Revelation 10
1 Și am văzut pe un alt înger tare pogorându‐se din cer, înconjurat de un nor; și curcubeul era peste capul lui și fața lui era ca soarele și picioarele lui ca niște stâlpi de foc.
2 Și avea în mâna lui o cărticică deschisă. Și și‐a pus piciorul drept pe mare, iar pe cel stâng pe pământ.
3 Și a strigat cu glas mare, cum răcnește un leu: și când a strigat, cele șapte tunete și‐au spus glasurile lor.
4 Și când au vorbit cele șapte tunete, eram să scriu; și am auzit un glas din cer zicând: Pecetluiește cele ce au spus cele șapte tunete și nu le scrie.
5 Și îngerul pe care l‐am văzut stând pe mare și pe pământ și‐a ridicat mâna dreaptă spre cer
6 și a jurat pe Cel ce trăiește în vecii vecilor, care a făcut cerul și cele ce sunt în el, și pământul și cele ce sunt pe el, și marea și cele ce sunt în ea, că nu va mai fi vreme;
7 ci în zilele glasului îngerului al șaptelea, când are să trâmbițeze, atunci taina lui Dumnezeu este isprăvită, cum a binevestit robilor săi prorocii.
8 Și glasul pe care‐l auzisem din cer, l‐am auzit iarăși vorbind cu mine și zicând: Du‐te, ia cărticica cea deschisă în mâna îngerului care stă pe mare și pe pământ.
9 Și m‐am dus la înger, zicându‐i să‐mi dea cărticica. Și‐mi zice: Ia‐o și mănâncă‐o de tot și‐ți va amărî pântecele, dar în gura ta va fi dulce ca mierea.
10 Și am luat cărticica din mâna îngerului și am mâncat‐o de tot; și a fost în gura mea dulce ca mierea: și când am înghițit‐o, mi s‐a amărât pântecele.
11 Și ei îmi zic: Trebuie iarăși să prorocești despre popoare și despre Neamuri și despre limbi și despre mulți împărați.