1În tine Doamne, îmi pun încrederea; să nu fiu rușinat niciodată.
2Izbăvește‐mă în dreptatea ta și scapă‐mă; pleacă‐ți urechea spre mine și mântuiește‐mă.
3Fii pentru mine o stâncă de locuință la care să alerg necurmat. Tu ai dat poruncă pentru mântuirea mea, căci tu ești stânca mea și cetățuia mea.
4Scapă‐mă, Dumnezeul meu, din mâna celui rău, din mâna celui nedrept și asupritor.
5Căci tu ești nădejdea mea, Doamne Dumnezeule, tu ești încrederea mea din tinerețea mea.
6De tine am fost sprijinit din pântece: tu m‐ai scos din măruntaiele mamei mele. Despre tine va fi pururea lauda mea.
7Sunt ca o minune pentru mulți; dar tu ești scăparea mea cea tare.
8Gura mea se va umple de lauda ta și de slava ta toată ziua.
9Nu mă lepăda la vremea bătrâneții, nu mă părăsi când îmi slăbește puterea.
10Căci vrăjmașii mei vorbesc despre mine și cei ce‐mi pândesc sufletul se sfătuiesc între ei,
11zicând: L‐a părăsit Dumnezeu, urmăriți‐l și apucați‐l, căci nu este cine să‐l izbăvească.
12Dumnezeule, nu fi departe de mine; Dumnezeul meu, grăbește‐te în ajutorul meu!
13Să se rușineze și să se piardă cei ce sunt împotriva sufletului meu; să fie acoperiți cu ocară și rușine cei ce‐mi caută nenorocirea.
14Dar eu voi nădăjdui pururea și te voi lăuda tot mai mult.
15Gura mea va spune toată ziua dreptatea ta și mântuirea ta; căci nu știu numărul lor.
16Voi veni cu faptele cele puternice ale Domnului Dumnezeu; voi pomeni dreptatea ta, numai a ta.
17Dumnezeule, tu m‐ai învățat din tinerețea mea și până acum am vestit lucrările tale minunate.
18Și chiar până la bătrânețe și căruntețe, Dumnezeule, nu mă părăsi, până voi vesti brațul tău neamului viitor, tăria ta tuturor celor ce vor veni.
19Și dreptatea ta este foarte înaltă, Dumnezeule, care ai făcut lucruri mari; Dumnezeule, cine este ca tine?
20Tu, care ne‐ai făcut să vedem strâmtorări multe și grele, iarăși ne vei însufleți și iarăși ne vei scoate din adâncimile pământului.
21Vei înmulți mărimea mea și te vei întoarce și mă vei mângâia.
22Și iarăși te voi lăuda cu psalteriul, voi lăuda adevărul tău, Dumnezeul meu, îți voi cânta laude cu harfa, Sfântul lui Israel!
23Buzele mele și sufletul meu pe care l‐ai răscumpărat se vor veseli când voi cânta laudele tale.
24Și limba mea va vorbi toată ziua de dreptatea ta, căci sunt rușinați, căci sunt roșiți cei ce‐mi caută nenorocirea.