Psalms 551931

1Pleacă urechea, Dumnezeule, la rugăciunea mea și nu te ascunde de cererea mea!

2Ascultă‐mă și răspunde‐mi; rătăcesc în plângerea mea și gem

3de glasul vrăjmașului, de apăsarea celui rău; căci ei aruncă nelegiuire peste mine și mă prigonesc cu mânie.

4Mi se sbate inima înăuntru și spaime de moarte au căzut peste mine.

5Frică și cutremur au venit peste mine și fior de groază m‐a acoperit.

6Și am zis: O, de aș avea aripi ca de un porumbel! Aș zbura și m‐aș odihni.

7Iată, aș zbura departe, aș mânea în pustie.

8M‐aș grăbi să scap dinaintea vântului aprig, dinaintea furtunii.

9Înghite‐i, Doamne, împarte‐le limba lor, căci am văzut asuprire și ceartă în cetate.

10Zi și noapte ei îi dau ocol pe ziduri și nelegiuirea și nenorocirea sunt în mijlocul ei.

11Răutatea este în mijlocul ei și apăsarea și vicleșugul nu se depărtează din ulițele ei.

12Căci nu un vrăjmaș m‐a batjocorit: aș fi suferit; nu cel ce mă urăște s‐a mărit împotriva mea, m‐aș fi ascuns de el.

13Ci tu, un om deopotrivă mie, cel mai de aproape al meu și prietenul meu.

14Noi am avut dulci destăinuiri împreună! Am mers cu gloata la casa lui Dumnezeu.

15Să‐i apuce moartea! Să se coboare de vii în Șeol! Căci este răutate în locuința lor în mijlocul lor.

16Dar eu voi chema pe Dumnezeu și Domnul mă va mântui.

17Seara și dimineața și la amiază mă voi plânge și mă voi tângui și el va auzi glasul meu.

18El a răscumpărat în pace sufletul meu din lupta care era împotriva mea, căci mulți au fost asupra mea.

19Dumnezeu va auzi și le va răspunde, el care rămâne din vechime: pentru că nu este nicio schimbare în ei și nu se tem de Dumnezeu.

20El și‐a întins mâinile împotriva celor ce erau în pace cu el, a pângărit legământul său.

21Gura lui era alunecoasă ca untul, dar inima sa era război, cuvintele sale erau mai moi decât untdelemnul, dar erau săbii scoase.

22Aruncă asupra Domnului sarcina ta și el te va sprijini. El nu va lăsa niciodată să se clatine cel drept.

23Ci tu, Dumnezeule, îi vei coborî în adâncul pieirii. Bărbați de sânge și amăgitori, nu vor trăi jumătate din zilele lor. Dar eu mă voi încrede în tine.

© British and Foreign Bible Society (BFBS) 2018 © Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 2018

Choose Translation

Switch translation for Psalms 55.

Reading Settings

Paragraph viewDisplay verses as flowing paragraphs instead of individual lines
Show verse numbersDisplay verse numbers inline
Red letterHighlight the words of Christ in red

Sign in to save your reading preferences across sessions.