1De aceea și noi, fiindcă avem împrejurul nostru un așa de mare nor de martori, lepădând orice greutate și păcatul ce lesne înfășoară, să alergăm cu stăruință în lupta ce ne stă înainte,
2privind țintă la Isus, căpetenia și desăvârșirea credinței noastre, care pentru bucuria care stătea înaintea lui a suferit crucea, după ce a disprețuit rușinea, șișade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.
3Căci gândiți‐vă bine la cel ce a suferit în sine o așa de mare împotrivire cu vorba de la cei păcătoși împotriva lui însuși, ca să nu obosiți, leșinând în sufletele voastre.
4Nu v‐ați împotrivit încă până la sânge luptându‐vă împotriva păcatului.
5Și ați uitat de tot îndemnul care vă vorbește ca unor fii: Fiul meu, nu socoti puțin lucru înțelepțirea de la Domnul, nici nu leșina când ești mustrat de el.
6Căci Domnul înțelepțește pe acela pe care‐l iubește și biciuește pe oricare fiu pe care‐l primește la sine.
7Suferiți spre înțelepțire: Dumnezeu se poartă cu voi ca și cu fii; căci care fiu este acela pe care nu‐l înțelepțește tatăl?
8Iar dacă sunteți fără înțelepțire, la care toți s‐au făcut părtași, sunteți dar copii din flori și nu fii.
9Apoi am avut pe părinții cărnii noastre ca să ne înțelepțească și ne sfiam de ei: oare să nu ne supunem cu mult mai mult Tatălui duhurilor și să trăim?
10Căci ei ne înțelepțiau pentru puține zile după cum li se părea bine, iar el spre folosul nostru ca să ne împărtășim din sfințenia lui.
11Orice înțelepțire pentru acum nu pare într‐adevăr că este de bucurie, ci de întristare, dar mai în urmă dă celor deprinși prin ea rodul de pace al dreptății.
12De aceea îndreptați iar mâinile lăsate în jos și genunchii slăbănogiți
13și faceți urme drepte pentru picioarele voastre, ca ce esteșchiop să nu se abată ci mai degrabă să fie vindecat.
14Urmăriți pacea cu toți și sfințirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul,
15priveghind ca să nu rămână vreunul în urmă de la harul lui Dumnezeu, ca nu cumva vreo rădăcină de amărăciune crescând în sus, să vă tulbure și să fie molipsiți prin ea cei mulți.
16Ca nu cumva să fie vreun curvar sau vreun lumesc ca Esau, care pentru o singură mâncareși‐a vândut dreptul de întâinăscut.
17Căci știți că și mai în urmă când a vrut să moștenească binecuvântarea, a fost lepădat, (căci n‐a aflat loc pentru pocăință), deși o căuta cu lacrimi.
18Căci nu v‐ați apropiat de un munte care se pipăie și aprins de foc, nici de nor întunecos, nici de întunecime, nici de furtună,
19nici de sunetul de trâmbiță, nici de glasul de cuvinte, pe care cei ce l‐au auzit au cerut să nu li se mai vorbească;
20(căci nu puteau suferi ce li se poruncise: Chiar un dobitoc dacă va atinge muntele, va fi omorât cu pietre.
21Și așa de înfricoșătoare era arătarea, că Moise a zis: Sunt înspăimântat și tremur!),
22ci v‐ați apropiat de muntele Sion și de cetatea Dumnezeului celui viu, de Ierusalimul ceresc și de zecimi de mii de îngeri,
23de adunarea în sărbătoare și de biserica celor întâi născuți, scriși în ceruri, și de Dumnezeu, Judecătorul tuturor și de duhurile drepților desăvârșiți,
24și de Isus, mijlocitorul unui nou legământ, și de sângele stropirii care vorbește mai bine decât Abel.
25Luați seama să nu lepădați pe cel ce vorbește; căci dacă ei n‐au scăpat când au lepădat pe cel ce rostea pe pământ cuvinte dumnezeiești, cu mult mai mult nu vom scăpa noi care ne întoarcem de la cel ce este din cer,
26al cărui glas a zguduit atunci pământul, iar acum a făgăduit zicând: Încă o dată voi clătina nu numai pământul, ci și cerul.
27Iar acest „încă o dată” învederează schimbarea celor ce sunt zguduite ca a unor lucruri făcute, ca să rămână cele ce nu sunt zguduite.
28Pentru aceea, fiindcă primim o Împărăție neclintită, să avem har, prin care să slujim lui Dumnezeu cu bună plăcere, cu evlavie și sfială.
29Căci Dumnezeul nostru este un foc mistuitor.