Job 41931

1Și Elifaz Temanitul a răspuns și a zis:

2Dacă s‐ar încerca un cuvânt către tine, oare te vei mâhni? Dar cine se poate opri de a vorbi?

3Iată, tu ai învățat pe mulți și ai întărit mâinile slabe.

4Cuvintele tale au ridicat pe cel ce se poticnea și ai întărit genunchii ce se plecau:

5Și acum nenorocirea a venit peste tine și ești mâhnit, te atinge pe tine și ești tulburat!

6Oare n‐a fost frica de Dumnezeu încrederea ta și desăvârșirea căilor tale, nădejdea ta?

7Adu‐ți aminte, rogu‐te, cine a fost pierdut fiind nevinovat? Și unde au fost stârpiți drepții?

8După cum am văzut eu, cei ce ară nelegiuirea și seamănă tulburarea, aceia o seceră.

9Sunt pierduți de suflarea lui Dumnezeu și de strănutatul nărilor lui sunt mistuiți.

10Mugetul leului și glasul leului înfuriat și dinții leilor tineri sunt zdrobiți.

11Leul bătrân se pierde din lipsă de pradă și puii leoaicei se împrăștie.

12Un cuvânt s‐a furișat până la mine și urechea mea i‐a prins șoapta.

13În gânduri din vedenii de noapte, când cade somnul adânc peste oameni,

14teamă a venit peste mine și cutremur și a făcut să mi se înfioare toate oasele.

15Și un duh a trecut pe dinaintea feței mele; mi s‐a zbârlit părul pe trup.

16El a stat liniștit, dar nu i‐am cunoscut fața. Un chip era înaintea ochilor mei și am auzit un susur încet și un glas zicând:

17Oare va fi omul muritor mai drept decât Dumnezeu? Va fi omul mai curat decât Cel ce l‐a făcut?

18Iată, El nu se încrede în slujitorii săi și învinuiește pe îngerii săi de prostie:

19Cu cât mai mult pe cei ce locuiesc în case de lut, cu temelia în țărână, care sunt striviți înaintea moliei?

20De dimineața până seara sunt sfărâmați, sunt pierduți în veac fără să se ia aminte la ei.

21Nu este smulsă oare funia cortului lor în ei? Mor, și nu în înțelepciune!

© British and Foreign Bible Society (BFBS) 2018 © Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 2018

Choose Translation

Switch translation for Job 4.

Reading Settings

Paragraph viewDisplay verses as flowing paragraphs instead of individual lines
Show verse numbersDisplay verse numbers inline
Red letterHighlight the words of Christ in red

Sign in to save your reading preferences across sessions.