1După ce a vorbit de demult în multe părți și în multe chipuri părinților în proroci,
2la sfârșitul acestor zile Dumnezeu ne‐a vorbit în Fiu, pe care l‐a pus moștenitor al tuturor, prin care a făcut și veșniciile;
3care fiind strălucirea slavei lui și întipăritura Ființei lui și ținând toate cu cuvântul puterii sale, după ce a făcut curățirea păcatelor, a șezut la dreapta Măreției în cele de sus,
4fiind făcut cu atât mai bun decât îngerii cu cât a moștenit un nume mai deosebit decât ei.
5Căci cărui dintre îngeri a zis vreodată: Tu ești Fiul meu, eu azi te‐am născut? Și iarăși: Eu îi voi fi Tată și el îmi va fi Fiu?
6Și, când aduce iarăși în pământ locuit pe Întâiul născut, zice: Și toți îngerii lui Dumnezeu să se închine lui.
7Și despre îngeri zice: Cel ce face pe îngerii săi vânturi și pe slujitorii săi o pară de foc.
8Iar despre Fiul zice: Scaunul tău de domnie, Dumnezeule, este în veacul veacului, și toiagul dreptății este toiagul împărăției tale.
9Tu ai iubit dreptatea și ai urât nelegiuirea; de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul tău te‐a uns cu untdelemn de bucurie mai presus de tovarășii tăi.
10Și: Tu, Doamne, la început ai întemeiat pământul și cerurile sunt lucrările mâinilor tale;
11ele vor pieri, dar tu rămâi mereu și toate se vor învechi ca o haină.
12Și le vei face sul ca pe un veșmânt și vor fi schimbate ca o haină: dar tu ești același și anii tăi nu se vor împuțina.
13Și despre care dintre îngeri a zis vreodată: Șezi la dreapta mea până voi pune pe vrăjmașii tăi așternut picioarelor tale?
14Nu sunt ei oare toți duhuri slujitoare trimise spre slujbă pentru cei ce au să moștenească mântuirea?