1În vremea aceea, zice Domnul, vor scoate oasele împăraților lui Iuda și oasele mai marilor lui și oasele preoților și oasele prorocilor și oasele locuitorilor Ierusalimului, din mormintele lor.
2Și le vor întinde în fața soarelui și în fața lunii și în fața întregii oști a cerurilor pe care le‐au iubit și cărora le‐au slujit și după care au umblat și pe care le‐au căutat și cărora li s‐au închinat. Nu vor fi adunate și nu vor fi înmormântate; vor fi gunoi pe fața pământului.
3Și toată rămășița va alege mai bine moartea decât viața, cei ce vor rămâne din această familie rea, care vor rămâne în toate locurile unde i‐am alungat, zice Domnul oștirilor.
4Și iarăși să le zici: Așa zice Domnul: Oare vor cădea oamenii și nu se vor scula? Se va abate cineva și nu se întoarce?
5De ce, deci, poporul acesta al Ierusalimului s‐a abătut cu o abatere necurmată? Ei țin tare la înșelăciune, nu voiesc să se întoarcă.
6Am ascultat și am auzit: nu vorbesc drept. Nimeni nu se căiește de răutatea sa zicând: Ce am făcut? Fiecare se întoarce la alergătura sa ca un cal care se năpustește în luptă.
7Chiar și barza în ceruri își cunoaște vremile; și turturica și rândunica și cocostârcul își păzesc vremea venirii lor; dar poporul meu nu cunoaște legea Domnului.
8Cum ziceți: Suntem înțelepți și Legea Domnului este cu noi? Dar iată, pana mincinoasă a cărturarilor a lucrat cu neadevăr.
9Înțelepții sunt rușinați, se înspăimântă și sunt prinși. Iată, ei au disprețuit cuvântul Domnului și ce înțelepciune este în ei?
10De aceea voi da nevestele lor altora, țarinele lor, celor ce le vor stăpâni; căci fiecare, de la cel mai mic până la cel mai mare, este dedat la lăcomie de bani; de la proroc până la preot, fiecare lucrează înșelăciune.
11Și au vindecat cu ușurătate rana fiicei poporului meu, zicând: Pace! Pace! Și nu era pace.
12Oare s‐au rușinat ei când au făcut urâciune? Nu, nicidecum nu s‐au rușinat și nu cunosc ce este roșirea. De aceea vor cădea printre cei ce cad; la vremea cercetării lor vor cădea, zice Domnul.
13Îi voi mistui cu totul, zice Domnul: Nu vor fi struguri în viță, nici smochine pe smochini; și frunza se va veșteji; și le‐am dat celor ce vor trece peste ei.
14De ce ședem liniștiți? Adunați‐vă și să intrăm în cetățile întărite și să tăcem acolo. Căci Domnul Dumnezeul nostru ne‐a adus la tăcere și ne‐a dat să bem apă de fiere. Căci am păcătuit împotriva Domnului.
15Am așteptat pace, dar nu este niciun bine. Vreme de vindecare și iată, spaimă!
16Sforăitul cailor lui se aude de la Dan: tot pământul tremură de sunetul nechezatului celor puternici ai lui; și au venit și au mâncat țara și tot ce este în ea, cetatea și locuitorii ei.
17Căci iată, voi trimite între voi șerpi, năpârci, pe care nu vor fi descântece și vă vor mușca, zice Domnul.
18O, mângâierea mea în întristarea mea! Îmi bolește inima în mine.
19Iată glasul strigătului fiicei poporului meu dintr‐o țară foarte depărtată: Oare nu este Domnul în Sion? Nu este Împăratul lui în el? De ce m‐au întărâtat prin chipurile lor cioplite, prin deșertăciuni străine?
20A trecut secerișul, s‐a sfârșit vara și nu suntem mântuiți.
21Sunt zdrobit de zdrobirea fiicei poporului meu; merg jelind; m‐a cuprins spaima!
22Oare nu este leac alinător în Galaad? Oare nu este acolo vreun doctor? De ce nu se face vindecarea fiicei poporului meu?