Bible

Say Goodbye

To Clunky Software & Sunday Tech Stress!

Try RisenMedia.io Today!

Click Here

1 John 3

:
Romanian - 2009
1 Vedeţi cât de mult ne-a iubit Tatăl, încât fim numiţi copii ai Lui Dumnezeu. Şi suntem! Dar lumea nu ne cunoaşte, pentru nu L-a cunoscut nici pe El.
2 Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu, dar ce vom fi nu s-a arătat încă. Ştim atunci când se va arăta vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea aşa cum este.
3 Şi oricine are această nădejde în El devine curat, aşa cum El este curat.
4 Oricine săvârşeşte păcat, săvârşeşte nelegiuire, căci păcatul este nelegiuire.
5 Ştiţi El s-a arătat ca ridice păcatele. Şi în El nu este păcat.
6 Oricine rămâne în El nu păcătuieşte. Oricine păcătuieşte nu L-a văzut şi nici nu L-a cunoscut.
7 Copiii mei, nu înşele nimeni. Cel care înfăptuieşte dreptatea este drept, aşa cum El este drept.
8 Cel care săvârşeşte păcatul este de la Diavol, pentru Diavolul a păcătuit încă de la început. Pentru aceasta s-a arătat Fiul lui Dumnezeu, ca nimicească lucrările Diavolului.
9 Oricine s-a născut din Dumnezeu nu săvârşeşte păcat, căci sămânţa Lui rămâne în el şi nu poate păcătui, pentru s-a născut din Dumnezeu.
10 Prin aceasta se arată care sunt copiii lui Dumnezeu şi care sunt copiii diavolului: oricine nu săvârşeşte dreptatea şi nu-l iubeşte pe fratele său, nu este din Dumnezeu.
11 Pentru aceasta este vestea pe care aţi auzit-o de la început: ne iubim unii pe alţii.
12 Nu asemenea lui Cain, care era de la cel Rău şi care l-a ucis pe fratele său. Şi din ce cauză l-a ucis? Pentru faptele lui erau rele, iar ale fratelui său erau drepte.
13 nu miraţi, fraţilor, dacă urăşte lumea.
14 Noi ştim am trecut de la moarte la viaţă fiindcă îi iubim pe fraţi. Cel care nu iubeşte rămâne în moarte.
15 Oricine nu-l iubeşte pe fratele său este un ucigaş. Şi ştiţi nici un ucigaş nu are viaţa veşnică în el, viaţă care rămână în el.
16 Prin aceasta am cunoscut iubirea: El şi-a dat viaţa pentru noi. De aceea, şi noi trebuie ne dăm viaţa pentru fraţi.
17 Dacă cineva are bogăţiile lumii şi îl vede pe fratele său se află în nevoie şi îşi închide inima faţă de el, cum rămână în el iubirea lui Dumnezeu?
18 Copiii mei, nu iubim cu vorba, nici prin cuvinte, ci cu fapta şi cu adevărul.
19 Şi prin aceasta vom cunoaşte suntem din adevăr şi ne vom linişti inimile noastre înaintea Lui,
20 căci, chiar dacă inimile noastre ne condamnă, Dumnezeu este mai mare decât inimile noastre şi cunoaşte totul.
21 Preaiubiţilor, dacă inima noastră nu ne condamnă, avem îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu.
22 Şi orice i-am cere vom primi de la El, pentru păzim poruncile Lui şi înfăptuim ceea ce este plăcut înaintea Lui.
23 Şi aceasta este porunca Lui: credem în Numele Fiului Său Iisus Hristos şi ne iubim unii pe alţii, după cum ne-a dat poruncă.
24 Şi cel ce păzeşte poruncile Lui rămâne în El şi Dumnezeu rămâne în el. Din aceasta cunoaştem rămâne în noi: din Duhul pe care ni L-a dat.