Luke 9
1 Și a chemat la sine pe cei doisprezece și le‐a dat putere și stăpânire peste toți dracii și să tămăduiască boli.
2 Și i‐a trimis să propovăduiască Împărăția lui Dumnezeu și să vindece pe bolnavi.
3 Și le‐a zis: Nu luați nimic pe cale, nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici argint; nici să n‐aveți două haine.
4 Și in orice casă veți intra, rămâneți acolo, și de acolo plecați.
5 Și câți nu vă primesc, când veți pleca din cetatea aceea, scuturați praful de pe picioarele voastre spre mărturie împotriva lor.
6 Iar ei au plecat și umblau din sat în sat vestind Evaghelia și tămăduind pretutindeni.
7 Și Irod tetrarhul a auzit vorbind despre toate cele ce se făceau și era în nedumerire despre ce se spunea de unii că Ioan s‐a sculat dintre cei morți,
8 iar de alții că s‐a arătat Ilie; iar de alții că s‐a sculat un proroc oarecare din cei vechi.
9 Iar Irod a zis: Lui Ioan i‐am tăiat capul; dar cine este acesta despre care aud astfel de lucruri? Și căuta să‐l vadă.
10 Și când s‐au întors apostolii, i‐au spus cele ce au făcut. Și el i‐a luat cu sine și s‐a dus la o parte la o cetate numită Betsaida.
11 Și gloatele când au aflat l‐au urmat și el i‐a primit bine și le vorbea despre Împărăția lui Dumnezeu și vindeca pe cei ce aveau trebuință de tămăduire.
12 Iar ziua a început să se plece și cei doisprezece au venit la el și i‐au zis: Dă drumul gloatei ca să se ducă în satele și în locurile dimprejur și să poposească și să‐și găsească merinde, pentru că aici suntem într‐un loc pustiu.
13 Iar el le‐a zis: Dați‐le voi să mănânce. Iar ei au zis: N‐avem mai mult decât cinci pâini și doi pești, afară numai dacă ne‐am duce și am cumpăra de mâncare la tot poporul acesta.
14 Și erau ca la cinci mii de bărbați. Iar el a zis ucenicilor săi: Așezați‐i la masă în cete de câte cincizeci.
15 Și au făcut astfel și i‐au așezat pe toți la masă.
16 Iar el a luat cele cinci pâini și cei doi pești și s‐a uitat spre cer și le‐a binecuvântat și a frânt și a dat ucenicilor ca să dea la gloată.
17 Și toți au mâncat și s‐au săturat și s‐a luat ce le‐a rămas din fărâmituri, douăsprezece coșuri.
18 Și a fost așa: când se ruga el singur, ucenicii erau cu el. Și i‐a întrebat zicând: Cine zic gloatele că sunt eu?
19 Iar ei au răspuns și au zis: Ioan Botezătorul. Iar alții zic: Ilie. Iar alții că s‐a sculat un proroc oarecare dintre cei vechi.
20 Și le‐a zis: Dar voi cine ziceți că sunt eu? Și Petru a răspuns și a zis: Hristosul lui Dumnezeu.
21 Și le‐a vorbit stăruitor și le ‐a poruncit să nu spună aceasta la nimeni,
22 zicând: Trebuie ca Fiul omului să sufere multe și să fie lepădat de bătrâni și de mai marii preoților și cărturari și să fie omorât și a treia zi să învie.
23 Și zicea tuturor: Dacă voiește cineva să vină după mine, să se lepede de sine însuși și să‐și ia crucea în fiecare zi și să mă urmeze.
24 Căci cine va voi să‐și mântuiască viața, o va pierde; dar cine își va pierde viața pentru mine, acela o va mântui.
25 Căci ce folosește unui om de câștigă lumea întreagă și se pierde pe sine însuși sau se păgubește?
26 Căci cine se va rușina de mine și de cuvintele mele, de acela se va rușina Fiul omului când va veni în slava sa și a Tatălui și a sfinților îngeri.
27 Și vă spun cu adevărat: Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta deloc moarte până vor vedea Împărăția lui Dumnezeu.
28 Și a fost așa: ca la opt zile după cuvintele acestea, a luat cu sine pe Petru și pe Ioan și pe Iacov și s‐a suit în munte ca să se roage.
29 Și pe când se ruga, chipul feței lui s‐a făcut altul și îmbrăcămintea lui albă, strălucind.
30 Și iată, vorbeau cu el doi bărbați, care erau Moise și Ilie,
31 care s‐au arătat în slavă și spuneau despre moartea sa pe care avea s‐o împlinească în Ierusalim.
