1Israele, dacă te vei întoarce, zice Domnul, dacă te vei întoarce la mine și dacă vei depărta dinaintea mea urâciunile tale, nu vei mai rătăci.
2Și vei jura: Viu este Domnul: în adevăr, în iudecată și în dreptate. Și neamurile se vor binecuvânta în el și se vor slăvi în el.
3Căci așa zice Domnul către bărbații lui Iuda și ai Ierusalimului: Desfundați‐vă un pământ nou și nu semănați între spini!
4Tăiați‐vă împrejur Domnului și depărtați prepuțurile inimii voastre, bărbați ai lui Iuda și locuitori ai Ierusalimului, ca nu cumva să izbucnească mânia mea ca un foc și să ardă și să nu fie nimeni s‐o stângă, din pricina răutății faptelor voastre.
5Spuneți în Iuda și vestiți în Ierusalim și ziceți și suflați în trâmbiță în țară, strigați cu glas tare și ziceți: Strângeți‐vă și să intrăm în cetățile întărite!
6Înălțați un steag spre Sion. Fugiți, nu stați! Căci eu aduc răul de la miazănoapte și pieire mare.
7Leul s‐a ridicat din tufarul său și pierzătorul neamurilor este pe drumul său; a ieșit din locul său ca să‐ți prefacă țara în pustie; cetățile tale vor fi pustiite, fără locuitor.
8De aceea, încingeți‐vă cu saci, plângeți și urlați: căci mânia cea înfocată a Domnului nu s‐a întors înapoi de la noi.
9Și va fi așa: în ziua aceea, zice Domnul, inima împăratului și inima mai marilor se va pierde și preoții se vor uimi și prorocii vor încremeni.
10Și am zis: Vai, Doamne Dumnezeule! Da, ai amăgit mult pe poporul acesta și Ierusalimul, zicând: Veți avea pace!, deoarece sabia ajunge până la suflet.
11În vremea aceea se va zice poporului acestuia și Ierusalimului: Un vânt arzător suflă de pe locurile înalte din pustie, pe calea fiicei poporului meu, nu ca să vânture, nici ca să curețe.
12Un vânt puternic vine din acestea pentru mine. Și acum voi rosti judecăți împotriva lor.
13Iată, el se va înălța ca norii și carele lui vor fi ca un vârtej; caii lui sunt mai iuți decât vulturii. Vai de noi, căci suntem pustiiți.
14Ierusalime, spală‐ți inima de răutate, ca să fii mântuit. Până când vor locui gândurile tale nelegiuite înăuntrul tău?
15Căci un glas spune de la Dan și vestește răul din ținutul muntos al lui Efraim.
16Pomeniți neamurilor; iată, vestiți împotriva Ierusalimului: Vin străjerii dintr‐o țară îndepărtată și își înalță glasul împotriva cetăților lui Iuda.
17Sunt în jurul său ca păzitorii de țarine; pentru că s‐a răsculat împotriva mea, zice Domnul.
18Calea ta și faptele tale ți‐au adus acestea. Acesta este răutatea ta, da, este amară, da, ajunge până la inima ta.
19Măruntaiele mele! Măruntaiele mele! Sunt în chin! Oh, pereții inimii mele! Inima mea vuiește în mine; nu pot să tac. Căci auzi, suflete al meu, sunetul trâmbiței, alarma de război.
20Prăpăd peste prăpăd se strigă; căci toată țara este pustiită: deodată s‐au pustiit corturile mele, covoarele mele într‐o clipă.
21Până când voi vedea steagul și voi auzi sunetul trâmbiței?
22Căci poporul meu este nebun, ei nu mă cunosc. Sunt copii fără minte și n‐au pricepere. Sunt înțelepți să facă răul, dar n‐au cunoștință să facă binele.
23M‐am uitat la pământ și iată era pustiu și gol, și la ceruri, și n‐aveau lumină!
24M‐am uitat la munți, și iată tremurau și toate dealurile se zguduiau cu putere.
25M‐am uitat și iată nu era niciun om și toate păsările cerurilor fugiseră.
26M‐am uitat și iată câmpul roditor era o pustie și toate cetățile lui erau surpate înaintea Domnului și dinaintea aprinderii mâniei lui!
27Căci așa zice Domnul: Toată țara va fi o pustie; dar nu voi nimici cu totul.
28De aceea pământul se va jeli și cerurile de deasupra vor fi negre; pentru că eu am vorbit, am hotărât și nu‐mi va părea rău, nici nu mă voi întoarce de la aceasta.
29Fiecare cetate fuge de vuietul călăreților și al arcașilor; ei intră în tufari și se agață pe stânci: fiecare cetate este părăsită și niciun om nu locuiește în ea.
30Și tu, cea pustiită, ce vei face? Chiar dacă te vei îmbrăca cu cârmâz, chiar dacă te vei împodobi cu podoabe de aur, dacă‐ți vei zgârâia ochii cu boială, în zadar te vei împodobi: ibovnicii tăi te disprețuiesc, caută viața ta.
31Căci am auzit un glas ca al unei femei în facere, strâmtorare ca a celei ce naște pe întâiul său născut, glasul fiicei Sionului care suspină, își întinde mâinile zicând: Vai de mine acum! Căci mi se stinge sufletul dinaintea ucigașilor.