Numbers 14
1 Și toată adunarea și‐a ridicat glasul și a strigat și poporul a plâns în noaptea aceea.
2 Și toți copiii lui Israel au cârtit împotriva lui Moise și împotriva lui Aaron și toată adunarea le‐a zis: O, de am fi murit în țara Egiptului! Sau de am fi murit în această pustie!
3 Și pentru ce ne‐a adus Domnul în țara aceasta, ca să cădem de sabie, ca nevestele noastre și copilașii noștri să fie de pradă? Oare n‐ar fi mai bine pentru noi să ne întoarcem în Egipt?
4 Și au zis unul către altul: Să punem un cap și să ne întoarcem în Egipt.
5 Atunci Moise și Aaron au căzut pe fețele lor înaintea întregii adunări a copiilor lui Israel.
6 Și Iosua, fiul lui Nun, și Caleb, fiul lui Iefune, care erau din cei ce iscodiseră țara, și‐au rupt hainele.
7 Și au vorbit către toată adunarea copiilor lui Israel zicând: Țara, pe care am străbătut‐o ca s‐o iscodim, este o țară foarte, foarte bună.
8 Dacă Domnul va avea plăcere de noi, ne va aduce în țara aceasța și ne‐o va da, țară în care curge lapte și miere.
9 Numai nu vă răzvrătiți împotriva Domnului și nu vă temeți de poporul țării, căci ei sunt pâine pentru noi; ocrotirea lor s‐a depărtat de la ei și Domnul este cu noi; nu vă temeți de ei.
10 Și toată adunarea a vorbit să‐i ucidă cu pietre. Și slava Domnului s‐a arătat tuturor copiilor lui Israel în cortul întâlnirii.
11 Și Domnul a zis lui Moise: Până când mă va disprețui poporul acesta? Și până când nu vor crede ei în mine, pentru toate semnele pe care le‐am făcut între ei?
12 Îi voi lovi cu ciumă și‐i voi stârpi, și pe tine te voi face un popor mai mare și mai tare decât ei.
13 Și Moise a zis Domnului: Dar egiptenii vor auzi; căci prin puterea ta ai scos pe poporul acesta din mijlocul lor.
14 Și vor spune locuitorilor acestei țări, care au auzit că tu, Doamne, ești în mijlocul acestui popor, că tu, Doamne, ești văzut ochi către ochi și că norul tău stă deasupra lor, și că tu mergi înaintea lor, într‐un stâlp de nor ziua și într‐un stâlp de foc noaptea.
15 Și acum dacă vei omorî pe poporul acesta ca pe un singur om, atunci neamurile care au auzit vestea ta vor vorbi, zicând:
16 Fiindcă Domnul n‐a putut să aducă pe poporul acesta în țara pe care le‐o jurase, de aceea i‐a omorât în pustie.
17 Și acum, rogu‐te, să se mărească puterea Domnului după cum ai vorbit zicând:
18 Domnul este încet la mânie și bogat în îndurare, care iartă nelegiuirea și călcarea de lege și care nu socotește pe cel vinovat nevinovat, care cercetează nelegiuirea părinților în copii până în al treilea și al patrulea neam.
19 Iartă, te rog, nelegiuirea poporului acestuia după mărimea îndurării tale și după cum ai iertat pe poporul acesta, din Egipt și până acum.
20 Și Domnul a zis: Am iertat după cuvântul tău.
21 Dar cu adevărat, viu sunt eu, și tot pământul se va umplea de slava Domnului.
22 Căci toți acei bărbați care au văzut slava mea și semnele mele, pe care le‐am făcut în Egipt și în pustie, și m‐au ispitit de zece ori până acum și n‐au ascultat de glasul meu,
23 de vor vedea ei țara pe care am jurat‐o părinților lor! Niciunul din aceia care m‐au disprețuit n‐o vor vedea.
24 Dar pe robul meu Caleb, fiindcă a fost alt duh cu el și m‐a urmat pe deplin, îl voi face să intre în țara în care s‐a dus, și sămânța lui o va stăpâni.
25 Și amalecitul și cananitul locuiesc în vale. Mâine întoarceți‐vă și plecați în pustie pe calea spre Marea‐Roșie.
26 Și Domnul a vorbit lui Moise și lui Aaron zicând:
27 Până când să rabd eu această adunare rea, care cârtește împotriva mea? Am auzit cârtirile copiilor lui Israel cu care cârtesc împotriva mea.
28 Spune‐le: Viu sunt eu, zice Domnul, de nu vă voi face cum ați vorbit în urechile mele!
29 Trupurile voastre moarte vor cădea în pustia aceasta. Și toți aceia, care au fost numărați dintre voi, după numărul vostru întreg, de la douăzeci de ani și mai sus, care ați cârtit împotriva mea,
30 de veți intra voi în țara, pentru care mi‐am ridicat mâna că vă voi face să locuiți în ea, afară de Caleb, fiul lui Iefune, și de Iosua, fiul lui Nun.
31 Dar pe pruncii voștri, despre care ați zis că vor fi pradă, îi voi face să intre și vor cunoaște țara pe care ați disprețuit‐o voi.
32 Și voi, trupurile voastre moarte vor cădea în această pustie.
33 Și copiii voștri vor fi păstori în pustie patruzeci de ani, și vor purta curviile voastre, până ce trupurile voastre moarte se vor pierde în pustie.
34 După numărul zilelor în care ați iscodit țara, patruzeci de zile, de fiecare zi un an, vă veți purta nelegiuirile, patruzeci de ani, și veți cunoaște înstrăinarea mea de voi.
35 Eu, Domnul, am vorbit, de nu voi face aceasta la toată această adunare rea, care s‐a întâlnit împreună împotriva mea. Se vor pierde în pustia aceasta și vor muri în ea.
36 Și bărbații, pe care‐i trimisese Moise să iscodească țara, și care s‐au întors și au făcut pe toată adunarea să cârtească împotriva lui, aducând vorbă rea despre țară:
37 bărbații aceia care au adus vorbă rea despre țară au murit de rană înaintea Domnului.
38 Dar Iosua, fiul lui Nun, și Caleb, fiul lui Iefune, au rămas vii din bărbații care merseseră să iscodească țara.
39 Și Moise a spus aceste cuvinte tuturor copiilor lui Israel și poporul s‐a jelit foarte mult.
40 Și s‐au sculat de dimineață și s‐au suit pe vârful muntelui zicând: Iată‐ne și ne vom sui la locul pe care l‐a făgăduit Domnul; căci am păcătuit.
41 Și Moise a zis: Pentru ce călcați acum porunca Domnului? Căci nu veți izbuti!
42 Nu vă suiți, căci Domnul nu este în mijlocul vostru, ca să nu fiți bătuți dinaintea vrăjmașilor voștri.
43 Căci amalecitul și cananitul sunt înaintea voastră și veți cădea de sabie; căci odată ce v‐ați abătut de pe urma Domnului, Domnul nu va fi cu voi.
44 Și s‐au încumetat să se suie pe vârful muntelui, dar chivotul legământului Domnului și Moise nu s‐au mișcat din mijlocul taberei.
45 Și amalecitul și cananitul, care locuiau pe muntele acela, s‐au pogorât și i‐au bătut și i‐au tăiat în bucăți până la Horma.