32 Iar Petru și cei cu el erau îngreuiați de somn; iar când s‐au deșteptat bine, au văzut slava lui și pe cei doi bărbați care stăteau cu el.
33 Și a fost așa: pe când se despărțeau ei de el, Petru a zis lui Isus: Stăpâne, este bine să fim aici și să facem trei colibe, una ție și una lui Moise și una lui Ilie. Căci nu știa ce vorbește.
34 Și pe când zicea el acestea, s‐a făcut un nor și i‐a umbrit și s‐au înspăimântat când au intrat în nor.
35 Și s‐a făcut un glas din nor zicând: Acesta este Fiul meu, cel ales, ascultați de el.
36 Și când se făcea glasul, Isus s‐a aflat singur. Și ei au tăcut și n‐au spus în acele zile nimănui nimic din cele ce văzuseră.
37 Și a fost așa: în ziua următoare când s‐au coborât de pe munte, l‐a întâmpinat gloată multă.
38 Și iată un bărbat din gloată a strigat zicând: Învățătorule, te rog, uită‐te spre fiul meu pentru că îl am numai pe el.
39 Și iată, un duh îl apucă și deodată strigă și‐l sfâșie cu spumă și abia se depărtează de la el după ce l‐a zdrobit.
40 Și m‐am rugat de ucenicii tăi ca să‐l scoată afară, dar n‐au putut.
41 Și Isus a răspuns și a zis: O neam necredincios și sucit, până când voi fi la voi și vă voi îngădui? Adu aici pe fiul tău.
42 Și pe când venea el încă, l‐a sfâșiat dracul și l‐a zguduit tare. Dar Isus a certat duhul necurat și a tămăduit pe băiat și l‐a dat înapoi tatălui său.
43 Și toți au rămas uimiți de mărimea lui Dumnezeu. Dar pe când toți se minunau de toate câte făcea, el a zis ucenicilor săi:
44 Puneți‐vă în urechi cuvintele acestea: căci Fiul omului are să fie dat în mâinile oamenilor.
45 Dar ei nu înțelegeau graiul acesta și era ascuns de ei, ca să nu‐l priceapă: și se temeau să‐l întrebe despre graiul acesta.
46 Și a intrat o gândire în ei, adică cine dintre ei ar fi mai mare.
47 Iar Isus, cunoscând gândirea inimii lor, a luat un copilaș și l‐a pus lângă sine
48 și le‐a zis: Oricine va primi pe acest copilaș în numele meu, mă primește pe mine și oricine mă va primi pe mine, primește pe cel ce m‐a trimis pe mine; căci cine este mai mic între voi toți, acela este mare.
49 Și Ioan a răspuns și a zis: Stăpâne, am văzut pe unul scoțând draci în numele tău și l‐am oprit, pentru că nu urmează cu noi.
50 Și Isus i‐a zis: Nu‐ l opriți, căci cine nu este împotriva voastră este pentru voi.
51 Și a fost așa: când erau pe împlinite zilele înălțării sale, și‐a îndreptat fața hotărât ca să meargă la Ierusalim.
52 Și a trimis soli înaintea feței sale. Și ei s‐au dus și au intrat într‐un sat de samariteni ca să gătească pentru el.
53 Și nu l‐au primit pentru că fața lui era îndreptată ca să meargă spre Ierusalim.
54 Și când au văzut aceasta ucenicii săi Iacov și Ioan, au zis: Doamne, voiești să zicem ca să se pogoare foc din cer și să‐i mistuiască precum a făcut și Ilie?
55 Iar el s‐a întors și i‐a certat și a zis: Nu știți ce fel de duh sunteți; căci Fiul omului n‐a venit să piardă suflete de oameni, ci să‐i mântuiască.
56 Și s‐au dus într‐alt sat.
57 Și pe când mergeau pe cale, unul i‐a zis: Te voi urma oriunde vei merge.
58 Și Isus i‐a zis: Vulpile au vizuini și păsările cerului au locuințe, dar Fiul omului n‐are unde să‐și plece capul.
59 Și a zis către un altul: Urmează‐mă. Iar el a zis: Doamne, dă‐mi voie întâi să mă duc să îngrop pe tatăl meu.
60 Dar Isus i‐a zis: Lasă morții să‐și îngroape morții lor, iar tu du‐te și vestește în toate părțile Împărăția lui Dumnezeu.
61 Și un altul de asemenea a zis: Te voi urma, Doamne, dar întâi dă‐mi voie să‐mi iau rămas bun de la cei ce sunt în casa mea.
62 Dar Isus i‐a zis: Nimeni care și‐a pus mâna pe plug și se uită înapoi nu este potrivit pentru Împărăția lui Dumnezeu.