Mark 4
1 Și a început iarăși să‐i învețe lângă mare. Și foarte multă gloată s‐a adunat la el încât el a intrat în corabie ca să șadă în mare și toată gloata era lângă mare pe pământ.
2 Și‐i învăța multe în pilde și în învățătura sa le zicea:
3 Ascultați. Iată, a ieșit semănătorul să semene.
4 Și a fost așa: Când semăna, una a căzut lângă cale și au venit păsările și au mâncat‐o.
5 Și alta a căzut pe loc stâncos, unde n‐avea pământ mult și îndată a răsărit, pentru că n‐avea adâncime de pământ.
6 Și când a răsărit soarele, a fost arsă de arșiță și, pentru că n‐avea rădăcină, s‐a uscat.
7 Și alta a căzut între spini și spinii au crescut și au înecat‐o, și n‐a dat rod.
8 Și altele au căzut pe pământul cel bun și au dat rod înălțându‐se și crescând și au adus: una treizeci și alta șaizeci și alta o sută.
9 Și a zis: Cine are urechi de auzit, să audă.
10 Și când a fost singur, cei ce erau pe lângă el, împreună cu cei doisprezece, l‐au întrebat despre pilde.
11 Și le‐a zis: Vouă vă este dată taina Împărăției lui Dumnezeu, iar pentru cei de afară toate se fac în pilde,
12 ca văzând să vadă și să nu zărească și auzind să audă și să nu priceapă, ca nu cumva să se întoarcă și să li se ierte păcatele.
13 Și le zice: Nu știți pilda aceasta? Și cum veți cunoaște toate pildele?
14 Semănătorul seamănă cuvântul.
15 Iar aceștia sunt cei de lângă cale unde se seamănă cuvântul; și când au auzit, îndată vine Satana și ia cuvântul cel semănat în ei.
16 Și aceștia de asemenea sunt cei semănați pe loc stâncos care, când au auzit cuvântul, îndată îl primesc cu bucurie.
17 Și n‐au rădăcină în sine, ci sunt până la o vreme; apoi când se face o strâmtorare sau prigonire pentru cuvânt, îndată se poticnesc.
18 Și alții sunt cei semănați între spini; aceștia sunt cei ce au auzit cuvântul,
19 și grijile veacului și amăgirea avuției și poftele de altele intrând îneacă cuvântul și se face neroditor.
20 Și cei ce sunt semănați pe pământul cel bun sunt cei care aud cuvântul și‐l primesc și fac rod: unul treizeci și unul șaizeci și unul o sută.
21 Și le‐a zis: Nu cumva este adusă candela ca să fie pusă sub obroc sau sub pat? Oare nu ca să fie pusă în sfeșnic?
22 Căci nu este ceva ascuns care să nu fie dat pe față, nici n‐a fost ceva ascuns decât ca să vină la arătare.
23 Dacă cineva are urechi de auzit să audă.
24 Și le‐a zis: Luați seama ce auziți. Cu ce măsură măsurați, vi se va măsura și vi se va da mai mult.
25 Căci cine are i se va da și cine n‐are, i se va lua și ce are.
26 Și a zis: Așa este Împărăția lui Dumnezeu, cum aruncă un om sămânța pe pământ,
27 și doarme și se scoală noaptea și ziua și sămânța răsare și crește, el însuși nu știe cum.
28 Pământul aduce rod de la sine, mai întâi firul verde, apoi spicul, apoi grâul deplin în spic.
29 Iar când rodul este copt, îndată trimite secerea, căci a sosit secerișul.
30 Și a zis: Cum să asemănăm Împărăția lui Dumnezeu sau în ce pildă s‐o punem?
31 Este ca un grăunte de muștar care, când se seamănă pe pământ, este mai mic decât toate semințele de pe pământ.
32 Dar când s‐a semănat, crește și se face mai mare decât toate ierburile și face ramuri mari încât păsările cerului pot locui sub umbra lui.
33 Și le vorbea cuvântul în multe pilde de felul acesta, după cum puteau să audă.
34 Și fără pildă nu le vorbea; dar la o parte lămurea toate ucenicilor săi.
35 Și în ziua aceea făcându‐se seară, le zice: Să trecem dincolo.
36 Și lăsând ei gloata, îl iau cu ei cum era în corabie: și erau alte corăbii cu el.
37 Și se face o furtună mare de vânt și valurile se prăvăleau peste corabie, încât acum era să se umple corabia.
38 Și el era în partea din urmă a corăbiei dormind pe căpătâi; și‐l deșteaptă și‐i zic: Învățătorule, nu‐ți este grijă că pierim?
39 Și s‐a sculat și a certat vântul și a zis mării: Taci, fii liniștită. Și vântul s‐a potolit și s‐a făcut o liniște mare.
40 Și le‐a zis: Pentru ce sunteți așa fricoși? Cum n‐aveți credință?
41 Și s‐au temut cu temere mare și ziceau între ei: Cine este dar acesta că și vântul și marea ascultă de el?