1Dumnezeule, ne‐ai lepădat și ne‐ai risipit, te‐ai mâniat; întoarce‐ne iarăși.
2Ai cutremurat pământul, l‐ai despicat; vindecă spărturile, căci se clatină.
3Ai arătat poporului tău lucruri aspre, ne‐ai adăpat cu vin amețitor.
4Ai dat un steag celor ce se tem de tine, ca să‐l desfășoare pentru adevăr,
5ca să fie scăpați iubiții tăi. Mântuiește cu dreapta ta și răspunde‐ne!
6Dumnezeu a vorbit în sfințenia sa. Mă voi veseli, voi împărți Sihemul și voi măsura valea Sucotului.
7Al meu este Galaadul și al meu Manase, și Efraimul este apărarea capului meu, Iuda legiuitorul meu.
8Moabul este ligheanul meu, asupra Edomului îmi voi arunca încălțămintea; Filistio, strigă tare din pricina mea!
9Cine mă va duce la cetatea cea tare? Cine m‐a dus la Edom?
10Oare nu tu, Dumnezeule, care ne‐ai lepădat? Și nu ieși, Dumnezeule, cu oștirile noastre.
11Dă‐ne ajutor împotriva potrivnicului, căci mântuirea care vine de la om este zadarnică.
12Cu Dumnezeu vom face lucruri vitejești, căci el va călca în picioare pe potrivnicii noștri.