1Și a fost așa: când poporul cârtea, a fost rău în urechile Domnului; și Domnul a auzit și mânia lui s‐a aprins, și focul Domnului a ars între ei și a mistuit în marginea taberei.
2Și poporul a strigat către Moise și Moise s‐a rugat Domnului și focul s‐a stins.
3Și au pus numele locului aceluia Tabeera, pentru că focul Domnului arsese între ei.
4Și gloata amestecată care era între ei a poftit; și chiar și copiii lui Israel au plâns iarăși și au zis: Cine ne va da carne să mâncăm?
5Ne aducem aminte de peștele, pe care‐l mâncam în Egipt degeaba, de castraveți și de pepeni și de praji și de cepe și de usturoi.
6Și acum ni s‐a uscat sufletul; înaintea ochilor noștri nu este nimic decât mana aceasta.
7Și mana era ca sămânța de coriandru și înfățișarea ei era ca înfățișarea de bedelium.
8Poporul se risipea și o strângea; și o măcinau cu râșnița sau o pisau în piuă, și o fierbeau în oale și făceau turte din ea; și gustul ei era ca gustul de turte cu untdelemn.
9Și când cădea roua peste tabără noaptea, cădea și mana deasupra.
10Și Moise a auzit pe popor plângând prin familiile lor, fiecare la intrarea cortului său. Și mânia Domnului s‐a aprins foarte tare și a fost rău în ochii lui Moise.
11Și Moise a zis Domnului: Pentru ce ai făcut rău robului tău? și pentru ce am aflat eu har înaintea ochilor tăi de ai pus asupra mea sarcina acestui popor întreg?
12Oare eu am zămislit pe tot poporul acesta, eu i‐am născut ca să‐mi zici: Poartă‐i în sânul tău cum poartă o doică pe sugaciu, până în țara pe care ai jurat‐o părinților lor?
13De unde să am carne ca să dau la tot poporul acesta? Căci ei plâng la mine zicând: Dă‐ne carne să mâncăm.
14Nu pot să port singur tot poporul acesta, căci este prea greu pentru mine.
15Și dacă așa faci cu mine, omoară‐mă deci, te rog, dacă am aflat har în ochii tăi și să nu‐mi văd nenorocirea!
16Și Domnul a zis lui Moise: Strânge‐mi șaptezeci de bărbați dintre bătrânii lui Israel, pe care‐i cunoști că sunt bătrânii poporului și ispravnici peste ei; și adu‐i la cortul întâlnirii și să stea acolo cu tine.
17Și mă voi pogorî și voi vorbi acolo cu tine; și voi lua din Duhul care este peste tine și‐l voi pune peste ei; și vor purta sarcina poporului cu tine și n‐o vei purta singur.
18Și zi poporului: Sfințiți‐vă pentru mâine și veți mânca și carne. Căci ați plâns în urechile Domnului zicând: Cine ne va da carne să mâncăm? Căci era bine de noi în Egipt! Și Domnul vă va da carne și veți mânca.
19Nu o zi veți mânca nici două zile, nici cinci zile, nici zece zile, nici douăzeci de zile;
20ci o lună de zile până vă va ieși pe nări și vi se va face greață; pentru că ați lepădat pe Domnul care este între voi și ați plâns înaintea lui zicând: Pentru ce am ieșit din Egipt?
21Și Moise a zis: Șase sute de mii de bărbați pedeștri este poporul în mijlocul căruia sunt eu; și tu ai zis: Le voi da carne să mănânce o lună de zile.
22Se vor junghia oare cirezi și turme pentru ei ca să‐i îndestuleze? Sau se vor strânge toți peștii din mare pentru ei ca să‐i îndestuleze?
23Și Domnul a zis lui Moise: Oare s‐a scurtat mâna Domnului? Vei vedea acum dacă cuvântul meu se va împlini sau nu.
24Și Moise a ieșit și a spus poporului cuvintele Domnului; și a strâns șaptezeci de bărbați dintre bătrânii poporului și i‐a pus împrejurul cortului.
25Și Domnul s‐a pogorât în nor și i‐a vorbit și a luat din Duhul care era peste el și l‐a pus peste cei șaptezeci de bătrâni. Și a fost așa: când s‐a odihnit Duhul peste ei, au prorocit, dar n‐au mai făcut așa.
26Și doi bărbați au rămas în tabără; numele unuia era Eldad și numele celuilalt Medad; și Duhul s‐a odihnit peste ei. Și ei erau printre cei scriși, dar nu ieșiseră afară la cort și proroceau în tabără.
27Și un tânăr a alergat și a spus lui Moise și a zis: Eldad și Medad prorocesc în tabără.
28Și Iosua, fiul lui Nun, slujitorul lui Moise, unul din tinerii săi aleși, a răspuns și a zis: Domnul meu Moise, oprește‐i!
29Dar Moise i‐a zis: Ești gelos pentru mine? O, de ar fi tot poporul Domnului proroci, de și‐ar pune Domnul Duhul său peste ei!
30Și Moise s‐a întors în tabără, el și bătrânii lui Israel.
31Și a ieșit un vânt de la Domnul, și a adus prepelițe de la mare și le‐a aruncat peste tabără, cale cam de o zi încoace și cale cam de o zi încolo, de jur împrejurul taberei, și de doi coți pe deasupra feței pământului.
32Și poporul s‐a sculat toată ziua aceea și toată noaptea și toată ziua următoare și a strâns prepelițe; cel ce a strâns puțin a strâns zece omeri; și și le‐au întins de jur împrejurul taberei.
33Carnea era încă între dinții lor, până a fi tăiată, când s‐a aprins mânia Domnului împotriva poporului și Domnul a lovit pe popor cu o foarte mare rană.
34Și au pus numele locului aceluia Chibrot‐Hataava, pentru că acolo au înmormântat pe poporul care a poftit.
35De la Chibrot‐Hataava, poporul a plecat la Hațerot și au fost la Hațerot.