1Bel s‐a plecat, Nebo s‐a încovoiat. Idolii lor sunt pe dobitoace și pe vite. Lucrurile pe care le purtați sunt încărcate, sunt o sarcină pentru dobitocul ostenit.
2Ele se încovoaie, se pleacă jos împreună: n‐au putut scăpa sarcina și ele înșile sunt duse în prinsoare.
3Ascultați‐mă, casă a lui Iacov, și toată rămășița casei lui Israel, care ați fost purtați de mine din pântece și care ați fost purtați din sân:
4Până la bătrânețe eu sunt Același și până la peri cărunți eu vă voi purta. Eu v‐am făcut și eu vă voi duce; da, vă voi purta și vă voi scăpa.
5Cu cine mă veți asemăna și mă veți face deopotrivă, sau mă veți pune alături ca să fim deopotrivă? —
6Ei varsă aur din sac și cântăresc argint în cumpănă; tocmesc un argintar și el îi face un dumnezeu: ei cad jos și se închină.
7Îl ridică pe umeri, îl poartă și‐l așază la locul său și el stă acolo. Nu se mișcă din locul său și dacă strigă cineva către el, nu răspunde, nu‐l mântuiește din strâmtorare.
8Aduceți‐vă aminte de aceasta și arătați‐vă bărbați. Luați la inimă, voi cei fărădelege.
9Aduceți‐vă aminte de cele de mai înainte, din vechime, căci eu sunt Dumnezeu și nu este altul; Eu sunt Dumnezeu și nu este nimeni asemenea mie!
10Care din început spun sfârșitul și din vremuri străvechi cele nefăcute încă, zicând: Sfatul meu va sta și voi face toată plăcerea mea,
11chemând pasărea răpitoare de la răsărit, pe bărbatul sfatului meu dintr‐o țară depărtată. Da, am vorbit și o voi împlini, am cugetat‐o și o voi și face.
12Ascultați‐mă, voi cei tari la inimă, cei depărtați de dreptate!
13Eu apropii dreptatea mea; nu va fi departe și mântuirea mea nu va întârzia. Și voi da mântuire în Sion și lui Israel slava mea.