Job 201931

1Și Țofar Naamatitul a răspuns și a zis:

2De aceea îmi răspund gândurile, tocmai din pricina grabei care este în mine.

3Am auzit o mustrare care mă face de rușine și duhul priceperii mele îmi răspunde.

4Nu știi aceasta din vechime de când a fost pus omul pe pământ,

5că biruința celui rău este scurtă și bucuria celor nelegiuiți doar pentru o clipă?

6Chiar dacă înălțimea sa s‐ar ridica până la ceruri și capul său ar atinge norii,

7el tot va fi pierdut în veac ca gunoiul său: cei ce l‐au văzut vor zice: Unde este?

8Va zbura ca un vis și nu se va găsi. Da, va fugi ca o vedenie a nopții.

9Ochiul care l‐a văzut nu‐l va mai vedea; și locul său nu‐l va mai zări.

10Copiii săi vor căuta bunăvoința celor săraci și mâinile sale vor înapoia averea sa.

11Oasele sale sunt pline de tinereța sa, dar se va odihni cu el în țărână.

12Deși răutatea e dulce în gura sa, deși o ascunde sub limba sa,

13deși o cruță și n‐o lasă, ci o ține încă sub cerul gurii sale,

14totuși hrana sa se va preface în măruntaiele sale: fiere de aspidă va fi înăuntrul său.

15A înghițit bogății și iarăși le va vărsa: Dumnezeu le va arunca din pântecele lui.

16Va suge otravă de aspidă și limba năpârcii îl va ucide.

17Nu se va desfăta în pâraie, râuri curgătoare de miere și unt!

18Va da înapoi ce a câștigat prin muncă și nu‐l va înghiți. Va întoarce după prețul său și nu se va bucura de el.

19Fiindcă a apăsat și a părăsit pe săraci; a luat cu sila o casă și n‐o va zidi.

20Fiindcă n‐a cunoscut liniște în pântecele său, nu va scăpa nimic din ce‐i era mai scump.

21Nimic n‐a fost lăsat fără să‐l fi mâncat; pentru aceea bunăstarea sa nu va ține.

22Va fi lipsit în plină îndestulare și mâna fiecăruia care este în nevoie va veni peste el.

23Când să‐și umple pântecele, Dumnezeu va arunca asupra lui aprinderea mâniei sale și o va ploua peste el în mâncarea lui.

24Va fugi dinaintea armei de fier și‐l va străpunge arcul de aramă.

25Trage săgeata și‐i iese din trup: da, oțelul scânteietor îi iese din fiere; spaimele sunt peste el.

26Tot întunericul este păstrat pentru vistieriile lui: un foc nesuflat de om îl va mistui: va mistui ce a rămas în cortul lui.

27Cerurile îi vor descoperi nelegiuirea și pământul se va ridica împotriva lui.

28Venitul casei sale se va îndepărta, va curge în ziua mâniei Sale.

29Aceasta este partea omului rău de la Dumnezeu și moștenirea hotărâtă pentru el de la Dumnezeu.

© British and Foreign Bible Society (BFBS) 2018 © Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 2018

Choose Translation

Switch translation for Job 20.

Reading Settings

Paragraph viewDisplay verses as flowing paragraphs instead of individual lines
Show verse numbersDisplay verse numbers inline
Red letterHighlight the words of Christ in red

Sign in to save your reading preferences across sessions.