1Doamne, Dumnezeul răzbunărilor, tu, Dumnezeul răzbunărilor, fă să lucească strălucirea ta!
2Înalță‐te judecător al pământului, răsplătește celor mândri fapta lor.
3Până când cei răi, Doamne, până când vor birui cei răi?
4Rostesc, vorbesc cu îngâmfare; toți lucrătorii nelegiuirii se laudă,
5calcă pe poporul tău, Doamne, și apasă moștenirea ta,
6surgrumă pe văduvă și pe străin de loc și ucid pe orfan.
7Și zic: Nu vede Domnul și nu va lua aminte Dumnezeul lui Iacov.
8Înțelegeți, voi cei proști din popor! Și, nebunilor, când vă veți înțelepți?
9Cel ce a sădit urechea oare nu va auzi? Cel ce a făcut ochiul oare nu va vedea?
10Cel ce învață neamurile oare nu va pedepsi, el, care învață pe oameni cunoștința?
11Domnul cunoaște gândurile omului că sunt deșertăciune.
12Ferice de bărbatul pe care‐l pedepsești tu, Doamne, și‐l înveți din Legea ta,
13ca să‐i dai odihnă de zilele rele, până se va săpa groapa celui rău.
14Căci Domnul nu va lăsa pe poporul său și nu va părăsi moștenirea sa.
15Căci judecata se va întoarce la dreptate și toți cei drepți la inimă o vor urma.
16Cine se va scula pentru mine împotriva făcătorilor de rele? Cine se va înfățișa pentru mine împotriva lucrătorilor nelegiuirii?
17Dacă n‐ar fi fost Domnul ajutorul meu, puțin și sufletul meu ar fi locuit în tăcere.
18Când am zis: Mi‐alunecă piciorul! Îndurarea ta, Doamne, m‐a sprijinit.
19În mulțimea gândurilor înăuntrul meu, mângâierile tale mi‐au desfătat sufletul.
20Oare va fi unit cu tine scaunul de domnie al nelegiuirii, care face din apăsare o lege?
21Ei se adună ceată împotriva sufletului celui drept și osândesc sângele nevinovat.
22Dar Domnul a fost turnul meu înalt și Dumnezeul meu, stânca mea de adăpost.
23El va întoarce nelegiuirea lor asupra lor și îi va stârpi în nelegiuirea lor: Domnul Dumnezeul nostru îi va stârpi.