Acts 4
1 Dar pe când vorbeau ei poporului, s-au năpustit preoţii şi comandantul gărzii Templului şi saducheii,
2 mâniaţi că învăţau poporul şi că vesteau că există, în Iisus, înviere din morţi.
3 Au pus mâna pe ei şi i-au închis până a doua zi, pentru că era deja seară.
4 Însă mulţi dintre cei care ascultaseră cuvântul au crezut şi numărul lor s-a ridicat la aproape cinci mii de bărbaţi.
5 A doua zi s-au adunat conducătorii şi bătrânii şi toţi învăţaţii din Ierusalim
6 şi Anna, marele preot, Caiafa, Ioan şi Alexandru şi toţi câţi erau din neamul marilor preoţi.
7 I-au pus în mijlocul lor, în picioare, şi au început să-i întrebe: „Cu ce putere şi în numele cui aţi făcut voi lucrul acesta?”
8 Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a zis: „Conducători şi bătrâni ai poporului,
9 dacă astăzi suntem judecaţi pentru ajutorul dat unui om bolnav şi pentru felul în care a fost vindecat,
10 atunci să ştiţi, voi toţi şi întreg poporul lui Israel, că în Numele lui Iisus Hristos, Nazarineanul, pe care voi l-aţi răstignit, dar Dumnezeu l-a înviat din morţi, stă omul acesta sănătos în faţa voastră!
11 El este piatra neluată în seamă de voi, zidarii, care a ajuns în capul unghiului!
12 Şi în nimeni altul nu este mântuirea, nici nu este sub cer vreun alt nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi!”
13 Văzând îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan şi ştiind că sunt oameni simpli, fără carte, ei s-au mirat şi au înţeles că fuseseră cu Iisus.
14 Dar vedeau cum stătea împreună cu ei omul care fusese vindecat şi nu aveau ce să le zică împotrivă.
15 Le-au poruncit, atunci, să iasă afară din sinedriu şi s-au sfătuit între ei
16 zicând: „Ce să le facem acestor oameni? E limpede că prin ei s-a făcut un semn nemaivăzut, cunoscut de toţi locuitorii Ierusalimului, şi noi nu putem tăgădui aceasta.
17 Dar, ca să nu se răspândească mai tare vestea în popor, să-i ameninţăm să nu mai vorbească nimănui despre Numele acesta!”
18 Şi chemându-i, le-au poruncit să nu mai vorbească, nici să nu mai înveţe pe cineva despre Numele lui Iisus.
19 Însă Petru şi Ioan le-au răspuns: „Este drept în faţa lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu? Judecaţi şi voi!
20 Noi nu putem să nu spunem ce am văzut şi am auzit.”
21 Ei i-au ameninţat din nou şi, negăsind cum să-i pedepsească, i-au eliberat din cauza poporului, pentru că toţi îl slăveau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate.
22 Omul asupra căruia se făcuse acest semn al vindecării era în vârstă de peste patruzeci de ani.
23 După ce au fost eliberaţi, Ioan şi Petru s-au dus la ai lor şi le-au spus toate cele zise de marii preoţi şi de bătrâni.
24 Iar ei, după ce i-au ascultat, au început să se roage într-un cuget şi au spus: „Stăpâne, Tu, Cel ce ai creat cerul şi pământul şi marea şi toate cele ce sunt în ele,
25 Tu, care ai spus prin Duhul Sfânt, prin gura părintelui nostru David, slujitorul tău: De ce s-au întărâtat neamurile, şi popoarele au întocmit planuri deşarte?
26 S-au ridicat împăraţii pământului şi căpeteniile s-au strâns laolaltă împotriva Domnului şi a Unsului Său.
27 Cu-adevărat, s-au strâns în cetatea aceasta împotriva Fiului Tău cel Sfânt, Iisus, pe care l-ai uns, Irod şi Ponţiu Pilat, împreună cu neamurile şi mulţimile lui Israel,
28 ca să împlinească tot ceea ce mâna Ta şi sfatul Tău au hotărât mai dinainte să se întâmple.
29 Acum, Doamne, priveşte la ameninţările lor şi dă robilor Tăi să vorbească cuvântul Tău cu toată îndrăzneala,
30 şi întinde-ţi mâna să se facă vindecări şi semne şi minuni prin Numele Fiului Tău cel Sfânt, Iisus!”
31 Şi, în timp ce se rugau astfel, s-a cutremurat locul în care erau adunaţi şi au fost umpluţi toţi de Duhul Sfânt şi vesteau cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.
32 Mulţimea celor ce crezuseră era o singură inimă şi un singur cuget şi nimeni nu zicea că averile lui sunt doar pentru sine, ci le aveau pe toate în comun.
33 Apostolii dădeau mărturie cu mare putere despre învierea Domnului Iisus şi peste toţi era mult har.
34 Nimeni dintre ei nu ducea lipsă de nimic, iar cei ce aveau pământuri sau case le vindeau şi aduceau preţul celor vândute
35 şi-l puneau la picioarele apostolilor; apoi fiecăruia i se dădea după cum avea nevoie.
36 La fel şi Iosif, numit de apostoli Barnaba, adică „fiul mângâierii”, un levit născut în Cipru,
37 avea un ogor pe care l-a vândut, iar banii i-a adus şi i-a pus la picioarele apostolilor.