1Cum dorește cerbul după izvoarele de apă, așa dorește sufletul meu dună tine, Dumnezeule!
2Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu; când voi veni și mă voi arăta înaintea lui Dumnezeu?
3Lacrimile mele au fost pâinea mea zi și noapte, când mi se zicea toată ziua: Unde este Dumnezeul tău?
4Îmi aduceam aminte de aceste lucruri și‐mi vărsam sufletul în mine: cum mergeam cu gloata, cum mă duceam cu ei la casa lui Dumnezeu, cu glas de bucurie și de laudă, o mulțime în sărbătoare.
5Pentru ce ești mâhnit, suflete al meu? Și de ce ești neliniștit înăuntrul meu? Nădăjduiește în Dumnezeu; căci încă îl voi lăuda pentru mântuirea feței sale.
6Dumnezeul meu, sufletul meu este mâhnit înăuntrul meu, de aceea îmi aduc aminte de tine din țara Iordanului și a Hermonului, din muntele Mițear.
7Adânc cheamă pe adânc la vuietul căderilor tale de apă, toate valurile tale și talazurile tale au trecut peste mine.
8Ziua, Domnul va porunci îndurarea sa și noaptea cântarea lui va fi cu mine, rugăciunea mea către Dumnezeul vieții mele.
9Voi zice către Dumnezeu, stânca mea: Pentru ce m‐ai uitat? De ce umblu în jale sub apăsarea vrăjmașului?
10Protivnicii mei mă ocărăsc ca o sabie în oasele mele, zicându‐mi toată ziua: Unde este Dumnezeul tău?
11Pentru ce ești mâhnit suflete al meu? Și de ce ești neliniștit înăuntrul meu? Nădăjduiește în Dumnezeu; căci încă îl voi lăuda: pe el, mântuirea feței mele și Dumnezeul meu!