1Proverbele lui Solomon, fiul lui David, împăratul lui Israel:
2ca să se cunoască înțelepciunea și învățătura, ca să se deosebească cuvintele priceperii:
3ca să capete învățătura prevederii, dreptății, judecății și nepărtinirii;
4pentru a da agerime de minte celor proști, cunoștință și cumințenie celui tînăr;
5să audă înțeleptul și să crească în învățătură, și cel cu pricepere să ajungă la sfaturi sănătoase;
6și să priceapă un proverb și o vorbire cu tâlc, cuvintele înțelepților și cimiliturile lor.
7Frica Domnului este începutul cunoștinței; dar nebunii nesocotesc înțelepciunea și învățătura.
8Ascultă, fiul meu, învățătura tatălui tău și nu părăsi îndrumarea mamei tale.
9Căci ele vor fi o cunună plăcută pentru capul tău și lanțuri în jurul gâtului tău.
10Fiul meu, dacă te vor ademeni păcătoșii, nu te învoi.
11Dacă vor zice: Vino cu noi, să pândim sânge, să întindem curse fără cuvânt celui nevinovat;
12să‐i înghițim de vii ca Șeolul și întregi ca pe cei ce se coboară în groapă;
13vom găsi averi scumpe, ne vom umplea casele de pradă;
14tu vei arunca sorțul tău cu noi, o pungă va fi pentru noi toți:
15fiul meu, nu umbla pe un drum cu ei, oprește‐ți piciorul de la cărarea lor;
16căci picioarele lor aleargă la rău și se grăbesc să verse sânge.
17Căci în zadar se întinde lațul în ochii vreunei înaripate.
18Și aceștia își pândesc sângele lor înșiși, întind cursă sufletelor lor.
19Așa sunt cărările oricui este lacom de câștig necinstit: el ia viața stăpânului său.
20Înțelepciunea strigă tare în uliță; își înalță glasul în locuri largi;
21strigă la capătul ulițelor zgomotoase, la intrarea porților, își rostește cuvintele în cetate:
22Până când, proștilor, veți iubi prostia, și până când batjocoritorii se vor desfăta în batjocură și nebunii vor urî cunoștința?
23Întoarceți‐vă la mustrarea mea: iată, voi vărsa duhul meu peste voi, vă voi face cunoscut cuvintele mele.
24Deoarece am chemat și n‐ați voit să auziți; mi‐am întins mâna și nimeni nu s‐a uitat;
25ci ați lepădat orice sfat al meu și n‐ați voit mustrarea mea:
26și eu voi râde în ziua nenorocirii voastre: îmi voi bate joc când va veni frica voastră.
27Când va năvăli frica voastră ca un vârtej, și nenorocirea voastră va veni ca o furtună, când vor veni peste voi lipsă și strâmtorare;
28atunci mă vor chema, dar nu voi răspunde; mă vor căuta cu tot dinadinsul, dar nu mă vor afla:
29căci au urât cunoștința și n‐au ales frica Domnului;
30n‐au voit sfatul meu, au disprețuit orice mustrare a mea;
31deci vor mânca rodul căii lor și se vor sătura cu sfaturile lor.
32Căci abaterea celor proști îi va omorî și nepăsarea nebunilor îi va pierde.
33Dar oricine mă ascultă pe mine va locui la adăpost și va fi liniștit, fără frică de rău.