1Și a fost așa: în zilele când judecau judecătorii a fost o foamete în țară. Și un bărbat din Betleemul lui Iuda s‐a dus să locuiască în câmpiile Moabului, el și nevasta sa și cei doi fii ai săi.
2Și numele bărbatului era Elimelec și numele nevestei sale Naomi și numele celor doi fii ai săi Mahlon și Chilion, efratiți din Betleemul lui Iuda. Și au venit în câmpiile Moabului și au fost acolo.
3Și Elimelec, bărbatul Naomiei, a murit și a rămas ea și cei doi fii ai săi.
4Și și‐au luat neveste moabite. Numele uneia era Orpa și numele celei de a doua Rut. Și au locuit acolo ca la zece ani.
5Și Mahlon și Chilion, amândoi, au murit și femeia a rămas fără cei doi fii ai săi și fără bărbatul ei.
6Și s‐a sculat ea, și nurorile ei, și s‐a întors din câmpiile Moabului, căci auzise în câmpiile Moabului că Domnul cercetase pe poporul său ca să le dea pâine.
7Și a ieșit din locul unde fusese, și cele două nurori ale sale cu ea, și au mers pe cale ca să se întoarcă în țara lui Iuda.
8Și Naomi a zis celor două nurori ale sale: Duceți‐vă, întoarceți‐vă fiecare în casa mamei sale. Domnul să facă îndurare cu voi cum ați făcut voi cu cei morți și cu mine.
9Deie‐vă Domnul să aflați odihnă fiecare în casa bărbatului său! Și le‐a sărutat și ele și‐au înălțat glasurile și au plâns.
10Și i‐au zis: Voim să ne întoarcem negreșit cu tine la poporul tău.
11Și Naomi a zis: Întoarceți‐vă, fiicele mele; pentru ce să mergeți cu mine? Oare mai sunt fii în pântecele meu ca să vă fie bărbați?
12Întoarceți‐vă, fiicele mele, duceți‐vă; căci sunt prea bătrână, ca să mai am bărbat. Dacă aș zice: Am nădejde, chiar în această noapte, dacă aș fi a unui bărbat și aș naște fii,
13oare ați aștepta voi pentru asta până să se facă mari? V‐ați ținea voi oare pentru asta ca să nu fiți ale altor bărbați? Nu, fiicele mele, căci eu sunt în mai mare amărăciune decât voi, căci mâna Domnului a ieșit împotriva mea.
14Și ele și‐au înălțat glasul și au plâns iarăși. Și Orpa a sărutat pe soacră‐sa, dar Rut s‐a alipit de ea.
15Și ea a zis: Iată, cumnată‐ta s‐a întors la poporul ei și la dumnezeii ei: întoarce‐te după cumnată‐ta.
16Și Rut a zis: Nu sta de mine să te părăsesc, să mă întorc de pe urma ta; căci încotro vei merge tu voi merge și eu, și unde vei mânea tu, voi mânea și eu; poporul tău va fi poporul meu și Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu.
17Unde vei muri tu, voi muri și eu și acolo voi fi înmormântată. Așa să‐mi facă Domnul și încă mai mult dacă altceva decât moartea mă va despărți pe mine de tine!
18Și văzând că era hotărâtă să meargă cu ea, a încetat să‐i mai vorbească.
19Și au mers amândouă până au venit la Betleem. Și a fost așa: când au venit la Betleem, toată cetatea era în mișcare pentru ele și femeile ziceau: Aceasta e Naomi?
20Și ea le‐a zis: Nu mă numiți Naomi, numiți‐mă Mara, căci Cel Atotputernic m‐a amărât foarte mult.
21M‐am dus plină și Domnul m‐a adus iarăși acasă deșartă. Pentru ce mă mai numiți Naomi, fiindcă Domnul a mărturisit împotriva mea și Cel Atotputernic m‐a întristat?
22Și Naomi s‐a întors, și cu ea Rut Moabita, noră‐sa, care se întorcea din câmpiile Moabului; și au venit în Betleem la începutul secerișului.