1La râurile Babilonului, acolo am șezut jos și am plâns, când ne‐am adus aminte de Sion.
2Pe sălciile din mijlocul lui ne‐am spânzurat harfele.
3Căci acolo cei ce ne‐au dus robi ne cereau cântări și cei ce ne‐au făcut să gemem ne cereau bucurie, zicând: Cântați‐ne din cântările Sionului. —
4Cum să cântăm o cântare a Domnului pe un pământ străin?
5De te voi uita, Ierusalime, să se uite dreapta mea!
6Să mi se lipească limba de cerul gurii mele, de nu‐mi voi aduce aminte de tine, de nu voi pune Ierusalimul în capul bucuriei mele.
7Adu‐ți aminte, Doamne, de copiii Edomului, care în ziua Ierusalimului ziceau: Radeți‐l, radeți‐l, până în temelii.
8O, fată a Babilonului, cea care ai să fii pustiită, ferice de cel ce‐ți va răsplăti ce ne‐ai făcut.
9Ferice de acela care va apuca pe pruncii tăi și‐i va zdrobi de stâncă.