1Cu adevărat tace dreptatea? O vorbiți voi? Judecați voi cu drept, fii ai oamenilor?
2Da, în inimă lucrați răutate, cumpăniți silnicia mâinilor voastre pe pământ.
3Cei răi se abat din pântece. Îndată ce s‐au născut, ei rătăcesc vorbind minciuni.
4Otrava lor este ca otrava de șarpe, ei sunt ca aspida surdă, care își astupă urechea;
5ce n‐ascultă de glasul fermecătorilor, de al vrăjitorului celui mai iscusit.
6Dumnezeule, sfărâmă‐le dinții în gură, zdrobește dinții cei mari ai leilor celor tineri, Doamne!
7Să se topească ei ca apele care se scurg; când își țintește săgețile, să fie ca tocite.
8Să piară ca melcul care se topește și trece; ca nașterea înainte de vreme a femeii, care n‐a văzut soarele.
9Mai înainte ca oalele voastre să simtă spinii, verzi sau arzând, îi va lua vârtejul.
10Cel drept se va bucura când va vedea răzbunarea. Își va spăla picioarele în sângele celui rău.
11Și oamenii vor zice: Da, este un rod pentru cel drept. Da, este un Dumnezeu care judecă pământul.