1Doamne, tu ai fost locul nostru de locuit din neam în neam.
2Mai înainte de a se fi născut munții și să fi dat naștere pământului și lumii, din veci până în veci, tu ești Dumnezeu!
3Tu prefaci în țărână pe om și zici: Întoarceți‐vă, copii ai oamenilor.
4Căci o mie de ani în ochii tăi sunt ca ziua de ieri, care a trecut și ca o strajă de noapte.
5Îi iei ca un șuvoi; sunt ca un somn, — dimineața sunt ca iarba care crește.
6Dimineața înflorește și crește; seara se taie și se veștejește!
7Căci suntem mistuiți prin mânia ta, tulburați de urgia ta.
8Ai pus nelegiuirile noastre înaintea ta, păcatele noastre ascunse în lumina feței tale.
9Căci toate zilele noastre trec în mânia ta; ne sfârșim anii cu un oftat.
10Zilele anilor noștri sunt șaptezeci de ani, sau la cei în putere optzeci de ani; totuși mândria lor este muncă și durere; căci se duc iute și noi zburăm.
11Cine cunoaște puterea mâniei tale și mânia ta după temerea de tine?
12Învață‐ne să ne numărăm zilele ca să căpătăm o inimă înțeleaptă.
13Întoarce‐te, Doamne! Până când? Și căiește‐te cu privire la robii tăi.
14Satură‐ne dimineața de îndurarea ta, ca să ne bucurăm și să ne veselim în toate zilele noastre.
15Bucură‐ne după zilele în care ne‐ai apăsat și după anii în care am văzut răul.
16Să se arate robilor tăi lucrarea ta și slava ta peste copiii lor.
17Și bunăvoința Domnului, Dumnezeului nostru, să fie peste noi; și întărește lucrul mâinilor noastre peste noi; da, lucrul mâinilor noastre întărește‐l.