1Și Debora și Barac, fiul lui Abinoam, au cântat în ziua aceea, zicând:
2Căci povățuitorii au povățuit în Israel, căci poporul s‐a dat de bunăvoie, binecuvântați pe Domnul!
3Ascultați, împăraților! Plecați urechea, mai marilor! Eu, eu voi cânta Domnului, voi face o cântare de laudă Domnului Dumnezeului lui Israel.
4Doamne, când ai ieșit tu din Seir, când ai plecat din câmpiile Edomului, pământul s‐a cutremurat și cerurile au picurat, da, norii au picurat apă.
5Munții s‐au zguduit înaintea feței Domnului, Sinaiul acela înaintea Domnului Dumnezeului lui Israel.
6În zilele lui Șamgar, fiul lui Anat, în zilele Iaelei, căile erau neumblate și călătorii pe drumuri mari umblau pe cărări strâmbe.
7Cârmuitorii au încetat în Israel, au încetat până m‐am sculat eu, Debora, până m‐am sculat, eu, o mamă în Israel.
8Își alegeau dumnezei noi, atunci războiul era la porți. Se vedea oare un scut sau o suliță, la patruzeci de mii în Israel?
9Inima mea este către dregătorii lui Israel, care s‐au dat de bunăvoie în popor. Binecuvântați pe Domnul!
10Voi care încălecați pe măgărițe albe, care ședeți pe covoare, și care umblați pe cale, cântați!
11Din pricina glasului celor ce împart prada în mijlocul adăpătoarelor: acolo istorisesc ei dreptatea Domnului, dreptatea cârmuirii sale în Israel. Și poporul Domnului s‐a pogorât la porți.
12Deșteaptă‐te, deșteaptă‐te, Debora, deșteaptă‐te, deșteaptă‐te, rostește o cântare! Scoală‐te, Barac, și du robia ta roabă, fiu al lui Abinoam!
13Apoi, pogoară‐te, tu rămășiță de măreți, ca poporul său. Doamne, pogoară‐te cu mine în mijlocul vitejilor.
14Din Efraim vin cei a căror rădăcină e în Amalec. După tine era Beniamin între popoarele tale! Din Machir s‐au pogorât căpetenii și din Zabulon cei ce mânuiau toiagul cârmuitorului.
15Și mai marii lui Isahar erau cu Debora: și Isahar ca și Barac. Au fost trimiși în vale la picioarele lui; la pâraiele lui Ruben au fost mari hotărâri de inimă.
16De ce ai rămas între staule, ca să auzi fluierările turmelor? La pâraiele lui Ruben au fost mari sfătuiri de inimă!
17Galaadul a rămas dincolo de Iordan, și Dan pentru ce a rămas lângă corăbii? Așer a șezut pe țărmul mărilor și a rămas în porturile sale.
18Zabulon este un popor care și‐a primejduit viața până la moarte, asemenea și Neftali pe înălțimile câmpiei.
19Împărații au venit, s‐au războit. Atunci împărații Canaanului s‐au războit în Taanac la apele Meghidoului, dar n‐au luat pradă de argint.
20Din ceruri era lupta, stelele din mersurile lor s‐au războit cu Sisera!
21Râul Chison i‐a măturat, vechiul râu, râul Chison! Ai călcat puterea în picioare, suflete al meu!
22Atunci copitele cailor s‐au lovit de goana, de goana puternicilor lor.
23Blestemați Merozul, zice Îngerul Domnului, blestemați, blestemați pe locuitorii lui, căci ei n‐au venit în ajutorul Domnului, în ajutorul Domnului printre viteji.
24Binecuvântată să fie mai pe sus de femei Iael, nevasta lui Heber, Chenitul, binecuvântată mai pe sus de femeile care stau în cort!
25El a cerut apă, ea i‐a dat lapte; în potirul celor măreți ea i‐a adus unt.
26Ea și‐a întins mâna spre țăruș și dreapta ei spre ciocanul lucrătorilor și a lovit cu ciocanul pe Sisera, i‐a sfărâmat capul, a sfărâmat și i‐a străpuns tâmpla.
27El s‐a ghemuit la picioarele ei, a căzut, a zăcut jos; s‐a ghemuit la picioarele ei, a căzut. Unde s‐a ghemuit, acolo a căzut nimicit.
28Mama lui Sisera se uită pe fereastră și strigă prin zăbrele: Pentru ce întârzie carul său să vină? Pentru ce zăbovesc pașii carelor sale?
29Cele înțelepte dintre doamnele ei răspund și ea își răspunde singură:
30Oare n‐au găsit ei, n‐au împărțit ei prada: o fată, două fete de fiecare cap de bărbat, pradă de veșminte vopsite pentru Sisera, pradă de veșminte vopsite de broderie; o pereche de veșminte vopsite de broderie pentru grumazul prăzii.
31Așa să fie pierduți toți vrăjmașii tăi, Doamne! lar cei ce te iubesc să fie ca răsăritul soarelui în puterea sa! Și țara a avut odihnă patruzeci de ani.