Atât pe cei din răsărit, Cât și pe cei din asfințit.
16 Mulți dintre oamenii ce vin Din Iuda și din Beniamin, Cu David vrut-au se suie, stea cu el, în cetățuie.
17 David, în față, le-a ieșit Și-n felu-acesta le-a vorbit: „Dacă spre mine vă-ndreptați, Gândind ca ajutați, Inima mea este cu voi. Dar dacă veți voi apoi, Pe mine, înșelați Ca pe vrăjmași să-i ajutați Atâta pot spun eu: judece doar Dumnezeu!”
18 Unul din căpitani, pe care, David, în jurul său, îi are Și cari se cheamă Amasai Îi zise: „Fiu al lui Isai, Suntem cu tine, tot mereu! Pace ai, căci Dumnezeu, Necontenit, te-a ajutat! Pace aibă, ne-ncetat, Și-aceia care te-nsoțesc Și ajutor îți dăruiesc.” De Duhu-mpins, el a vorbit Așa, iar David i-a primit Și între-ai săi oșteni, de-ndat’, Drept căpitani, i-a așezat.
19 Și din Manase au venit Mulți oameni, care s-au unit Cu David, când s-a dus apoi, Să-i însoțească la război Pe Filistenii cari plecară, Pe Saul, de îl atacară. Dar nu au fost de ajutor, Oștirii Filistenilor, Căci după ce s-au sfătuit, Toți Filistenii au găsit este mult mai bine-apoi, îi trimită înapoi Pe David și pe-ai săi oșteni, Căci cei mari dintre Filisteni În acest fel, au judecat: „David nu trebuie lăsat lupte-alăturea de noi, nu se dea, cumva, apoi, Cu Saul cu stăpânul său Și astfel, ne facă rău.”
20 Către Țiclag, David plecase, Iar toți cei care din Manase Ieșiseră, l-au căutat Și lui i s-au alăturat. Adnah, întâiul a venit; De Iozabad era-nsoțit, Precum și de Iediael, De Iozabad, de Micael, Elihu și Țiltai cel care E căpetenia cea mare A miilor cari, după case, Pogoară-n lume, din Manase.
21 Pe David, ei l-au ajutat Atuncea când au atacat Ceata jefuitorilor Amaleciți. Curajul lor Le-aduse-apoi, drept răsplătire, Rangul de „capi”, peste oștire.
22 Din zi în zi, cei ce veneau La David, tot mai mulți erau, Crescând în număr, tot mereu, Ca tabăra lui Dumnezeu.
23 Iată câți oameni înarmați Au fost, la David, adunați, Când la Hebron el locuia, Pe vremea-n care își dorea îl dea jos, de la domnie, Pe Saul, după cum se știe era voia Domnului, Rostită prin cuvântul Lui.
24 Fiii lui Iuda, cari purtau Scuturi și sulițe, erau La șase mii opt sute fii.
25 Din Simeon, sunt șapte mii Și înc-o sută de bărbați, Buni de război și înarmați.
26 Din Levi, fost-au patru mii Și șase sute de copii.
27 Cu Iehoiada cu cel care, Peste-Aroniți este mai mare Erau atuncea, la trei mii Și șapte sute de copii.
28 Țadoc era tânăr bărbat Și-n jurul său a adunat Doar căpitani cari se vădeau douăzeci și doi erau.
29 La trei mii, fost-au cei ce vin Din ramura lui Beniamin. Aceștia toți se dovedeau ai lui Saul frați erau. Din Beniamin, în acel ceas, Cei mai mulți oameni au rămas Cu Saul și îl sprijineau, Căci frați cu el, ei se vădeau.
30 S-au strâns la douăzeci de mii Opt sute, dintre-acei copii Care din Efraim veneau Și cari viteji se dovedeau.
31 Din jumătatea ce rămase Din seminția lui Manase, La optsprezece mii erau, Aleși anume. Ei mergeau La David și sprijin i-au dat, Ca ajungă împărat.
32 Cei ce veneau din Isahar, La două sute fost-au doar. Ei, oameni pricepuți, erau Și vremile le-nțelegeau Știind ce trebuie, astfel, Ca se facă-n Israel. Mari căpitani s-au dovedit, Iar peste cei ce s-au vădit Drept ai lui Isahar feciori Ei au fost puși conducători.
33 Au mai venit cincizeci de mii Din ai lui Zabulon copii. Aceștia, curajoși, erau Și hotărâți se dovedeau Ca pornească la război Luptând cu inimă apoi.
34 O mie-n număr, s-au vădit Toți căpitanii ce-au venit De la Neftali. Ei aveau Mulți oameni care-i însoțeau, Fiind treizeci și șapte mii, Dintre ai lui Neftali fii. Scuturi și sulițe aveau, Căci oameni de război erau.
35 Sunt douăzeci și opt de mii Și șase sute de copii, Veniți din Dan. Acești bărbați Erau cu toții înarmați.
36 Erau la patruzeci de mii Dintre ai lui Așer copii, Care se dovedeau în stare poarte arme fiecare.
37 Dintre cei care locuiau Peste Iordan și se trăgeau Din neamul Rubeniților, Din ramura Gadiților, Din jumătatea ce rămase Din seminția lui Manase S-au adunat numeroși fii: O sută douăzeci de mii. Aceștia s-au vădit în stare poarte arme fiecare.
38 Toți fost-au oameni de război Și hotărâți au mers apoi Pân’ la Hebron, să-l sprijinească Pe David, ca să-mpărățească Peste întregul Israel. Era, alăturea de el, Întreg poporul adunat, Căci toți l-au vrut ca împărat.
39 Trei zile, cei care-au venit La David, au benchetuit, Căci ei, merinde, au avut. Toți au mâncat și au băut,
40 Căci oamenii cari locuiau Acolo și cei ce erau În Zabulon, în Isahar, Neftali, au trimis în dar, Merinde, pe măgari adusă, Pe boi și pe cămile pusă, Sau pe catâri. În acest fel, David a adunat la el, Turte făcute din smochine Ori din stafide, vase pline Cu untdelemn și vin. Avea Și aluat, de-asemenea. Toată merindea căpătată Fusese din belșug aflată, Pentru că-n Israel, se știe, Era o mare bucurie.