1Căci orice mare preot, fiind luat dintre oameni, este așezat pentru oameni în cele către Dumnezeu, ca să aducă daruri și jertfe pentru păcate,
2care poate fi îngăduitor cu cei neștiutori și rătăcitori, fiindcă și el însuși este împresurat de slăbiciune.
3Și din pricina acestei slăbiciuni este dator să aducă pentru păcate, după cum pentru popor, așa și pentru sine.
4Și nimeni nu‐și ia cinstea aceasta pentru sine, ci dacă este chemat de Dumnezeu după cum a fost și Aaron.
5Așa și Hristosul nu s‐a slăvit pe sine însuși ca să fie făcut mare preot, ci cel ce i‐a zis: Tu ești Fiul meu, eu azi te‐am născut.
6După cum zice și în alt loc: Tu ești preot în veac după rânduiala lui Melhisedec.
7El în zilele cărnii sale, fiindcă a adus cereri și rugăciuni stăruitoare, cu strigăt tare și lacrimi către acela care putea să‐l mântuiască din moarte, și fiind ascultat pentru evlavia sa,
8deși era Fiu, totuși a învățat ascultarea din cele ce a pătimit.
9Și fiind făcut desăvârșit, s‐a făcut tuturor celor ce ascultă de el pricinuitorul mântuirii veșnice;
10fiind numit de Dumnezeu mare preot după rânduiala lui Melhisedec,
11despre care avem multe de spus și cu anevoie de lămurit, fiindcă v‐ați făcut zăbavnici cu auzurile.
12Căci deși din pricina vremii ar fi trebuit să fiți și învățători, aveți trebuință iarăși ca cineva să vă învețe cele dintâi începuturi ale cuvintelor lui Dumnezeu și ați ajuns să aveți trebuință de lapte și nu de hrană tare.
13Căci cine are parte numai de lapte este neîncercat în cuvântul dreptății, căci este un prunc;
14iar hrana tare este pentru cei desăvârșiți, care prin obișnuință au simțurile deprinse să deosebească binele și răul.