1Și șarpele era mai șiret decât orice viețuitoare a câmpului pe care o făcuse Domnul Dumnezeu. Și el a zis femeii: Oare așa a zis Dumnezeu: Să nu mâncați din toți pomii din grădină?
2Și femeia a zis șarpelui: Din rodul pomilor din grădină putem să mâncăm,
3dar din rodul pomului care este în mijlocul grădinii Dumnezeu a zis: Să nu mâncați din el și să nu vă atingeți de el ca să nu muriți.
4Și șarpele a zis femeii: Nu veți muri nicidecum.
5Căci Dumnezeu știe că în ziua când veți mânca din el, vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul.
6Și femeia a văzut că pomul era bun de mâncat și că era o plăcere pentru ochi și că pomul era de dorit ca să dea pricepere și a luat din rodul lui și a mâncat și a dat și bărbatului său cu ea și el a mâncat.
7Și li s‐au deschis ochii la amândoi și au cunoscut că erau goi. Și au cusut laolaltă frunze de smochin și și‐au făcut șorțuri.
8Și au auzit glasul Domnului Dumnezeu umblând în grădină în răcoarea zilei. Și omul și nevasta sa s‐au ascuns de fața Domnului Dumnezeu în mijlocul pomilor grădinii.
9Și Domnul Dumnezeu a strigat pe om și i‐a zis: Unde ești?
10Și el a zis: Am auzit glasul tău în grădină și m‐am temut pentru că sunt gol și m‐am ascuns.
11Și el a zis: Cine ți‐a spus că ești gol? Ai mâncat din pomul din care ți‐am poruncit să nu mănânci?
12Și omul a zis: Femeia pe care mi‐ai dat‐o cu mine ea mi‐a dat din pom și am mâncat.
13Și Domnul Dumnezeu a zis femeii: Ce ai făcut? Și femeia a zis: Șarpele m‐a amăgit și am mâncat.
14Și Domnul Dumnezeu a zis șarpelui: Pentru că ai făcut aceasta, blestemat să fii mai mult decât toate dobitoacele și mai mult decât orice viețuitoare a câmpului. Să mergi pe pântecele tău și să mănânci țărână în toate zilele vieții tale.
15Și voi pune vrăjmășie între tine și femeie și între sămânța ta și sămânța ei; ea îți va zdrobi capul și tu îi vei zdrobi călcâiul.
16Femeii i‐a zis: Voi mări mult chinul tău și sarcina ta; în durere vei naște copii și la bărbatul tău îți va fi dorința și el va stăpâni peste tine.
17Și lui Adam i‐a zis; Pentru că ai ascultat de glasul nevestei tale și ai mâncat din pomul despre care ți‐am poruncit zicând: Să nu mănânci din el: blestemat să fie pământul din pricina ta, cu trudă să mănânci din el în toate zilele vieții tale.
18Și să‐ți dea spini și mărăcini și să mănânci iarba câmpului.
19În sudoarea feței tale să mănânci pâine până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat. Căci țărână ești și în țărână te vei întoarce.
20Și omul a pus numele nevestei sale Eva pentru că ea este mama tuturor celor vii.
21Și Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam și nevestei sale cămăși de piei și i‐a îmbrăcat.
22Și Domnul Dumnezeu a zis: Iată, omul a ajuns ca unul din noi să cunoască bine și rău. Și acum, ca să nu‐și întindă mâna și să ia și din pomul vieții și să mănânce și să trăiască în veac…
23De aceea Domnul Dumnezeu l‐a scos din grădina Edenului ca să lucreze pământul din care fusese luat.
24Și a izgonit pe om și a pus la răsăritul grădinii Edenului heruvimul și flacăra sabiei ce se învârtește în orice parte ca să păzească drumul la pomul vieții.